Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Filmul accidentului din Prahova. Un tânăr preot s-a stins sub ochii copiilor, după o depășire blestemată. Un alt șofer, izbit în plin, a murit și el

Accident mortal, seara trecută, pe o şosea din Prahova. Un preot care se afla în maşină cu cei doi copii ai săi, de 3 şi 4 ani, a vrut să depăşească un autoturism de pe marginea carosabilului. Din nefericire, părintele a pierdut controlul volanului și a intrat frontal într-o mașină de pe contrasens. Ambii şoferi au murit, iar copiii au fost transportaţi de urgenţă la spital. 

de Cristi Georgescu

la 16.01.2024 , 14:31

"Șoferul de 31 de ani, preot în Parohia Șoimari, se afla în mașină cu cei doi copii de 3 și 4 ani. Mergeau spre casă când s-au angajat în depășirea unei autoutilitare staționate pe marginea drumului. Au intrat în coliziune cu aceasta, după care au ricoșat într-o altă mașină care venea dinspre Bălțești spre Măgurele. Impactul a fost devastator. În vehiculul care venea din sens opus se afla un bărbat de 32 de ani care, în urma impactului, a fost proiectat în afara mașinii. A suferit răni grave și a intrat în stop cardio-respirator, astfel că medicii au început manevrele de resuscitare și au plecat cu el la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Din nefericire, la spital s-a constatat decesul. Bărbatul, care s-a stins în brațele medicilor, era tatăl unui adolescent de 14 ani și al unei fetițe de aproape 3 ani. Fiii preotului au fost transportați la Spitalul de Pediatrie din Ploiești. Norocul lor a fost că erau asigurați în scaune pentru copii. Starea lor este stabilă în acest moment", a transmis reporterul Observator Cristi Georgescu.

Preotul a murit imediat după accidentul din Prahova

Şoferul de 31 de ani a vrut să depăşească o maşină aflată pe marginea carosabilului, dar a pierdut controlul volanului şi a intrat, în plin, într-un alt autoturism care venea din sens opus, în care se aflau şoferul, de 32 de ani, dar şi copiii acestuia de 3 şi 4 ani.

Vezi și

Bărbatul, preot în comuna Şoimari, a fost proiectat în afara maşinii.

La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de salvare. Din nefericire, bărbatul de 31 de ani a murit la faţa locului, iar tatăl copiilor a decedat la scurt timp, la spital.

Cristi Georgescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Filmul accidentului din Prahova. Un tânăr preot s-a stins sub ochii copiilor, după o depășire blestemată. Un alt șofer, izbit în plin, a murit și el