A găsit 2.000 de lei pe stradă şi nu a stat pe gânduri. Gestul hunedoreanului i-a surprins pe toţi
Un gest de omenie tot mai rar întâlnit în zilele noastre. Un bărbat din Hunedoara a dat dovadă de spirit civic, după ce a găsit o sumă mare de bani pe stradă și a decis să o predea poliției.
Zilele trecute, un hunedorean de 45 de ani a găsit 400 de dolari (aproximativ 2.000 de lei) pe o stradă din Băcia. Acesta nu a ezitat nicio clipă și a decis să ducă banii direct la secţia de poliţie, scrie Ziarul Unirea.
Cu gândul la cel care ar fi putut trece prin clipe grele fără acei bani, bărbatul s-a prezentat la Postul de Poliție Băcia, unde a predat suma de bani găsită. Polițiștii l-au felicitat pentru corectitudinea și spiritul civic de care a dat dovadă.
În prezent, polițiștii au demarat verificări pentru identificarea persoanei care a pierdut suma de bani, astfel încât aceasta să îi poată fi înapoiată, mai precizează sursa citată.
Polițiștii reamintesc că, atunci când sunt găsite bunuri sau sume de bani pe domeniul public, acestea pot fi predate la cea mai apropiată unitate de poliție, pentru a fi restituite proprietarilor de drept. Astfel de gesturi contribuie la consolidarea încrederii în comunitate și demonstrează că spiritul civic și corectitudinea pot face diferența.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰