Video Ce sancțiuni riscă cei doi polițiști din Covasna, după glumele neinspirate la adresa unei femei de pe trotuar
Doi poliţişti din Covasna, aflaţi în timpul serviciului, s-au filmat în timp ce făceau glume pe seama trecătorilor. Chiar când stăteau la pândă în maşină, să prindă şoferii care circulau cu viteză, agenţii se distrau pe seama unei femei care trecea pe trotuar. Glumele proaste ale poliţiştilor nu au fost însă pe placul şefilor.
Imaginile au fost postate ieri după-amiază pe o rețea de socializare. Tot ieri, Inspectoratul Poliției Județene Covasna a demarat o procedura preliminară unei anchete disciplinare, în care s-a stabilit că cei doi agenți lucrează în cadrul Poliției Covasna. La finalul investigațiilor sancțiunile aplicate ar putea fi de la o simplă mustrare scrisă până la diminuare salariului, amânarea avansării în grad sau chiar destituirea din Poliție.
Glumele neinspirate ale agenților au devenit virale pe internet
A fost pornită o anchetă la Poliția Covasna, după ce un polițist i-a spus unei trecătoare că "e prea mare" și "nu mai vede radarul" de ea. Femeia i-a atras atenția polițistului că nu poate traversa pentru că nu este trecere, însă agentul a replicat scurt: "Nu contează, te las io!".
Polițistul gesticulează către femeie, în timp ce colegul său, care filmează, se amuză și comentează. Inspectoratul de Poliție Județean Covasna a anunțat că, în urma apariției în spațiul public a unei filmări cu doi polițiști într-o autospecială, conducerea a dispus cercetarea prealabilă a faptelor ce pot constitui abateri disciplinare comise de cei doi polițiști.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰