Video Accident cumplit cu 9 victime, între care 5 minori, pe Drumul Morții E85. Un copil și o femeie, blocați între fiare
Un grav accident s-a produs în această dimineață, pe Drumul Morții E85, în zona localității Drăgușeni, județul Suceava. Au fost implicate nouă persoane, printre care și cinci minori.
Potrivit ISU Suceava, două dintre persoane, o femeie și un copil, au rămas încarcerate.
"Accident rutier produs între două autoturisme, în această dimineață, în jurul orei 4:20, pe raza localității Drăgușeni (E85). În eveniment au fost implicate 9 persoane, printre care și 5 minori. Două dintre persoane, o femeie și un copil, au rămas încarcerate", anunță ISU Suceava.
La fața locului au intervenit mai multe autospeciale ale pompierilor militari, precum și șapte echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
"În urma evaluării celor implicați în eveniment, toate cele 9 persoane, conștiente și cooperante, au necesitat îngrijiri medicale. Pompierii au extras cele două victime încarcerate și le-au predat echipajelor medicale și paramedicale. După stabilizare, cele nouă victime au fost transportate la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate", potrivit pompierilor militari.
- Scene de groază la ieșirea din Tulcea: două mașini s-au făcut praf după ce s-au ciocnit. Opt persoane au fost...
- Cuplu de polonezi, accident cu motocicleta pe Transalpina. Ciobanii din zonă i-au ajutat pe cei doi până la...
- Prima reacție a Nataliei Intotero, după accidentul în care a fost implicată: "Prin mila şi bunătatea Lui...
Victimele au vârste cuprinse între 5 şi 40 de ani
Victimele au varste cuprinse între 5 ani si 40 ani, şapte dintre ele ajungând la Spitalul Judetean din Suceava. Un copil în vârstă de 7 ani cu fractura deschisă de femur şi fracturi costale a rămas internat în secţia Chirurgie Pediatrică. Un alt copil, de 9 ani, a rămas internat în secţia de Neurochirurgie cu diagnosticele: traumatism cranio-cerebral mediu, fractură bază craniu şi otoragie dreapta. Restul victimelor sunt in curs de investigare.
La faţa locului, au intewrvenit t pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de transport victime multiple, cu sprijinul a 7 echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰