Gheorghe Moroșan fusese condamnat de patru ori în trecut, dar polițiștii nu l-au crezut în stare să ucidă
Gheorghe Moroșan, bărbatul care a ucis două persoane într-un apartament din Oneşti, a avut patru condamnări în trecut, iar una dintre ele ar fi fost pentru vătămare corporală gravă. În Italia, el a avut o condamnare pentru conducere sub influenţa alcoolului.
- Gheorghe Moroșan a sechestrat luni doi muncitori într-un apartament din Oneşti, judeţul Bacău, iar apoi i-a înjunghiat.
- Ambele victime au murit, una în apartament, cealaltă la spital.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul a avut patru condamnări anterioare, în 1987, în 1991, 1993 și 2010, cea din 2010 fiind în Italia, pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
”Din toată această anamneză pe care noi, investigatorii, am creat-o la momentul respectiv, dacă ştiam că este violent, nu ne-a atestat un comportament violent. Ba mai mult, verificările care s-au făcut la familie, în mediile frecventate, cercurile, nu spuneau nimic că el ar putea avea un declic sau o "explozie", ca ceva sa-i motiveze acest gest”, a spus comisarul șef de poliție Gheorghe Cristian, director adjunct al Direcției Investigații Criminale a IGPR.
Cu toate acestea, oficialii din poliție afirmă că nu au avut indicii, nici din trecutul infracţional al acestuia, nici din partea medicilor, care să arate că bărbatul ar fi putut trece la faptele violente.
”La un moment dat fusese adus într-un punct favorabil poliţiştilor şi favorabil situaţiei în sine, pentru că acceptase să intre în contact cu noi, părerea mea, că la momentul dinaintea incidentului prin care el a trecut la violenţe nu ne-a spus nimic în acest sens, că ar putea să aibă aşa ceva”, a spus acesta.
Filmul tragediei de la Onești
Bărbatul a sechestrat luni doi muncitori într-un apartament din Oneşti, judeţul Bacău, iar apoi i-a înjunghiat. Ambele victime au murit, una în apartament, cealaltă la spital. Poliţiştii au intervenit în forţă şi l-au împuşcat pe agresor, acesta fiind rănit.
Agresorul, fost proprietar al apartamentului pe care muncitorii îl renovau, a negociat ore în şir cu poliţiştii, nemulţumit că a pierdut locuinţa printr-o sentinţă judecătorească.
Mascaţii au intervenit când cei doi ostatici fuseseră deja înjunghiaţi și l-au împușcat pe agresor, acesta fiind în spital în prezent.
Soţia bărbatului a fost reţinută pentru 24 de ore, find acuzată de complicitate la infracţiunea de lipsire de libertate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰