Bacalaureat 2025. Examenul începe azi cu proba de Limba română oral
Mari emoţii pentru elevii de clasa a 12-a. Prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2025 începe luni, 27 ianuarie, cu proba de Limba română oral. Urmează limbile străine, iar între 5 şi 7 februarie vor fi evaluate competenţele digitale. Probele scrise se vor desfăşura între 10 și 16 iunie, iar afișarea primelor rezultate va avea loc pe 20 iunie.
Conform calendarului publicat de ministerul Educației, probele de evaluare a competenţelor din cadrul examenului de bacalaureat 2025 încep luni cu evaluarea competenţelor lingvistice la limba română. Proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română urmează să aibă loc în intervalul 27 - 29 ianuarie. Între 29 şi 31 ianuarie este programată evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă. În perioada 3 - 5 februarie are loc evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Ultima probă este cea de evaluare a competenţelor digitale, care va avea loc în intervalul 5 - 7 februarie.
Probele scrise ale examenului de bacalaureat vor avea loc între 10 şi 16 iunie. Pe 10 iunie va avea loc proba de Limba şi literatura română, pe 11 iunie se va desfăşura proba scrisă obligatorie a profilului, pe 13 iunie va avea loc proba la alegere a profilului, pe 16 iunie vor da examen elevii care susţin proba la Limba şi literatura maternă.
Rezultatele vor fi afişate pe 20 iunie, perioada de depunere a contestaţiilor este în zilele de 23 şi 24 iunie, iar rezultatele finale se vor afişa pe 30 iunie.
Mesajul ministrului Educaţiei înaintea examenelor
- Bacalaureat 2025. Examenul începe azi cu proba de Limba română oral
- EXCLUSIV: Cum va arăta Bacalaureatul. Ministrul Educaţiei dezvăluie ce materii noi ar putea avea elevii de liceu
- Imaginaţia a prins aripi la Arad. Sute de elevi pasionaţi de robotică au demostrat cine deţine cele mai bune...
- Subiecte BAC 2025 română: Modele pentru proba orală
- Încep probele orale de la BAC 2025. Mesajul ministrului Educației pentru elevi, înainte de susținerea examenelor
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a transmis un mesaj elevilor înainte de începerea probelor de evaluare a competenţelor. "În zilele următoare veţi participa la probele de evaluare a competenţelor (probele A, B, C, D) din cadrul examenului naţional de Bacalaureat 2025 - prima sesiune. Metodologia este una elaborată în anul 2024, pe care, din respect pentru voi şi pentru procesul început, nu am modificat-o. Dar am monitorizat mereu lucrurile, mai ales că metodologia este una nouă, iar pe baza feedback-urilor din şcoli, fără să schimb metodologia, am încercat să facilitez implementarea acesteia prin diverse decizii administrative care să eficientizeze lucrurile. Şi o voi mai face când este cazul de dragul de a crea contextul cel mai bun pe care îl putem avea în condiţiile sistemului nostru educaţional pentru a vă putea exprima cât mai bine competenţele dobândite", a scris Daniel David joia trecută pe Facebook.
În calitate de psiholog, el le-a transmit elevilor care vor participa la Bacalaureat că hipermotivarea/stresul negativ intens (distresul) nu îi ajută, dar o motivare adecvată, în condiţii de echilibru psihologic, şi chiar de o doză rezonabilă de stres (eustres) îi poate mobiliza la examinări. Daniel David i-a sfătuit pe participanţii la examen să nu se teamă de propriile emoţii, dar nici să nu se îngrijoreze mai mult decât este cazul, deoarece asta nu ajută. "Doar fiţi curajoşi şi încrezători şi daţi toţi ce aveţi mai bun la momentul examinărilor! Celor care veţi obţine performanţa aşteptată vă spun de pe acum felicitări! Celor care nu veţi atinge performanta aşteptată vă reamintesc că, deşi este o evaluare importantă, aceasta nu vă defineşte valoarea personală, ci doar performanţa punctuală; să învăţăm din rezultat şi să încercăm să-l folosim cât mai înţelept! Aşadar, doriţi-vă să reuşiţi şi daţi tot ce puteţi, acceptând însă că, dacă nu se întâmplă să obţineţi performanţa dorită, poate exista totuşi un câştig personal, în spiritul vorbelor înţelepte ale lui Nelson Mandela: Eu nu pierd niciodată. Fie câştig, fie învăţ!", a mai spus Daniel David.
El le-a mulţumit cadrelor didactice şi personalului administrativ pentru eforturile în pregătirea în bune condiţii a acestei etape a Bacalaureatului, conform noii metodologii. "Nu este uşor să-ţi schimbi rutinele, dar trebuie să o facem de dragul elevilor! Nu în ultimul rând, părinţilor le spun să nu pună presiune pe elevi, doar să-i responsabilizeze şi să-i susţină empatic înainte şi după examen (indiferent de rezultat), învăţând din proces (inclusiv prin discuţii cu elevii şi profesorii) şi încercând să-l utilizeze cât mai bine în educaţia copiilor lor", a arătat ministrul Educaţiei.
Subiecte BAC 2025 română: Modele pentru proba orală
Ministerul Educației a publicat pe pagina web dedicată subiecte.edu.ro modelele de subiecte pentru prima probă orală, cea la Limba română, care va fi susţinută de elevi în perioada 27 - 29 ianuarie.
Model subiecte BAC 2025 - competențe lingvistice în limba română:
Citește textul cu voce tare.
Cu imaginile, ca și cu textele, lucrurile stau cam așa: consumăm zilnic o cantitate imensă de informație vizuală și scrisă, care se derulează pe ecranul telefonului sau computerului. E o mișcare rapidă cu care ochii și creierul nostru s-au obișnuit în ultimul deceniu. Există o neliniște a "scrollului", care nu ne mai lasă să stăm doar cu gândurile noastre. De parcă am pierde timp și am rata ceva important. Evident, e o iluzie, ca toate cele în care ajungem să fim captivi. Degetele noastre nervoase caută obsesiv să atingă un ecran, să facă o fotografie, dar, dacă le iei obiectul dorinței, vor trece ca printr-un sevraj, dar la un moment dat se vor potoli. Trăim, de altfel, într-un mare paradox, cu cât suntem mai conectați, cu atât parcă devenim mai prost informați.
Încercați să convingeți pe cineva, care n-are obișnuința asta, că experiența cinematografului sau a cititului unui roman, care înseamnă și să lași telefonul deoparte, cel puțin o oră și jumătate, e importantă. "De ce?", te va întreba. Întrebarea asta simplă, pe care copiii o pun obsesiv. Nu poți să povestești, în cazul ăsta, decât ce ai trăit, cum a fost să intri într-o sală de cinema după câteva luni. Putem să ne ducem viețile, cum bine știm deja din timpul pandemiei, fără multe lucruri pe care le credeam indispensabile. Oricâte filme văzusem pe ecranul laptopului, seara, când dădeam play, visam cu ochii minții cum o să mă așez la un moment dat pe un scaun capitonat la cinema și o să aștept să se stingă lumina și să înceapă călătoria. [...]
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor. Despre oameni dragi, despre ce am trăit sau ne-am imaginat la un moment dat. Și ăsta ar putea fi unul dintre răspunsurile posibile la întrebarea atât de firească, în fond, "de ce să merg să văd un film care nu e amuzant?", de exemplu. Și nu e deloc "divertisment". Din contră. (Ana Maria Sandu, Privirea ei pierdută, de copil neajutorat, www.dilemaveche.ro, 17 dec. 2022)
1. Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situația de comunicare din textul citat.
a. Cine ar putea fi receptorul textului dat, având în vedere scopul comunicării?
b. Cărui stil funcțional îi aparține textul de mai sus? Menționează două caracteristici formale/de conținut.
c. Ce elemente importante de conținut (idei, argumente, fapte, opinii) identifici în textul dat?
2. Care este opinia ta despre rolul filmului în lumea actuală? Motivează-ți răspunsul.
Modele subiecte BAC 2025 – evaluarea competentețelor lingvistice în limba română pentru pentru școlile și secțiile cu predare în limba maghiară - Tehnologic:
Modele subiecte BAC 2025 – evaluarea competentețelor lingvistice în limba română pentru pentru școlile și secțiile cu predare în limba maghiară - Teoretic:
Alte modele de subiecte sunt disponibile ► aici
Vezi modele subiecte pentru probele scrise ► aici
Calendar Bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2025
Ordinul ministrului Educaţiei privind organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de Bacalaureat 2025 a fost publicat în Monitorul Oficial. Noutatea acestei sesiuni este că, după afişarea rezultatelor iniţiale, candidatul poate solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii.
Conform calendarului, probele orale încep pe 27 ianuarie, cu Limba română, iar cele scrise au loc între 10 și 16 iunie, cu o zi liberă între Matematică/Istorie și proba la alegere.
- 27 - 29 ianuarie 2025: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A
- 29 - 31 ianuarie 2025: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B
- 3 - 5 februarie 2025: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională - proba C
- 5 - 7 februarie 2025: Evaluarea competenţelor digitale - proba D
- 30 mai - 4 iunie 2025: Susţinerea probelor A, B, C, D de către elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate, care nu pot participa la Bacalaureat în perioada 27 ianuarie - 7 februarie
- 2 - 6 iunie 2025: Înscrierea candidaţilor la probele scrise ale primei sesiuni de examen
- 6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 10 iunie 2025: Limba şi literatura română - proba E.a) - proba scrisă
- 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă
- 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului şi specializării - proba E.d) - proba scrisă
- 16 iunie 2025: Limba şi literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă
- 20 iunie 2025: Afişarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00), vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea contestaţiilor (în intervalul orar 14,00 - 18,00)
- 23 - 24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea contestaţiilor
- 30 iunie 2025: Afişarea rezultatelor finale
Calendarul Bacalaureat sesiunea august 2025
- 14 - 21 iulie 2025: Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaţilor care au promovat examenele de corigenţe
- 4 - 5 august 2025: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A
- 5 august 2025: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B
- 6 august 2025: Evaluarea competenţelor digitale - proba D
- 7 - 8 august 2025: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională - proba C
- 11 august 2025: Limba şi literatura română - proba E.a) - proba scrisă
- 12 august 2025: Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă
- 13 august 2025: Proba la alegere a profilului şi specializării - proba E.d) - proba scrisă
- 14 august 2025: Limba şi literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă
- 18 august 2025: Afişarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00), vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea contestaţiilor (în intervalul orar 14,00 - 18,00)
- 19 - 20 august 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea contestaţiilor
- 26 august 2025: Afişarea rezultatelor finale.
Cum va arăta Bac-ul în viitor. Noi materii pentru elevii de liceu
Ministrul Educaţiei a dezvăluit pentru Observator cum va fi Bacalaureatul în viitor, dar şi cum va arăta o programă în acord cu timpurile moderne.
"La liceu lucrurile arată prost prin prisma conţinuturilor, planurile cadru la liceu sunt vechi, foarte vechi, iar unele manuale, teribil de vechi. Să nu mai spun că sunt lucruri care nu mai corespnd cu normele gramaticii stabilite de Academia Română, informaţii care vorbesc despre intenţia României de aderare la Uniunea Europeană, despre ce discutăm", spune Daniel David, ministrul Educaţiei.
Noile planuri cadru pentru liceu intră în dezbatere pe 31 ianuarie.
În premieră, Daniel David vrea să le dea posibilitatea elevilor să aleagă ce materii îşi doresc să studieze la şcoală. După modele internaţionale: "În planurile cadru, în oferta şcolii, de unde trebuie să aleagă elevul, va apărea o temă importantă legată de stilul de viaţă sanatos. Este un antidot şi la consumul de droguri, tutun, alcool, comportamentul sexual cu probleme. Elevul va putea alege sau nu", precizează ministrul Educaţiei. Iar cursurile nu vor fi predate de profesorii de la clasă. "Nu trebuie să fie cineva angajat în şcoală, poate să fie invitat pentru a avea câteva module pe acea temă, nu vreau ca profesorii, pe diriginte să îl transform într-un om-orchestră, şi psihlog, şi medic, şi jurist, şi finanţist, nu se poate aşa ceva. Va trebui să deschidem şcoala pentru specialiştii din toate aceste domenii sau pe aceste teme de educaţie juridică, financiară, pentru sănătate", a mai spus Daniel David, ministrul Educaţiei.
Educaţia pentru sănătate va intra în cursurile de biologie, sănătatea mintală, la psihologie.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰