Video "Au venit copiii după mine. Vino că pe Ionica a băgat-o în casă". Un tată din Brăila povesteşte oroarea prin care a trecut fetiţa lui acum 3 luni, la colindat
Caz şocant în Brăila. Un bărbat de 45 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, la aproape trei luni după ce ar fi violat o copilă de 14 ani, care îl colinda. Fata era împreună cu fraţii ei, iar când s-a oprit la casa individului, copila a fost trasă cu forţa în locuinţă, unde a fost agresată. Mai mult, monstrul ar fi legat-o pe fată de mâini, a ameninţat-o cu un cuţit, iar în urma abuzului copila a rămas însărcinată. Atenţie, avertizăm că urmează detalii cu un puternic impact emoţional.
Scena teribilă s-a întâmplat pe 31 decembrie în satul Tătaru din judeţul Brăila.
Copila de 14 ani a mers împreună cu fraţii ei şi câţiva prieteni la colindat, iar la un moment dat, tinerii s-au oprit să-l ureze şi pe monstrul cu chip de om. În acel moment, bărbatul de 45 de ani a tras-o pe fată în casă. Acolo a violat-o.
Gheorghe Poparlan, tatăl fetei violate: A mers fata cu pluguşorul, cu trei copii. Au venit copiii după mine. Tată, vino! Nea Gheorghe, vino imediat că pe Ionica a băgat-o în casă şi o violează.
Legată şi ameninţată cu un cuţit
- Dezvăluire şoc la Şcoala "Nicolae Titulescu": elevul acuzat de viol ar mai fi făcut o victimă, acum doi ani
- "Coincidenţă" în cazul directoarei care a ignorat situaţia elevului violat de două ori. I s-a făcut brusc rău...
- Copilă de 14 ani, violată de un bărbat de 43 de ani, în Brăila. Agresiunea ar fi avut loc în decembrie, când...
Alertat de cei care o însoţeau pe copilă, dar mai ales speriat, tatăl copilei s-a dus glonţ peste bărbat pentru a-şi salva fata din mâinile agresorului. A încercat să-şi recupereze copila, însă în zadar, aceasta era legată şi ameninţată cu un cuţit de bărbat.
Gheorghe Poparlan: Am intrat în casă. Am bătut. Băi Ionica, unde ești? Ea era legată sub pat. Dă-i drumul la fată. Sau ieşi afară că mă duc să anunţ poliţia. Nu puteam să sparg uşile.
Când a văzut că individul nu are de gând să-i elibereze fata, tatăl copilei a cerut ajutorul poliţiei.
Gheorghe Poparlan: După ce am vorbit mi-a spus poliţia stai pe loc, nu pleca de acolo. A ieşit afară imediat dacă a strigat poliţia. Poliţia i-a luat declaraţie fetei. Cum, unde a violat-o şi unde a fost legată.
La trei luni distanţă, fata a aflat că este însărcinată
După ce a fost salvată din casa agresorului, copila a fost dusă la spital. Acum, la trei luni distanţă, adolescenta a aflat că este însărcinată cu cel care a profitat de inocenţa sa.
Gheorghe Poparlan: Mi-a fost greu că am muncit atât cu copiii mei, iar nenorocitul acesta şi-a bătut joc. Şi noaptea o scarpin în cap că sare din somn. A rămas cu frica asta.
Abia ieri, bărbatul care a violat-o pe fata de 14 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰