Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Stela Popescu a murit. Marea actriţă va fi înhumată duminică, la Cernica

Stela Popescu a încetat din viaţă, la vârsta de 81 de ani. Fiica actriţei a sunat la 112, după ce a găsit-o căzută fără suflare în holul locuinţei.

de Redactia Observator

la 24.11.2017 , 01:19

Stela Popescu a murit, la vârsta de 81 de ani. Marea actriță a fost găsită zăcând fără suflare în locuința sa din București.

Trupul neînsuflețit al Stelei Popescu a fost găsit în holul casei actriței de către fiica sa adoptivă, Doina Maximilian. Peste doar o lună, marea actriță urma să împlinească 82 de ani, pe 21 decembrie.

Stela Popescu a murit în holul casei sale

VIDEO: Stela Popescu a murit în locuința sa din București, la vârsta de 81 de ani | Sursa: Observator
Vezi și

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, citat de News.ro, a transmis că la numărul 112 a fost primit un apel care anunţa "existenţa unei persoane de sex feminin cu probleme respiratorii severe, în strada Alexandru Donici".

Pe acelaşi subiect

VIDEO: Stela Popescu, o viață în imagini | Sursa: Observator

La casa Stelei Popescu au fost trimise două echipaje SMURD tip B şi C, care au transmis însă că actriţa era decedată şi nu i-au mai putut face manevre de resuscitare. La locuinţă a venit şi o echipă de poliţişti, pentru cercetări.

Alexandru Arșinel: Stela Popescu era moartă de o zi

Alexandru Arșinel, partenerul de scenă al actriței, a fost printre primii care au primit vestea tragică. "Vai de mine! Acum mă duc la ea acasă. Nu ştiu ce se întâmplă", a fost prima reacție a actorului.

Ulterior, Alexandru Arșinel a ajuns la locuința actriței. La plecare, a dezvăluit că, foarte probabil, Stela Popescu a murit cu o zi înainte. 

VIDEO: Alexandru Arşinel face declaraţii în faţa casei actriţei Stela Popescu | Sursa: Observator

Sicriul cu trupul neînsuflețit va fi depus vineri la Teatrul Constantin Tănase din București, iar sâmbătă va fi dus la capela bisericii de la Cernica. Înmormântarea va fi duminică. Potrivit lui Alexandru Arșinel, Stela Popescu va fi înhumată alături de marea ei dragoste, Mihai Maximilian.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

La casa Stelei Popescu a fost şi primul soţ al actriţei, regizorul Dan Puican. El a dezvăluit că artista se pregătea să plece de acasă atunci când s-a produs tragedia.

Primul soţ al Stelei Popescu la locuinţa actriţei

FOTO: Regizorul Dan Puican, primul soţ al Stelei Popescu, a fost la casa actriţei | Sursa: Observator

Lumea artiștilor, în doliu

Moartea marii actrițe a stârnit un val de reacții în lumea artistică. "Stela Popescu a fost un om teafăr, un om tare", a declarat Draga Olteanu Matei, în direct, la Observator.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Nu-mi vine să cred, am înlemnit! Niciodată nu am auzit-o spunând vreun cuvânt rău, niciodată nu am văzut-o tristă, decepţionată. Nu îmi vine să cred! Pentru mine, Stela Popescu nu a murit!”, a declarat Florin Piersic în direct, la Antena 3.

Ministrul Culturii, de asemenea, a reacționat cu durere și surprindere: "O ştiu personal, de când umblam pe sub masa la care stătea. Ne rămân amintirile", a spus Lucian Romaşcanu.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"E de neimaginat. Sunt blocat total!", a spus și Ion Dichiseanu. Actorul a dezvăluit că s-a întâlnit cu Stela Popescu în urmă cu doar câteva zile: "Ce păcat! Cum a putut să o ia Dumnezeu?"

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Stela Popescu a murit. Marea actriţă va fi înhumată duminică, la Cernica