Video Cine ar fi femeia tranşată şi aruncată la marginea autostrăzii. Sora dezvăluie ultimele cuvinte spuse de victimă
Detalii tulburătoare despre o crimă care a îngrozit ţara: femeia ucisă şi aruncată pe un câmp de lângă autostradă în Dâmboviţa ar fi avut 38 de ani şi ar fi fost din Capitală. A fost dată dispărută în urmă cu o lună de familie. Camerele de supraveghere au prins momentul în care muncitorii găsesc cadavrul tranşat şi anunţă poliţia. Sora ei le-a mărturist reporterilor Observator că în ultima discuţie, victima i-a spus că merge la o întâlnire.
Camerele de supraveghere au filmat momentul în care muncitorii în constucţii au găsit cadavrul. Oamenii opresc pe breteaua de ieşire a autostrăzii A1, în zona comunei Ulieşti din Dâmboviţa. Unul dintre bărbaţi mută o butelie cu gaz din portbagaj şi în maşină. Colegii lui încearcă să-i facă o farsă şi să-l lase în câmp. Opresc câteva sute de metri mai în faţă şi-l aşteaptă. Este momentul în care fac descoperirea şocantă.
Cine ar fi femeia tranşată şi aruncată la marginea autostrăzii
Şoferul a observat un picior de om pe o arătură.
Martor: Într-adevăr, am mers până acolo şi am constatat că într-adevăr era un picior de om. Clar! După adidaşi, asta am constatat, că era un picior mic. Şi am considerat că este o femeie.
- Imagini-cheie în ancheta trupului găsit bucăţi pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. Camere de supraveghere au...
- Poliţia a cerut teste ADN pentru a stabili cine e femeia găsită tranşată în saci, pe un cămp de lângă...
- Poliţiştii, tot mai aproape să descopere misterul crimei din Dâmboviţa. Oamenii legii cred că victima ar fi...
- Crima macabră din Dâmboviţa: Tânăra găsită cu trupul tranşat figura pe lista persoanelor date dispărute....
- Crimă sinistră în Dâmbovița: o tânără a fost găsită cu trupul tranșat, lângă autostradă. Primele...
Deşi îngrozit, bărbatul îşi face curaj şi înaintează.
Martor: Acel sac l-am văzut în momentul în care am fost să văd piciorul. Mi-am întors privirea, venind un miros foarte puternic, am văzut că e ceva acolo legat, dar nu m-am mai apropiat.
Îşi dă seama că e locul unei crime, aşa că aleargă la colegii lui. Demarează în trombă şi fug toţi la poliţie să anunţe ororile. Locul este împânzit imediat de poliţişti, criminalişti şi câini de urmă. Alte bucăţi din cadavru sunt găsite împrăştiate pe câmp.
Cristi Popovici, reporter Observator: Criminalul a aruncat cadavrul în comuna cu cel mai performant sistem de supraveghere video din tot județul Dâmbovița. 37 de camere de filmat sunt dispuse pe o raza de câțiva kilometri. Iar aceasta este amplasata chiar în locul unde a fost aruncat trupul femeii. Este doar o chestiune de timp pana când politistii vor gasi masina cu care a transportat cadavrul.
Sora dezvăluie ultimele cuvinte spuse de victimă
Iulian Costache, primar Ulieşti: Mai multe camere de supraveghere au fost ridicate de poliţiştii de la criminalistică. Au stat de la ora 7 seara pana la 1 noaptea. Au avut de vizionat.
Politiştii caută acum o maşină care s-ar fi învârtit în zonă şi ar fi înconjurat locul de mai multe ori într-o noapte. Cadavrul, tranşat şi pus în doi saci de plastic, ar aparţine unei femei de 38 de ani din Bucureşti, care ar fi practicat prostitutia si care ar fo fost dată dispărută de sora ei pe 6 martie, spun surse din anchetă.
Sora-reporter: Mi-a zis, sora mea, mă duc un pic până afară, cu ideea să se ducă să se joace la aparate...Și pe la 16 și ceva după-amiaza m-a sunat pe mine să îmi zică, vezi că mai întârzii ceva, m-am întâlnit cu cineva...Am întrebat-o eu cu cine și unde...Lasă că îți spun eu...
- După aceea ați mai dat de dânsa?
- Nu, nu...
Trupul este într-o stare avansată de putrefacţie, dar criminaliştii au găsit un pantof şi o bluză sport iar familia le va vedea pentru recunoaştere. Ar fi oricum doar o chestiune de timp până când se confirmă identitatea.
Sora-reporter: Imediat am făcut legătura în capul meu pentru că pe data de 6 când s-a dovedit informaţia asta, cu cazul de dispariţie, imediat m-am trezit cu casa plină pentru ADN-uri, pentru absolut orice. Am stat ieri seară până ieri la ora 2 noaptea în Târgoviște, la anchete.
Familia speră totuşi ca femeia găsită pe câmp să nu fie cea pe care ei o caută.
Reporter-fostul soţ: Avea drumuri în zona respectivă?
- Nu ştiu ce drumuri, treburi ar fi avut.
- Ar fi avut cine să-i facă rău?
- Nu cred că ar fi avut cine, dar nu ştiu...Sper să nu fie ea.
Pista pe care merg anchetatorii este că a fost omorâtă în alt loc şi abandonată pe câmp.
Dan Antonescu, specialist criminalog: Este foarte posibil ca ea să fi fost răpită, să fi fost obligată să practice prostituţia şi să fi refuzat. pentru a nu-l demasca pe proxenet, acesta să fi recurs la crimă. Când avem de-a face cu un cadavru segmentat, o concluzie este clară: locul faptei are leg cu autorul; garajul, locul de muncă. Pe proprietatea lui s-a trezit cu un cadavru. Dacă nu are forţă segmentează cadavrul şi il transportă pe bucăţi.
În urmă cu aproape patru ani, un alt caz, aproape tras la indigo, a avut loc în Giurgiu. O tânără de 32 de ani care practica prostituţia a fost ucisă, băgată într-o valiză şi incendiată pe câmp. Criminalii, două surori şi un bărbat, cu care victima locuia, au atacat-o cu un topor în apartamentul din Ferentari.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰