Moarte suspectă într-un hotel din Bucureşti. O femeie de 56 de ani, medic, găsită fără suflare în camera de hotel
Moarte suspectă într-un hotel din Bucureşti. O femeie a fost găsită fără suflare în camera unde se cazase.
Potrivit ZiaruldeIaşi, Gabriela Ștefănescu, medic în vârstă de 56 de ani din Iaşi, participa la un congres de gastroenterologie în Bucureşti şi s-a cazat la unul dintre hotelurile din Capitală. După ce au văzut că nu răspunde la telefon, colegii ei au mers la recepţia hotelului şi au cerut să fie deschisă camera.
Prietenii şi colegii, şocaţi de moartea medicului
Au găsit-o fără suflare şi fără urme de violenţă pe corp. Trupul neînsufleţit a fost dus la IML pentru a se stabili cauza decesului, iar poliţia a deschis un dosar în acest caz. Prietenii şi colegii medicului din Iaşi spun că nu ştiau ca aceasta să fi suferit de vreo afecţiune.
"Nu răspundea la telefon, nu venea la prezentări, iar un medic, care de fapt era și prietena ei foarte bună, s-a dus împreună cu cei de la recepție în cameră. Avusese o prezentare vineri seara. Am înțeles că a avut o prezentare excepțională", a declarat un medic, prieten al femeii decedate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰