Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Comandă-record la o terasă de 1 Mai. Câţi mici a putut să cumpere un român

S-a stat la coadă azi pentru un mic şi o bere. La cele mai populare terase din Capitală, unii au avut de aşteptat nu mai puţin de două ore. Grătarele au sfârâit toată ziua şi în ciuda proviziilor, unele restaurante au rămas fără carne după prânz. Cea mai mare comandă la o terasă a fost de 350 de mici. Iar la Deduleşti, pe Dealul Negru, oamenii au venit să mănânce celebrii mici la micul dejun.

de Andreea Milea

la 01.05.2024 , 19:48

La prima oră a dimineţii, grătarele au fost încinse, iar primii clienţi s au aşezat la coadă încă de la deschidere. La Ciotoianu în Drumul Taberei, în primele două ore s-au vândut un sfert din micii pregătiţi pentru 1 mai.

Daniel Ciotoianu, managerul unei terase: Vreo 100, 150 de comenzi pe oră. Am făcut de dimineaţă tactica ca la fotbal, toată lumea e pe poziţii, toată lumea ştie ce trebuie să facă.

La Terasa Obor cozile au fost mult mai mari decât de obicei

Vezi și

Andreea Milea, reporter Observator: La terasa de lângă Piaţa Obor, coada se întinde pe mai bine de 50 de metri. Sunt sute de persoane care sunt dispuse să aştepte cu orele pentru o porţie de mici.

Pe acelaşi subiect

Adrian Rebenciuc, patronul unei terase: Dacă sunt două comenzi de 100 de mici la două persoane, ceilalti 50 din spate mai pierd juma de oră.

Andreea Milea, reporter Observator: Care a fost cea mai mare comandă azi?

Adrian Rebenciuc, patronul unei terase: 350, un grătar întreg.

Marian Ciotoianu, patronul unei terase: Am avut o comandă de 250 de mici si 30 de kg de carnati la o companie. Avem comenzi in asteptare. Lucrăm non stop, adică nu ne oprim sub nicio formă.

A fost coadă la mici şi la Deduleşti

Micii au ţinut loc şi de mic dejun. Pe Dealul Negru oamenii au venit la prima oră să guste celebrii mici de la Deduleşti. Unii s-au oprit în drum spre mare să mănânce.

Băiat: Mergem la mare, În Vama Veche. Chiar ne-am uitat pe drum că n-am mai venit de 10 ani aici, noi fiind din Horezu şi am zis să ne oprim.

De 1 mai, românii comandă de şapte ori mai mulţi mici decât într o zi obişnuită. Preţul mediu pentru o porţie de trei mici este de 25 de lei.

Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Comandă-record la o terasă de 1 Mai. Câţi mici a putut să cumpere un român