Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O fetiţă de 3 ani a murit la spitalul din Târgu Jiu, după ce ar fi luat medicamentele surorii ei pentru autism. Părinţii neagă

O fetiţă de 3 ani a murit la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, unde fusese adusă cu febră şi convulsii, suspiciunea fiind că ar fi luat medicamentele surorii ei de 5 ani, aflată sub tratament pentru autism. Părinţii neagă şi spun că fetiţa tuşea şi avea febră, fiindu-i administrate antibiotice prescrise de medicul de familie.

de Redactia Observator

la 13.05.2025 , 09:47

Ambulanţă O fetiţă de 3 ani a murit la spitalul din Târgu Jiu, după ce ar fi luat medicamentele surorii ei pentru autism. Părinţii neagă - Shutterstock

”În seara zilei de 11 mai 2025, pacienta, în vârstă de 3 ani, a fost adusă cu ambulanţa de la Centrul de Permanenţă Mătăsari la Camera de Gardă Pediatrie; era ora 20:25. Fusese consultată la centrul de permanenţă şi medicul de gardă de acolo a anunţat medicul SJU Tg Jiu că suspicionează o ingestie de medicamente - medicaţia surorii de 5 ani care are autism infantil şi pentru care ia tratament. Părinţii au negat”, afirmă reprezentanţii spitalului. 

Părinţii au relatat că fetiţa începuse să tuşească şi să aibă febră cu două zile în urmă şi că la momentul prezentării la SJU Tg Jiu se afla sub tratament cu antibiotic prescris de  medicul de familie.

”La prezentarea la camera de gardă Pediatrie, pacienta prezenta stare generală influenţată cu status convulsiv şi febră. I s a administrat tratament pentru convulsiile pe care le prezenta, dar la aproximativ jumătate de oră, în salon, pacienta a prezentat o criză de apnee şi stop cardio-respirator. A fost resuscitată vreme de aproximativ o oră de către o echipă de medici ATI şi cardiologie, dar n-a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, conform reprezentanţilor unităţii sanitare.

Articolul continuă după reclamă

Trupul neînsufleţit a fost transportat la SML Gorj pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.

Imediat după deces, au fost înştiinţate Ministerul sănătăţii şi DSP Gorj, precizează conducerea Spitalului Judeţean Tîrgu Jiu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Plecaţi în vacanţă mai devreme, ca să profitaţi de reducerile de la începutul verii?
Observator » Evenimente » O fetiţă de 3 ani a murit la spitalul din Târgu Jiu, după ce ar fi luat medicamentele surorii ei pentru autism. Părinţii neagă