Video Polițist din Constanța, filmat cum este înjunghiat. Agentul încerca să încătușeze un scandalagiu beat
Incident extrem de grav în Constanţa. Un poliţist a fost înjunghiat chiar în timpul unei intervenţii. Acesta încerca să-l încătuşeze pe un bărbat beat, care făcea scandal.
Întreaga scenă a fost surprinsă de camera video montată pe uniforma unui coleg.
Pe imagini se poate vedea cum agresorul deschide uşa la sosirea echipajului şi se năpusteşte cu un cuţit asupra poliţistului. Chiar dacă este rănit la braţul şi umărul stâng, omul legii reuşeşte să-i ia cuţitul din mână şi să-l încătuşeze.
A fost transportat apoi la spital, unde a fost fost cusut, iar medicii spun că va avea nevoie de două săptămâni de recuperare.
Agresorul a fost reținut și urmează să fie dus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru ultraj, vătmare corporală şi tulburarea liniştii publice.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰