Galerie foto Subiecte Bac 2024 - limba română. La subiectul al III-lea, a picat nuvela
Bacalaureat 2024 începe luni, 1 iulie, cu proba scrisă la Limba și literatura română, anunță ministerul Educației. Conform calendarului, marți, 2 iulie, urmează proba obligatorie a profilului (Matematică și Istorie), iar joi, 4 iulie, proba la alegere a profilului şi specializării. Vineri, 5 iulie, va avea loc proba la Limba și literatura maternă, elevii de clasa a 12-a urmând să afle primele rezultate, înainte de contestații, în data de 8 iulie (până la ora 12:00). Rezultatele finale se vor afișa pe 12 iulie.
Publicăm subiectele la proba scrisă de română din cadrul Bacalaureat 2024.
Ce subiecte au picat la Bac 2024, proba de limba română
Profil real
UPDATE 9:52 - La subiectul al III-lea, proba scrisă la română, elevii au avut de scris un eseu de minimum 400 de cuvinte despre particularitățile ale unei nuvele studiate. La Subiectul I, candidaţii au primit un text de Gabriel Dimisianu, pe baza căruia au avut de rezolvat mai multe cerințe. Apoi, la cel de-al doilea subiect, elevii au avut de prezentat rolul notațiilor autorului într-un text dat.
- Bacalaureat 2024. Ligia Deca, mesaj înainte de examen: "Sunt convinsă că veți fi iubiți și sprijiniți de cei...
- Facultăţi fără Bac în 2024. Ce poţi studia dacă nu iei bacalaureatul
- Universitatea din Bucureşti scoate la concurs 8.000 de locuri la buget. Cum se fac înscrierile și când e admiterea
- Ce nu trebuie să facă elevii înainte de un examen. Profesor: "Este absolut greşit"
- Sfaturi pentru bacalaureat. Ce trebuie să ştie elevii care dau examenul anul acesta
- Reguli la bac 2024. Ce se întâmplă cu elevii care întârzie sau cu cei care copiază
Profil uman
La subiectul III, elevii de la profilul uman au avut de scris un eseu despre particularitățile unui personaj dintr-o nuvelă studiată.
UPDATE 9:00 - A început prima probă scrisă din cadrul examenului de Bacalaureat 2024. Absolvenții clasei a XII-a au primit subiectele la Limba română și au la dispoziție trei ore pentru a le rezolva.
Început de săptămână cu emoţii uriașe pentru absolvenţii de liceu, care susțin, de astăzi, probele scrise la bacalaureat, sesiunea de vară. Examenul se va desfăşura în conformitate cu prevederile ordinului de ministru 6.156/31.08.2023 și ale Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de Bacalaureat - 2011, aprobată prin ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.799/2010.
Prima probă scrisă este cea la Limba şi literatura română. Va urma, pe 2 iulie, proba obligatorie a profilului – Istorie, pentru elevii care studiază profilul uman și Matematică, pentru cei care studiază profilul real. A treia probă scrisă este cea la alegere, care diferă în funcție de profil. Pentru această probă, care are loc în 4 iulie, elevii au de ales din următoarele materii: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Sociologie și Psihologie. Ultima probă scrisă, cea la Limba și literatura maternă, are loc pe 5 iulie și va fi susținută de elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale. Conform calendarului aprobat de ministerul Educației, rezultatele inițiale vor fi afişate luni, 8 iulie, până la ora 12:00. Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 26:00 - 18:00, acestea urmând a fi soluționate între 9 și 11 iulie. Afișarea rezultatelor finale se va face în data de vineri, 12 iulie 2024.
Reguli Bac 2024. Cum se desfășoară proba scrisă la română
Astăzi, 1 iulie, peste 134.000 de candidați - 119.000 din promoția curentă și 15.000 din seriile anterioare - sunt așteptați să susțină bacalaureatul, proba scrisă la Limba și literatura română. Accesul elevilor în centrul de examen se face în intervalul 7:30 - 8:30, pe baza actului de identitate. Proba începe la ora 9.00, iar timpul destinat rezolvării subiectelor este de 3 ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.
Beneficiază de prelungire (cu cel mult două ore) candidații cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile județene, conform Procedurii de asigurare a condițiilor privind egalizarea șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare. Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru.
La probele scrise de Matematică şi Geografie, elevii pot apela doar la instrumente de desen. Se interzice folosirea, în timpul probelor scrise, a mijloacelor de calcul. Se foloseşte numai hârtia distribuită candidaţilor de către asistenţi. Candidaţii care doresc să corecteze o greşeală taie fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală. În cazul în care unii candidaţi, din diferite motive, doresc să-şi transcrie lucrarea, fără să depăşească timpul stabilit, primesc alte coli tipizate. Acest lucru este consemnat de către asistenţi în procesul-verbal de predare-primire a lucrărilor scrise. Colile folosite iniţial se anulează pe loc de către asistenţi, menţionându-se pe ele "Anulat", se semnează de către asistenţi şi se păstrează în condiţiile stabilite pentru lucrările scrise. În timpul desfăşurării probei scrise la română, asistenţii nu dau candidaţilor nicio indicaţie, nu discută între ei şi nu rezolvă subiectul de examen. Unul dintre asistenţi stă în faţa clasei, celălalt în spatele clasei şi nu au alte preocupări în afară de supraveghere. În cazul în care aceştia încalcă aceste dispoziţii, preşedintele comisiei poate decide înlocuirea lor şi, dacă este cazul, poate face şi propunere de începere a procedurii de cercetare disciplinară. În timpul desfăşurării probei, în sala de examen au voie să intre numai: a) preşedintele, vicepreşedintele, secretarul şi membrii comisiei din centrul de examen; b) persoane delegate de către Comisia Naţională de Bacalaureat sau de comisia de bacalaureat judeţeană/a municipiului Bucureşti pentru a controla desfăşurarea corectă a examenului. După ce îşi încheie lucrările, candidaţii numerotează foile, sub îndrumarea asistenţilor, numai cu cifre arabe, în partea de jos a paginii, în colţul din dreapta, indicând pagina curentă şi numărul total de pagini, de exemplu sub forma 3/5, pentru pagina a treia, dacă elevul a scris în total cinci pagini. Se vor numerota toate paginile pe care elevul a scris, inclusiv acelea pe care sunt scrise doar câteva rânduri, partea nescrisă fiind barată de către asistenţi. După încheierea numerotării, candidaţii predau asistenţilor lucrările şi semnează pentru confirmarea predării lucrării şi a numărului de pagini. La expirarea celor trei ore acordate, elevii predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depăşirea timpului stabilit. Trei candidaţi rămân în sală până la predarea ultimei lucrări. La predarea lucrărilor, asistenţii barează spaţiile nescrise, verifică numărul de pagini şi îl trec în procesele-verbale de predare-primire pe care le semnează candidaţii, precum şi în rubrica prevăzută pe prima pagină a lucrării. Ciornele şi lucrările anulate se strâng separat şi se păstrează în centrul de examen. La finalizarea probei scrise, asistenţii predau, sub semnătură, lucrările scrise preşedintelui şi celorlalţi membri ai comisiei.
Aceştia verifică dacă numărul lucrărilor predate corespunde cu numărul semnăturilor din procesul-verbal de predare a lucrărilor scrise, dacă numărul de pagini al fiecărei lucrări coincide cu cel înscris pe lucrare şi în procesul-verbal şi dacă au fost barate spaţiile nescrise. În cazul în care un candidat refuză să predea lucrarea scrisă, acesta va fi eiminat din examen.
Subiecte Bac 2024, limba și literatura română, profil uman
Subiectele pentru proba scrisă la română s-au elaborat de către Centrul Naţional de Evaluare și Examinare, pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor. Subiectele au fost stabilite ţinându-se seama de următoarele criterii:
- să fie în concordanţă cu programele şcolare şi cu programele de bacalaureat, aprobate şi publicate de MECTS;
- să fie proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea candidaţilor de analiză, de sinteză, de generalizare şi abstractizare din partea candidaţilor;
- să asigure o cuprindere echilibrată a materiei studiate, să aibă grad de complexitate corespunzător conţinutului programelor de bacalaureat, pentru a fi tratate în timpul stabilit, să solicite demonstrarea competenţelor prevăzute în aceste programe;
- să permită tratarea lor în timpul acordat candidaţilor pentru rezolvare la probele scrise: 3 ore.
Listele conținuturilor pentru examenul de Bacalaureat în acest școlar sunt disponibile ► aici
Subiectele se afișează în fiecare zi cu probă de examen, la ora 15:00 ► aici
Prin susţinerea examenului de bacalaureat la limba și literatura română, profil uman, elevul va trebui să facă dovada următoarelor competenţe dobândite în ciclul inferior si în cel superior de liceu (clasele a IX-a – a XII-a), corelate cu anumite conţinuturi parcurse în cele două cicluri liceal: Utilizarea corectă si adecvată a limbii române în diferite situaţii de comunicare, utilizarea adecvată a strategiilor de comprehensiune si de interpretare, a modalităţilor de analiză tematică, structurală si stilistică în receptarea textelor literare si nonliterare, punerea în context a textelor studiate prin raportare la epocă sau la curente culturale/literare, argumentarea în scris si oral a unor opinii în diverse situaţii de comunicare.
Programa de bacalaureat 2024 pentru limba și literatura română este prevăzută în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.923/2013 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național - 2014, anunță ministerul Educației.
Programa pentru proba la română, profilul uman:
Subiecte Bac 2024, limba și literatura română, profil real
Proba scrisă la română, profilul real, vizează competenţele de receptare și de producere a mesajelor scrise și conţinuturi asociate acestora, în conformitate cu programa școlară pentru disciplina limba și literatura română. Structura subiectelor permite rezolvarea acestora în 3 ore.
Programa pentru proba la română, profilul real:
Programa de examen este realizată în conformitate cu prevederile programelor școlare în vigoare.
Barem de corectare la limba română
Baremele de evaluare şi de notare se elaborează de către Centrul Naţional de Evaluare și Examinare astfel încât să se asigure unitatea de evaluare la nivel naţional.
Baremele de corectare pentru probele scrise de la Bacalaureat 2024 sunt publicate zilnic, (după încheierea fiecărei probe, la ora 15.00).
Baremul de corectare la Română poate fi consultat ► aici
Ce subiecte au primit elevii anul trecut la română, la examenul de Bacalaureat
Anul trecut, la Subiectul III de la proba scrisă de română - profil real - absolvenţii de liceu au avut de redactat un eseu de 400 de cuvinte în care să prezinte particularităţile unui text narativ de Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu. Consultați subiecte Bac 2023 - limba română ► aici
Urmează proba obligatorie a profilului, pe 2 iulie
Bacalaureat 2024 va continua marți, 2 iulie, cu proba obligatorie a profilului: Istorie, pentru elevii care studiază profilul uman și Matematică, pentru elevii care studiază profilul real.
Programa de bacalaureat 2024 la Matematică este cea prevăzută în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.430/2014 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național - 2015, cu modificările și completările ulterioare, în timp ce programa la Istorie este cea din 2011, care evaluează competenţele dezvoltate pe parcursul învăţământului liceal.
Pentru proba scrisă la Matematică, elevii pot să utilizeze instrumente de desen, dar se interzice folosirea mijloacelor de calcul. Se foloseşte numai hârtia distribuită candidaţilor de către asistenţi.
Baremele de corectare la Matematică și Istori pot fi consultate ► aici
Ce le este interzis elevilor la probele scrise de Bacalaureat
Conform ORDINULUI privind organizarea și desfășurarea examenului de Bacalaureat 2024:
► Se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop. Candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop nu sunt primiți în examen.
► Se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și în alte obiecte de depozitare personale sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
► Se interzice candidaților să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și în alte obiecte de depozitare personale sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, telefoane mobile, căști audio, precum și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la rețele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alți candidați/asistenți din centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.
► Se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
Candidații care încalcă regulile sunt eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Încălcarea regulilor va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidații respectivi nu mai pot participa la probele următoare și sunt declarați "eliminați din examen", fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. Acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care candidații "eliminați din examen" nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat.
Pe durata desfășurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video.
Candidații care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim pot părăsi sala de examen fără a primi subiectele. Candidații primesc subiectele numai dacă părăsesc sala după expirarea timpului maxim destinat desfășurării probelor scrise.
Rezultatele se afișează pe 8 iulie 2024
Conform calendarului, rezultatele inițiale vor fi afişate luni, 8 iulie, până la ora 12:00. Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 26:00 - 18:00, acestea urmând a fi soluționate între 9 și 11 iulie. Afișarea rezultatelor finale se va face în data de vineri, 12 iulie 2024, în centrele de examen și online (http://static.bacalaureat.edu.ro/2024/).
Pentru fiecare candidat care a obţinut cel puţin nota 5 (cinci) la toate probele scrise de examen, se calculează media generală de bacalaureat ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele obţinute la respectivele probe. Examenul național de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii studiilor liceale care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
- au susţinut probele de evaluare a competenţelor
- au susţinut toate probele scrise și au fost notați cel puțin cu 5 la fiecare dintre acestea
- au obținut cel puţin media 6 la probele scrise.
Comunicarea rezultatelor obținute la bacalaureat se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia.
Pentru comunicarea notelor obținute la examenul național de bacalaureat, înainte de etapa de depunere și soluționare a contestațiilor, comisiile din unitățile de învățământ/centrele de examen tipăresc lista rezultatelor examenului de bacalaureat care cuprinde: codul candidatului, unitatea de învățământ de proveniență, județul, promoția, forma de învățământ absolvită, specializarea, notele obținute la fiecare probă scrisă, media sau mențiunile "reușit"/"respins"/"neprezentat"/"eliminat din examen", după caz. Comisiile din unitățile de învățământ / centre de examen tipăresc lista rezultatelor finale după contestații, ale candidaților anonimizați și o afișează, conform calendarului, cu semnătura președintelui și a secretarului comisiei din centrul de examen, la avizierul unității de învățământ și pe website-ul acesteia. Rezultatele examenului de bacalaureat ale candidaților anonimizați sunt afișate și pe pagina de internet a Ministerului Educației și a inspectoratelor școlare pentru o perioadă de 2 ani.
Cum se depun contestaţiile
În 8 iulie, când sunt afişate primele rezultate, se depun şi contestaţiile. Cei nemulţumiţi pot solicita recorectarea lucrărilor, depunând contestaţiile în intrevalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Acestea vor fi soluţionate între 9 și 11 iulie 2024. Candidații care depun contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica nota inițială prin creștere sau descreștere, după caz. Nota finală a probelor de la Bac 2024 se calculează ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de profesorii evaluatori, fără rotunjire și doar dacă diferența dintre notele date de aceștia este mai mica sau egala cu un punct. În cazul în care diferenta dintre notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, se nominalizeaza alți doi profesori evaluatori pentru recorectarea lucrării. După finalizarea recorectării lucrării, notele acordate de fiecare din cei patru evaluatori se trec pe lucrare. Apoi, se calculează nota finală din cele 4 (patru) note. După eliminarea celor două note/valori extreme, nota finală se calculează ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a celor două note/valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală care se înregistrează conform prevederilor procedurii.
În cadrul etapei de soluționare a contestațiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, nota finală se calculează astfel: în situația în care se constată o diferență de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, lucrarea este reevaluată de către alți doi profesori evaluatori. Nota definitivă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă.
Cum se calculează media generală la Bac 2024
Media la Bacalaureat 2024 se calculează ca medie aritmetică a notelor obţinute la toate probele. Vorbim despre o medie aritmetică cu două zecimale şi fără rotunjire, aceasta urmând să fie media generală a candidatului.
Calendar Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2024
- 1 iulie 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 2 iulie 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 4 iulie 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 5 iulie 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 8 iulie 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00
- 9 – 11 iulie 2024: Rezolvarea contestațiilor
- 12 iulie 2024: Afișarea rezultatelor finale
Calendarul Bacalaureatului de toamnă 2024
Cei care au picat examenul de Bac 2024 din sesiunea de vară mai au o doua şansă în toamnă.
- 15 – 22 iulie 2024: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
- 8 – 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 12 august 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 13 – 14 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 19 august 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 20 august 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 21 august 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 22 august 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 26 august 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 18.00)
- 27 – 29 august 2024: Rezolvarea contestațiilor
- 30 august 2024: Afișarea rezultatelor finale
Pe bacalaureat.edu.ro şi Observatornews.ro găseşti toate informaţiile legate de examenele susţinute de absolvenţii clasei a XII-a din România: subiecte, barem şi rezultate Bacalaureat 2024.
În zilele în care se desfășoară probele scrise, Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați, între orele 8:00 - 16:00, linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind organizarea/desfășurarea examenului.
Rezultate Bacalaureat 2023, sesiunea de vară
Anul trecut, la examenul de Bacalaureat, sesiunea de vară, rata de promovare a fost de 75%. Conform rezultatelor finale ale examenului de Bacalaureat sesiunea de vară, după soluţionarea contestaţiilor, rata de promovare a crescut cu 2,2%, ajungând la 75%.
După evaluarea contestaţiilor, s-au înregistrat 94.004 candidaţi promovaţi, cu 2.758 de candidaţi mai mult, comparativ cu rezultatele iniţiale (91.246 de candidaţi). Astfel, din totalul celor 125.352 de candidaţi prezenţi (111.253 din promoţia curentă + 14.099 din promoţiile anterioare) au promovat 89.555 de candidaţi din promoţia curentă, respectiv 4.449 din promoţiile anterioare. Un număr de 76 de candidaţi au încheiat probele scrise cu media 10 (acestora li s-au adaugă 2 candidaţi din sesiunea specială, aşadar 78 de candidaţi în total).
Facultăți la care te poți înscrie fără Bac în 2024
Tinerii care nu au reușit să obțină o medie de trecere la examenul maturității nu trebuie să-și piardă speranța. Aceștia mai au o șansă să urmeze un sistem de învățământ superior chiar și fără diploma de bac. Este vorba despre învățământul terțiar nonuniversitar, care se organizează la nivelul colegiilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate pentru absolvenţii de liceu cu sau fără diplomă de bacalaureat. Învăţământul terţiar nonuniversitar organizat în cadrul colegiilor are o durată de 1 - 3 ani, în funcţie de complexitatea calificării, potrivit ministerului Educației.
Vezi ► aici lista facultăților la care te poți înscrie fără Bac în 2024
Consultă ORDINUL Nr. 4342 din 25 iunie 2015 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea şi funcţionarea învăţământului terţiar nonuniversitar, organizat la nivelul colegiilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate ► aici
Învăţământul postliceal sau terţiar se organizează în şcoli postliceale cu personalitate juridică sau ca structuri fără personalitate juridică, în cadrul liceelor cu personalitate juridică, ori în colegii în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰