Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Maică-mea a fost tăiată în bucăţi şi i s-a dat foc. 30 de lovituri de cuţit într-o femeie, credeau că mă sperie". Moştenirea uriaşă lăsată de Nicu Covaci României

Lumea artistică din România este în doliu. S-a stins din viaţă Nicu Covaci, fondatorul trupei Phoenix, unul din cei mai influenţi muzicieni ai ţării noastre. Artistul a murit într-un spital din Timişoara, la 77 de ani, după o luptă de jumătate de an cu o boală nemiloasă. Legenda muzicii rock lasă în urmă o moştenire uriaşă şi o lecţie de viaţă pentru generaţii întregi.

de Iulia Pop

la 03.08.2024 , 19:15

Nicu Covaci este, de azi, pururi, nemuritor. Este mesajul care a îndurerat o ţară, generaţii şi generaţii care au crescut cu muzica trupei Phoenix. "Spiritul Phoenix va dăinui veşnic. Am pus temeliile muzicii rock in România. Viaţa noastră a fost de film. Începusem să punem temeliile... să începem un proiect nou, să ne adunăm cu toţii pe scenă. Phoenix, cu toată lumea care a cântat în grup...Va trebui să ducem mai departe gândurile lui", a declarat Ovidiu Lipan Ţăndărică.

Problemele avute de Nicu Covaci cu fostul regim

La 77 de ani, Nicu Covaci a fost învins de o boală necruţătoare, care l a răpus in doar cateva luni. Medicul anestezist Dorel Săndesc, pritenul lui de o viaţă, a vorbit cu lacrimi in ochi despre suferinta artistului. Doctorul a purtat in semn de omagiu un tricou cu mesajul "Phoenix-Fie să renască". "A suferit de o boală cruntă, un cancer cerebral, cea mai agresivă formă. În ciuda tuturor tratamentelor, radioterapiei. Forţa sa a rămas exprimată prin acea privire de leu în iarnă", a declarat Dorel Săndesc, medic la Spitalul Județean din Timișoara. În martie Nicu Covaci a trecut printr o operaţie pe creier la Timişoara. O lună mai târziu, de ziua lui, apărea într-o ultimă filmare, înconjurat de prieteni.

Vezi și

Un simbol al muzicii rock si al disidentei comuniste Nicu Covaci este omagiat de milioane de oameni, de la simpli fani, la artisti si politiceni care ii  multumesc pentru moştenirea  impresionantă pe care ne o lasă. "Când legendele se sting, oamenii devin nemuritori", scrie trupa Holograf. "Nicu era tot mai rău in ultimele zile, este o mare durere pentru noi. A fost cel mai bun prieten al meu. Rămâne muzica lui, compoziţiile, concertele", a declarat Titi Dragomir, impresar Phoenix. Nicu Covaci a fost de mic mare.  S-a născut la Timişoara, unde a luat lecții de pian si acordeon dar si de limbi străine, franceză, engleză și germană. A cântat la muzicuță și la chitară. Când nu cânta, înota, alerga şi tura motocicletele. A terminat arte plastice, dar a ajuns sa pun bazele rock ului romanesc in plin comunist alaturi de cei mai rai baieti din Timisoara.

Pe acelaşi subiect

În anii '60 tinerii răzvrătiţi, cu plete şi siguri pe ei veneau cu o forţă pe care regimul comunist a vrut s-o stingă. N-a reuşit. Formația rock a fost nevoită să renască. Şi-au schimbat doar numele - din Sfintii in Phoenix - iar rockerii au devenit peste noaptea haiduci. "A fost o expresie revoluţionară în anii '60. Nu a fost doar muzică, a fost o atitudine şi o expresie care Au intrat ăn mentalul mai multor generaţii. Nicu Covaci a fost un gigant pentru cultura română", a declarat Mimo Obradov, jurnalist muzical. La 20 ani, Nicu Covaci s-a internat la psihiatrie pentru a scăpa de armată. Trupa era deja un fenomen muzical printre tinerii din anii '70. Îi avea alături pe toboșarul Ovidiu Lipan Țăndarică şi Mircea Baniciu, student la Arhitectură la vremea respectivă.

"În '76 voiau să mă bage la puşcărie. Am scăpat, am renunţat la cetăţenie. M-am căsătorit şi am tăiat-o. Jumătate de an în Olanda turbam, imi trebuia formaţia", declara Nicu Covaci. În martie 1977, Covaci s-a întors în ţară cu un scop clar: sa-i scoata si pe ceilalti membri ai trupei. "Pregătisem totul, difuzoarele erau scoase, într-o poziţie de yoga în care puteai sta mai mult timp. Singurul om care a stiu a fost maică-mea", declara Nicu Covaci. A continuat să cânte şi în exil, ca Transsylvania-Phoenix. Acasă, pentru libertatea lui, se plătea preţul suprem, după cum spunea el. "Maică-mea a fost tăiată în bucăţi şi i s-a dat foc....în Timişoara, a ars jumătate din casă. 30 de lovituri de cuţit într-o femeie, credeau că mă sperie şi mă alungă", declara Nicu Covaci.

În 1991, după căderea regimului comunist, a revenit pe scenă acasa. Iar valul aplauzelor îi ajungea la inimă. Albumele Phoenix, La umbra marelui urs sau Baba Novac, ajung pietre de temelie pentru industria muzicală românească. În 2022 se lansează filmul documentar "Phoenix. Povestea', despre istoria legendarei trupe pe care a fondat-o. "Eu sunt fericit pentru ceea ce am trăit. Că am fost interzis, că la şcoală ne fugăreau, că voiau pe stradă să ne taie părul", declara Nicu Covaci. A avut, însă, şi bătălii pierdute. Regretul cel mai mare - nu a fost acceptat în Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România. În cluburile rock dim Costinesti şi Vama Veche, răsună în aceste zile mai mult ca oricand muzica lui Nicu Covaci.

Trupul lui Nicu Covaci va fi depus luni la Filarmonica Banatul, pentru ca, toti cei care i-au apreciat muzica sa ii aduca un ultim omagiu. În Timişoara, oraşul pe care l-a iubit atat de mult si pentru care va ramane un simbol al libertatii.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Întrebarea zilei
Aveţi încredere să cumpăraţi ciuperci din piaţă?
Observator » Evenimente » "Maică-mea a fost tăiată în bucăţi şi i s-a dat foc. 30 de lovituri de cuţit într-o femeie, credeau că mă sperie". Moştenirea uriaşă lăsată de Nicu Covaci României