Doi oameni ai străzii se plimbau deghizaţi în poliţişti, prin centrul oraşului Arad
Doi tineri ai străzii din Arad au fost văzuţi în timp ce se plimbau, ziua în amiaza mare, prin centrul oraşului, deghizaţi în poliţişti. O parte din uniformă a fost găsită apoi pe stradă, fotografiată de un arădean şi postată pe Facebook.
Doi tineri ai străzii din Arad au fost văzuţi în timp ce se plimbau, ziua în amiaza mare, prin centrul oraşului, deghizaţi în poliţişti. O parte din uniformă a fost găsită apoi pe stradă, fotografiată de un arădean şi postată pe Facebook. Astfel au aflat şi autorităţile că le lipseşte ceva. Însă varianta avansată de agenţi a fost că echipamentul ar fi fost luat de vânt, de pe un balcon unde fusese pus la uscat.
Uniformele de poliţist au fost văzute în spatele unei bănci din centrul Aradului. În aceeaşi zi, locatarii din zonă au văzut doi oameni ai străzii îmbrăcaţi cu ele.
Arădenii care locuiesc în apropiere nu au fost surprinşi de întâmplare. Oamenii se plâng că noaptea e pericol în zonă.
Din cele două echipamente dispărute, s-a recuperat până acum doar o jachetă. Un arădean a găsit-o pe stradă şi a dus-o la poliţie.
Până acum nu se ştie exact cum au ajuns hainele de poliţist în mâinile unor oameni ai străzii şi nici unde sunt.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰