Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Subiecte Bac 2024 - Chimie, publicate astăzi

Bacalaureat 2024 continuă joi, 4 iulie, cu proba scrisă la Chimie, la alegere a profilului. Luni a avut loc proba la Limba şi Literatura Română, iar marţi, la Istorie şi Matematică. Vineri, 5 iulie, va avea loc proba la Limba și literatura maternă, elevii de clasa a XII-a urmând să afle primele rezultate, înainte de contestații, în data de 8 iulie (până la ora 12:00). Rezultatele finale se vor afișa pe 12 iulie.

de Aura Trif

la 04.07.2024 , 09:01

UPDATE 9:00: A început a treia probă scrisă din cadrul examenului de Bacalaureat 2024. Absolvenții clasei a XII-a au primit subiectele la Chimie și au la dispoziție trei ore pentru a le rezolva.

Continuă emoțiile pntru absolvenții clasei a 12-a, care susțin bacalaureatul, sesiunea de vară, examen care se va desfăşura în conformitate cu prevederile ordinului de ministru 6.156/31.08.2023 și ale Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de Bacalaureat - 2011, aprobată prin ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.799/2010.

După ce luni, 1 iulie, elevii au susținut proba scrisă la Limba şi literatura română, iar marţi proba obligatorie a profilului – Matematică, pentru elevii care studiază profilul real, și Istorie, pentru cei care studiază profilul uman. A treia probă scrisă este cea la alegere, care diferă în funcție de profil. Pentru proba de azi elevii au de ales din următoarele materii: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Sociologie și Psihologie. Ultima probă scrisă, cea la Limba și literatura maternă, are loc pe 5 iulie și va fi susținută de elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale. Conform calendarului aprobat de ministerul Educației, rezultatele inițiale vor fi afişate luni, 8 iulie, până la ora 12:00. Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 26:00 - 18:00, acestea urmând a fi soluționate între 9 și 11 iulie. Afișarea rezultatelor finale se va face în data de vineri, 12 iulie 2024.

Articolul continuă după reclamă

La prima proba scrisă, cea la Limba și literatura română, s-a înregistrat o rată de participare de 98,3%: 123.583 de candidați prezenți dintr-un total de 125.694 de candidați înscriși - toate promoțiile - pentru susținerea acestei probe). 2.077 de candidați au fost declarați absenți, iar 34 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. La a doua probă, rata de participare a fost de 97,7%, mai scăzută faţă de ziua precendentă. 35 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă.

Pe acelaşi subiect

Reguli la Bacalaureat 2024. Cum se desfășoară proba scrisă la Chimie

La treia proba a Bacalauretului 2024, potrivit datelor transmise de comisiile judeţene/comisia ISMB de organizare a examenului, peste 134.000 de candidaţi (peste 119.000 din promoţia curentă şi peste 15.000 din seriile anterioare) sunt aşteptaţi să susţină examenul în această sesiune (toate probele sau, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare şi recunoscute ca atare, doar probele nepromovate).

Probele încep la ora 9,00, accesul elevilor în săli fiind permis în baza unui act de identitate valid până la ora 8,30.

Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungire (cu cel mult două ore) candidaţii cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile judeţene, conform Procedurii de asigurare a condiţiilor privind egalizarea şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare.

Ce le este interzis elevilor la probele scrise de Bacalaureat

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc.), precum şi a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.). De asemenea, elevii vor fi informaţi că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc.

Candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat. Pe durata desfăşurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video.

Colile folosite iniţial se anulează pe loc de către asistenţi, menţionându-se pe ele "Anulat", se semnează de către asistenţi şi se păstrează în condiţiile stabilite pentru lucrările scrise. În timpul desfăşurării probei scrise la Chimie, asistenţii nu dau candidaţilor nicio indicaţie, nu discută între ei şi nu rezolvă subiectul de examen. Unul dintre asistenţi stă în faţa clasei, celălalt în spatele clasei şi nu au alte preocupări în afară de supraveghere. În cazul în care aceştia încalcă aceste dispoziţii, preşedintele comisiei poate decide înlocuirea lor şi, dacă este cazul, poate face şi propunere de începere a procedurii de cercetare disciplinară.

În timpul desfăşurării probei, în sala de examen au voie să intre numai:

  • preşedintele, vicepreşedintele, secretarul şi membrii comisiei din centrul de examen;
  • persoane delegate de către Comisia Naţională de Bacalaureat sau de comisia de bacalaureat judeţeană/a municipiului Bucureşti pentru a controla desfăşurarea corectă a examenului. 

După ce îşi încheie lucrările, candidaţii numerotează foile, sub îndrumarea asistenţilor, numai cu cifre arabe, în partea de jos a paginii, în colţul din dreapta, indicând pagina curentă şi numărul total de pagini, de exemplu sub forma 3/5, pentru pagina a treia, dacă elevul a scris în total cinci pagini. Se vor numerota toate paginile pe care elevul a scris, inclusiv acelea pe care sunt scrise doar câteva rânduri, partea nescrisă fiind barată de către asistenţi. După încheierea numerotării, candidaţii predau asistenţilor lucrările şi semnează pentru confirmarea predării lucrării şi a numărului de pagini. La expirarea celor trei ore acordate, elevii predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depăşirea timpului stabilit.

Trei candidaţi rămân în sală până la predarea ultimei lucrări. La predarea lucrărilor, asistenţii barează spaţiile nescrise, verifică numărul de pagini şi îl trec în procesele-verbale de predare-primire pe care le semnează candidaţii, precum şi în rubrica prevăzută pe prima pagină a lucrării. Ciornele şi lucrările anulate se strâng separat şi se păstrează în centrul de examen. La finalizarea probei scrise, asistenţii predau, sub semnătură, lucrările scrise preşedintelui şi celorlalţi membri ai comisiei. Aceştia verifică dacă numărul lucrărilor predate corespunde cu numărul semnăturilor din procesul-verbal de predare a lucrărilor scrise, dacă numărul de pagini al fiecărei lucrări coincide cu cel înscris pe lucrare şi în procesul-verbal şi dacă au fost barate spaţiile nescrise. În cazul în care un candidat refuză să predea lucrarea scrisă, acesta va fi eliminat din examen.

Subiecte Bac 2024 la Chimie

Examenul național de bacalaureat reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului liceal. Subiectele pentru proba scrisă la Chimie se elaborează de către Centrul Naţional de Evaluare și Examinare, pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor. 

Listele conținuturilor pentru examenul de Bacalaureat în acest școlar sunt disponibile ► aici 

Subiectele se afișează în fiecare zi cu probă de examen, la ora 15:00 ► aici

În cadrul examenului național de bacalaureat Chimia are statut de disciplină la alegere în funcţie de profil și specializare. Programa de examen este următoarea:

Barem de corectare la Chimie 2024

Baremele de evaluare şi de notare se elaborează de către Centrul Naţional de Evaluare și Examinare astfel încât să se asigure unitatea de evaluare la nivel naţional.

Baremele de corectare pentru probele scrise de la Bacalaureat 2024 sunt publicate zilnic, (după încheierea fiecărei probe, la ora 15.00).

Baremul de corectare la Chimie poate fi consultat ► aici

Consultați subiecte Bac 2023 – Chimie  ► aici

Rezultatele se afișează pe 8 iulie 2024

Conform calendarului, rezultatele inițiale vor fi afişate luni, 8 iulie, până la ora 12:00. Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 26:00 - 18:00, acestea urmând a fi soluționate între 9 și 11 iulie. Afișarea rezultatelor finale se va face în data de vineri, 12 iulie 2024, în centrele de examen și online (http://static.bacalaureat.edu.ro/2024/). Pentru fiecare candidat care a obţinut cel puţin nota 5 (cinci) la toate probele scrise de examen, se calculează media generală de bacalaureat ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele obţinute la respectivele probe. Examenul național de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii studiilor liceale care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: 

  • au susţinut probele de evaluare a competenţelor
  • au susţinut toate probele scrise și au fost notați cel puțin cu 5 la fiecare dintre acestea
  • au obținut cel puţin media 6 la probele scrise.

Comunicarea rezultatelor obținute la bacalaureat se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia. Pentru comunicarea notelor obținute la examenul național de bacalaureat, înainte de etapa de depunere și soluționare a contestațiilor, comisiile din unitățile de învățământ/centrele de examen tipăresc lista rezultatelor examenului de bacalaureat care cuprinde: codul candidatului, unitatea de învățământ de proveniență, județul, promoția, forma de învățământ absolvită, specializarea, notele obținute la fiecare probă scrisă, media sau mențiunile "reușit"/"respins"/"neprezentat"/"eliminat din examen", după caz. Comisiile din unitățile de învățământ / centre de examen tipăresc lista rezultatelor finale după contestații, ale candidaților anonimizați și o afișează, conform calendarului, cu semnătura președintelui și a secretarului comisiei din centrul de examen, la avizierul unității de învățământ și pe website-ul acesteia. Rezultatele examenului de bacalaureat ale candidaților anonimizați sunt afișate și pe pagina de internet a Ministerului Educației și a inspectoratelor școlare pentru o perioadă de 2 ani. 

Cum se depun contestaţiile

În 8 iulie, când sunt afişate primele rezultate, se depun şi contestaţiile. Cei nemulţumiţi pot solicita recorectarea lucrărilor, depunând contestaţiile în intrevalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Acestea vor fi soluţionate între 9 și 11 iulie 2024. Candidații care depun contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica nota inițială prin creștere sau descreștere, după caz.

Nota finală a probelor de la Bac 2024 se calculează ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de profesorii evaluatori, fără rotunjire și doar dacă diferența dintre notele date de aceștia este mai mica sau egala cu un punct. În cazul în care diferenta dintre notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, se nominalizeaza alți doi profesori evaluatori pentru recorectarea lucrării. După finalizarea recorectării lucrării, notele acordate de fiecare din cei patru evaluatori se trec pe lucrare. Apoi, se calculează nota finală din cele 4 (patru) note. După eliminarea celor două note/valori extreme, nota finală se calculează ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a celor două note/valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală care se înregistrează conform prevederilor procedurii.

În cadrul etapei de soluționare a contestațiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, nota finală se calculează astfel: în situația în care se constată o diferență de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, lucrarea este reevaluată de către alți doi profesori evaluatori. Nota definitivă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă. 

Cum se calculează media generală la Bac 2024

Media la Bac 2024 se calculează ca medie aritmetică a notelor obţinute la toate probele. Vorbim despre o medie aritmetică cu două zecimale şi fără rotunjire, aceasta urmând să fie media generală a candidatului. 

Calendar Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2024

  • 1 iulie 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 2 iulie 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 4 iulie 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 5 iulie 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 8 iulie 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00
  • 9 – 11 iulie 2024: Rezolvarea contestațiilor
  • 12 iulie 2024: Afișarea rezultatelor final

Calendarul Bacalaureatului de toamnă 2024

Cei care au picat examenul de Bac 2024 din sesiunea de vară mai au o doua şansă în toamnă. 

  • 15 – 22 iulie 2024: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 8 – 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 12 august 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 13 – 14 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 19 august 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 20 august 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 21 august 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 22 august 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 26 august 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 18.00)
  • 27 – 29 august 2024: Rezolvarea contestațiilor
  • 30 august 2024: Afișarea rezultatelor finale

În zilele în care se desfășoară probele scrise, Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați, între orele 8:00 - 16:00, linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind organizarea/desfășurarea examenului.

Pe bacalaureat.edu.ro şi Observatornews.ro găseşti toate informaţiile legate de examenele susţinute de absolvenţii clasei a XII-a din România: subiecte, barem şi rezultate Bacalaureat 2024.

Aura Trif Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Educaţie » Subiecte Bac 2024 - Chimie, publicate astăzi