Video Doi bărbaţi, care au ignorat avertismentele, au fost înghiţiţi de marea agitată. Căutări de amploare în Eforie Nord şi Costineşti
Misiuni de căutare de amploare pe litoral, unde turiştii continuă să ignore avertismentele salvamarilor. Patru echipe de scafandri caută un bărbat de 25 de ani dispărut aseară în mare, în Eforie Nord. În paralel, salvatorii încearcă să-l găsească şi pe studentul din Vaslui, dispărut la Costineşti, în urmă cu aproape o lună.
Cele două persoane care au dispărut în apele mării nu au fost găsite până în acest moment, motiv pentru care căutările continuă. La Eforie Nord sunt 11 scafandri care îl caută pe bărbatul de 25 de ani, care a dispărut seara trecută. În sprijinul lor a fost chemat şi elicopterul SMURD pentru a survola zona.
La Costineşti, alţi 5 scafandri îl caută pe tânărul dispărut în apele mării încă de pe data de 9 august. În aceeaşi zi, un apel la 112 anunţa că în apele mării au dispărut două persoane, iar după două zile de căutări, una dintre ele a fost găsită decedată.
Misiunea este acum foarte dificilă din cauza vântului puternic şi a valurilor mari. La Costineşti, scafandrii au decis să extindă zona de căutări chiar la 200-300 de metri în larg. De la începutul anului şi până acum, au fost 70 de misiuni de căutare-salvare, dar, din păcate, 28 de persoane şi-au pierdut viaţa.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰