Accident pe Autostrada Soarelui, în care au fost implicate trei maşini. Coloană de 7 kilometri
Trei maşini au fost implicate, sâmbătă, într-un accident pe Autostrada Soarelui, pe sensul către litoral. Din cele 9 persoane care se aflau în autoturisme, doi copii, de 5 şi 16 ani, au fost răniţi, fiind transportaţi la spital.
ISU Constanţa anunţă un accident rutier, cu 3 autoturisme, pe Autostrada Soarelui, direcţia spre Constanţa.
Coloană de maşini de 7 kilometri
"S-au identificat două victime minore conştiente (5 ani sex feminin şi 16 ani sex masculin) din 9 persoane implicate", a transmis ISU Constanţa.
Victimele vor fi transportate împreună cu aparţinătorii la Cernavodă de către ambulanţele SMURD şi SAJ.
Pe durata intervenţiei traficul a fost oprit, iar Centrul Infotrafic anunţă că în zonă s-a format coloană de autovehicule în direcţia către Constanţa de aproximativ 7 kilometri.
