Incendiu la Crama din Ceptura. Focul a fost pus intenţionat
Incendiu puternic la crama din Ceptura, judeţul Prahova. Poliţiştii au stabilit că focul a fost pus intenţionat de un bărbat în vârstă de 28 de ani, care locuia în zonă. Acesta a fost deja reţinut.
Alarma a fost dată sâmbătă seara în jurul orei 23:00. Poliţiştii oraşului Urlaţi au fost sesizaţi despre faptul că o societate din comuna Ceptura a luat foc.
Imediat, la faţa locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri. Incendiul a fost localizat şi stins în câteva zeci de minute.
Focul a fost pus intenţionat la crama din Ceptura
Din primele verificări, s-a stabilit faptul că incendiul a fost provocat cu intenție. În urma cercetărilor efectuate, a fost identificată o persoană bănuită de comiterea faptei, ca fiind un bărbat în vârstă de 28 de ani, din comună.
Bărbatul a fost reţinut şi urmează ca luni să fie prezentat unității de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției oraşului Urlați sub aspectul săvârşirii infracțiunii de distrugere prin incendiere.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰