Video Mama Dianei, fata ucisă de urs: "Am spus: dacă te duci ai, te rog, grijă la urşi, ai, te rog, grijă la râpe"
Cazul tinerei de 19 ani ucisă de urs în Jepii Mici schimbă legile. Ministrul Mediului vrea împuşcarea urşilor imediat ce se apropie de o localitate. Iar premierul cere o sesiune extraordinară în Parlament. Preşedintele Iohannis mărturiseşte că a fost şi el în Bucegi, cu doar câteva zile înainte de această tragedie. Între timp au ieşit la iveală detalii şocante despre atac. Diana, tânăra ucisă, tocmai cerea ajutor la 112 când a fost smulsă de urs.
"Preferam să fiu eu în locul ei. A fost neaşteptat, am încercat să fac tot, am încercat sperii ursul. Din păcate s-a întâmplat accidentul şi... nenorocirea a lovit", povesteşte iubitul tinerei de 19 ani, aflat în stare de şoc.
Şi-a văzut moartea cu ochii şi iubita smulsă de urs, târâtă într-o râpă şi sfâşiată de animalul sălbatic. Cei doi trebuiau să plece ieri pe un alt traseu, dar fata de 19 ani şi-a dorit să meargă pe Jepii Mici.
"Eu am mai mers pe acest traseu, ea a vrut foarte mult să meargă. Pur şi simplu am zis să facem asta. Iniţial propusesem altceva, dar a venit cu ideea aceasta şi am zis că mergem până la cascadă şi înapoi şi o să fie o după-amiază minunată, dar... nenorocirea s-a întâmplat", povesteşte băiatul..
Urmărită şi ucisă de urs sub ochii iubitului
- Numărul apelurilor la 112, prin care a fost semnalată prezența urșilor, a crescut de peste 4 ori în ultimii 5...
- Ultimele clipe din viaţa Dianei, tânăra ucisă de urs. "Preferam să fiu eu în locul ei"
- Tânăra ucisă de urs în Bucegi a sunat la 112 înainte de a fi atacată şi a cerut disperată ajutor: "Ţipa:...
Mai aveau trei kilometri până la Cascada Caraiman, când - aproape de Cascada Spumoasă, au dat nas în nas cu ursul. Din declaraţia iubitului fetei, ursul a apărut pe potecă, chiar în faţa lor, venind din pădure. Amândoi şi-au aruncat rucsacurile şi au început să fugă în cealaltă direcţie. Animalul a ales să o atace pe Diana, care a alunecat şi a căzut în prăpastie, ajunsă de urs.
Fata a sunat disperată la 112 să ceară ajutor. "Vă daţi seama, panicaţi că îi urmăreşte ursul. Şi apoi fata foarte panicată că deja o atacase", spune Dan Banu, şef Salvamont Prahova.
Iubitul tinerei a stat cu salvamontiştii în telefon care l-au sfătuit să arunce cu pietre şi lemne în animal şi să facă zgomot pentru a-l speria. Metoda nu a funcţionat, însă. Animalul a prins-o pe Diana şi a muşcat-o de picior. Fata a căzut în râpă la o distanţă de aproape 150 de metri, iar ursul a coborât după ea.
Salvamontiştii au plecat imediat în ajutor, însoţiţi de jandarmi şi paznicul fondului de vânătoare. L au găsit pe iubitul fetei distrus. Au coborât apoi 120 de metri în rapel, în râpă, pentru a ajunge la trupul tinerei. Ursul era la mai puţin de zece metri distanţă si pazea cadavrul tinerei
"Ursul a devenit foarte agresiv. M-am temut pentru viaţa colegilor mei. Care erau cu pieptul gol în faţa pericolului", spune Sergiu Frusinoiu, coordonator Salvamont Buşteni.
Pentru a-i proteja pe salvamontişti paznicul fondului de vânătoare a ucis animalul.
"Norocul colegilor mei, şi vă spun, am pielea de găină pe mine, a fost că în zonă s-a prezentat şi paznicul de vânătoare, care nu ştiu dacă a primit un ordin sau nu a primit un ordin, sau a fost o reacţie spontană, dar o reacţie foarte bună care a salvat vieţile colegilor mei", adaugă Sergiu Frusinoiu, coordonator Salvamont Buşteni.
Nu era prima dată când fata întâlnea un urs în drumeţii
Trupul animalului a fost ridicat de autorităţi. Este o femelă tânără, care avea până în trei ani, fără pui. I se vor face teste pentru se a afla dacă era turbată. Mama Dianei face o dezvăluire şocantă, fata mai scăpase o dată din gherele urusului.
"Era fericită. Mi-a zis că se duce pe munte. Am spus: dacă te duci ai, te rog, grijă la urşi, ai, te rog, grijă la râpe. A mai fost odată cu o prietenă şi a fost fugărită de un urs. Şi acum văd că i-a fost fatal", povesteşte Laura Zaharia, mama tinerei.
Diana era din Iaşi, dar se mutase la Bucureşti. Luase de curând bacalaureatul şi începuse să muncească.. Îl cunoscuse de curând pe iubitul ei din Braşov, la rândul său iubitor al muntelui.
"Era cuminte, n-aveai treabă cu dânsa. Liniştită, cuminte, educată de mamă, de tată", spune mătuşa ei.
Traseul pe care a fost atacată fata, străbătut de sute de turişti zilnic. Tragedia a declanşat un val de anchete şi dezbateri despre problema urşilor.
Chiar dacă e un drum dificil multi vin cu copiii pe aici. Un pasionat al muntelui susţine că ar fi zărit acelaşi urs, pe Jepii Mici, cu mai multe zile în urmă. Alţii au filmat cum îi urmăreşte un urs pe Jepii Mari. Oamenii spun că au sunat la 112, dar li s-a spus că doar prezenţa unui urs nu constituie o urgenţă.
Cazul a intrat şi în atenţia Ministrului Mediului
"Oamenii mor în continuare din cauza urşilor. Suntem obligaţi să venim cu măsuri noi. Statul român nu poate aştepta răspunsul Comisiei Europene care întârzie să apară. Viaţa omului are prioritate, nimic nu poate fi mai important decât viaţa omului", declară Mircea Fechet, ministrul Mediului.
Ministrul a cerut deja Comisiei Europene ca ursul brun să nu mai fie specie protejată în România. Până la un răspuns, vrea să schimbe legile actuale.
"Noul ordin privind cotele de prevenţie şi de intervenţie va avea din nou o cifră mare. Respectiv în jur de 500 de urşi anual pe care să-i gestionăm. Una dintre măsurile pe care o voi propune este ca atunci când ursul se apropie de o comunitate umană că sunt trei kilometri, că sunt doi kilometri sau un kilometru ursul să fie gestionat de îndată. Fie eutanasierea, fie împuşcarea", adaugă Mircea Fechet, ministrul Mediului..
Cazul tinerei de 19 ani ucisă de urs în Jepii Mici schimbă legile
"Pentru că o astfel de modificare nu se poate face decât prin Parlament şi după discuţiile cu ministrul Mediului, pornim o iniţiativă, şi asta este vom cere o sesiune extraordinară ca să trecem prin Parlament", spune Marcel Ciolacu, premierul României.
"M-a şocat evenimentul. M-a şocat! Sâmbătă am fost şi eu pe un traseu din Munţii Bucegi. Trebuie să înţelegem că nu putem să lăsăm oamenii să fie omorâţi de animale. Cei responsabili trebuie să găsească o soluţie reală", spune şi Klaus Iohannis, preşedintele României.
Aproximativ 8.000 de urşi trăiesc în România, arată ultimele estimări ale Ministerului Mediului. Mulţi s-au mutat la oraş şi în staţiuni montane. Jandarmii montani ne sfătuiesc să plecăm pe trasee montane doar înarmaţi contra urşilor.
"Dacă l-am văzut, mă retrag, nu-l provoc, îmi fac acea barieră de siguranţă, aleg altă rută. Încercăm să facem tot ce ne stă în putinţă să nu enervăm animalul", explică Alexandru Nagy, Salvamont Judeţul Braşov.
Specialiştii îi sfătuiesc pe turişti să nu se apropie de urşi şi mai ales să nu-i hrănească.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰