O tânără din Braşov, premiată de NASA, nu are 3.100 de euro pentru a merge la un congres internaţional: "Vă rog să mă ajutați!"
O tânără din Braşov, premiată în 2022 la un concurs organizat de NASA, are nevoie de 3.100 de euro pentru a reprezenta România la un congres în Singapore. Timea Lőrincz a publicat o scrisoare deschisă prin care cere sprijin pentru a strânge suma necesară.
Timea a absolvit anul trecut Colegiului Național "Andrei Șaguna" din Brașov. Pe vremea cât încă era în clasa a 12-a, Timea a participat la un concurs internaţional organizat de NASA şi a obţinut locul 1. Acum, adolescenta învaţă limba germană pentru că îşi doreşte să continue studiile la Universitatea Tehnică din Munchen, Facultatea de Inginerie Aerospaţială.
Între timp, ea a trecut printr-o selecţie riguroasă pentru a putea fi prezentă la un congres internaţional organizat în Singapore. A fost acceptată şi va fi singura reprezentantă a României, dar nu are suficienţi bani pentru a face deplasare. Timea nu are nevoie de o avere, ci doar de 3.100 de euro: 1.100 de euro ar reprezenta biletul de avion, iar restul bani pentru cazare şi mâncare pe timpul congresului.
"Aș dori să mă mențin și în următorii ani la nivel internațional, iar pentru acest lucru doresc să particip la un congres organizat în Singapore, CWMUN2023. Am avut un interviu cu organizatorii, în urma căruia am fost acceptată să particip și să prezint un discurs despre România. Acest congres atinge subiecte legate de politică, mediu și inovație. Doresc să particip, deoarece vreau, și pot, să reprezint România la un nivel înalt, și, de ce nu, pentru a fi catalogată ca unul dintre cei mai buni delegați la congres. Pe lângă aceasta, este o oportunitate majoră pentru mine să mă dezvolt.
Apelez la dumneavoastă cu rugămintea de a mă ajuta să finanțez această participare. Am nevoie de 3100 euro, din care 1100 euro este costul biletului de avion, iar 2000 euro sunt pentru cazare, masă și alte cheltuieli acolo. Alături de mine este Asociația Brașovul Altfel, care gestionează partea financiară, respectiv încasează donația dumneavoastră și face cheltuielile pentru participarea mea la congres. Vă rog să mă ajutați!", se arată în scrisoarea Timeei, publicată de ziarulpozitiv.ro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰