Video Produsul care și-a dublat prețul în ultimii 3 ani la raft și se află în topul scumpirilor. Ce alternative găsesc clienții care nu și-l mai permit
Detergenţii ne curăţă buzunarele de bani. Preţul acestor produse s-a dublat în ultimii trei ani. Practic, cu aceeaşi sumă din 2021 mai spălăm acum doar jumătate din haine. Ne confirmă şi datele statistice, care arată că detergenţii sunt în topul scumpirilor.
La unele hypermarketuri, preţul detergenţilor a crescut atât de mult, încât pachetele au fost securizate în cutii antifurt.
Ingrid Tîrziu, reporter Observator: Această pungă de detergent cu capsule pentru 80 de spălări costa în 2021, 80 de lei, în vara anului trecut o cumpăram cu 110 lei, iar acum o găsim la raft cu 130 de lei.
Detergenţii sunt în topul scumpirilor şi la Statistică
Bogdan Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: "La ora actuală, procesăm datele primite de la comercianți pentru a verifica dacă aceste creșteri de prețuri sunt justificate. Verificăm dacă unii comercianți nu cumva au profitat de această conjunctură și au crescut prețurile nelegitim."
- Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru...
- Meseria odată râvnită de tineri, evitată acum cu orice preţ. Un debutant primeşte doar 2.300 de lei: "O mizerie!"
- O casă construită după un pariu la bere se vinde cu un preţ uriaş. A fost ridicată pe un teren al nimănui şi...
- Fraudă cu detergenţi vânduţi "la negru" în centre en-gros din Capitală. Prejudiciul se ridică la 1,5 de...
- Prețurile detergenților din România, printre cele mai mari din Uniunea Europeană: "Exagerat. Igiena contează...
Analiştii susţin că retailerii au crescut prețurile la alte produse pentru a compensa limitarea adaosului comercial la alimentele de bază.
Adrian Asoltanie, consultant financiar: Economia este un organism viu, care se adaptează contextului. Atunci când Guvernul stabileşte plafoane de preţ la anumite produse, ori acel produs nu se va mai găsi sau transferă costul respectiv, îl mută pe alte produse, pe alte servicii.
Preţul unui litru de detergent românesc, cu aproape 20 de lei mai ieftin decât cel al unui brand consacrat
Pentru că nu-şi mai permit să se apropie de raftul cu detergenţi din magazin, mulţi au căutat alternative mai ieftine, autohtone. Un litru de detergent românesc costă între 18 şi 25 de lei, cu aproape 20 de lei mai puţin decât un litru de detergent de la un brand consacrat.
Cristiana Codiţă, producător de detergent: Am dublat vânzările pe categoria de detergenţi. Clienţii noştri ne-au semnalat că deşi sunt anumite branduri pentru care sunt fideli şi nu intenţionau să schimbe detergentul uzual au fost obligaţi.
Ilie Pană, producător de detergent: Am reuşit să controlăm mai bine preţul în aşa fel încât clienţii noştri să nu fie foarte afectaţi. Spre exemplu, în ultimul an şi jumătate am avut o singură creştere de preţ, de 6%.
Alti români fac cumpărături din depozite angro sau în pieţe. Rafturile sunt pline de produse fabricate în Turcia şi Ucraina, mai ieftine cu aproximativ 10% decât cele din hypermarket, dar nimeni nu garantează calitatea lor.
Datele arată că anul trecut piaţa detergentilor s-a apropiat de 2 miliarde de lei în România, cu 33% mai mult decât în ultimii trei ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰