Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Prețurile detergenților din România, printre cele mai mari din Uniunea Europeană: "Exagerat. Igiena contează pentru orice om, să-şi poată permite"

Preţurile detergenţilor din România sunt printre cele mai mari din Uniunea Europeană. Cauza principală e legată de plafonarea adaosului la alimentele de bază care a dus la creşteri de preţuri la alte produse, spun analiştii. Ancheta Consiliului Concurenţei nu este finalizată, aşa că deocamdată nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru majorările de la raft. 

de Mădălina Chiţac

la 26.02.2025 , 19:43

România are cei mai scumpi detergenți dintr-un număr de opt ţări europene. 40 de spălări costă la noi 8,42 euro, mai mult decât în Italia, Spania, Regatul Unit, Franța, Germania, Grecia şi Portugalia. 

"Exagerat de mult. Şi ar trebui măcar strictul necesar, igiena contează pentru orice om, să-şi poată permite". 

"Eu am un singur magazin unde merg şi e cât de cât mai accesibil sau când sunt oferte. Ultima oară l-am luat acum două săptămâni, 3 kg, 45 de lei. Celălalt e mult mai scump. În jur de 50-60, cantitate mică", spun oamenii. 

Vezi și

Explicaţiile sunt multiple

Pe acelaşi subiect

"Are legătură, în primul rând, cu efectele plafonarilor de adaos comercial aflate în vigoare. Puși își situația de a-și reduce câștigurile de pe urmă produselor alimentare, comercianții au scumpit celelalte produse. Este vorba de așa numitul efect de waterbed. Prețurile mari au legătură cu costurile de producție, cu costurile mai mari cu energia, cu gazele, cu carburnatii și salariile", spune Adrian Negrescu, analist economic. 

Preţul detergenţilor a crescut cu 26% după ce Guvernul a introdus mecanismul de plafonare a adaosului comercial la alimente. Această scumpire s-a produs în circa nouă luni, și a continuat și pe parcursul anului 2024. Cele mai recente date de la statistică arată o creştere, pentru ianuarie 2025, cu 12%. Şi Consiliul Concurenţei a deschis o anchetă pentru a vedea dacă majorările de preţ sunt justificate. Până vin rezultatele...cumpărăm detergenţi tot scumpi. 

"Diferă de la furnizor la furnizor. Există creşteri până undeva în 20%. Se caută promoţiile. În continuare se fac provizii. Oamenii, în momentul în care vine câte o promoţie semnificativă şi-au cumpărat 2-3 sau chiar 6 cutii de detergent. Cele mai vândute sunt cele eco. Dar şi brandurile considerate premium. Românii se concentrează pe un detergent care să cureţe murdăria eficient, fără a consuma mult cantitativ", spune Elena Filip, reprezentant magazin online. 

Pe lângă preţuri, clienţii se mai plâng de un aspect: calitatea. De altfel, creșterea fenomenului detergenților contrafăcuți în România a devenit o problemă semnificativă. Din păcate, până acum autorităţile n-au făcut prea multe controale la aceste produse. 

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi verificat şi aţi curăţat personal streşinile, balcoanele sau pervazurile de zăpadă și gheață?
Observator » Ştiri economice » Prețurile detergenților din România, printre cele mai mari din Uniunea Europeană: "Exagerat. Igiena contează pentru orice om, să-şi poată permite"