Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Primul convoi american ajunge la Bucureşti la noapte. Pe unde va trece şi ce tehnică militară aduce

Primul convoi cu tehnică militară SUA a ajuns la Râmnicu Vâlcea, joi după-amiză. Va ajunge la Bucureşti în jurul orei 1,00, în noaptea de joi spre vineri, potrivit MApN. Militarii americani detaşaţi din Germania se deplasează la Baza Militară Mihail Kogălniceanu, însoţiţi de Poliţia Militară Română. 

de Redactia Observator

la 10.02.2022 , 16:02

MApN precizează că autotrailerele cu echipament militar vor forma două coloane separate. Prima coloană, de aproximativ 18 trailere, a plecat din Sibiu, în jurul 10,45, spre Râmnicu Vâlcea, unde a și ajuns joi după amiază. Persoanele care operează aceste vehicule trebuie să se odihnească timp de 9 ore, conform regulilor de transport europene, care prevăd perioade obligatorii de odihnă pentru şoferi. Plecarea din Râmnicu Vâlcea va fi la aproximativ ora 22:00, joi seară.

De asemenea, traseul prin Bucureşti este prevăzut pe A1, Centura Nord, A2, iar ora estimată pentru ajungerea la Bucureşti a primei coloane este 1:00, în dimineaţa zilei de vineri. MApN transmite că, potrivit estimărilor, prima coloană poate ajunge la Mihail Kogălniceanu vineri, între orele 5 şi 6 dimineaţa. A doua coloană se va pune în mişcare de la Nădlac vineri, în cursul dimineţii, pe acelaşi traseu. Cel mai probabil, a doua coloană va ajunge la Mihail Kogălniceanu vineri seară.

Primele elemente de tehnică militară ale detaşamentului SUA care va purta denumirea Task Force (TF) Cougar au intrat în România miercuri seară, pe la punctul de trecere a frontierei Nădlac, judeţul Arad. Autovehiculele din compunerea coloanei, însoţite de autospeciale ale Poliţiei Militare se deplasează pe ruta Arad - Deva - Sibiu - Râmnicu Vâlcea - Piteşti - Bucureşti - Mihail Kogălniceanu, potrivit MApN.

Vezi și

Reprezentanţii ministerului precizează că, pentru o bună desfăşurare a traficului, Poliţia Militară va dispune măsuri pentru asigurarea fluenţei în trafic şi informarea conducătorilor auto asupra eventualelor restricţii rutiere. TF Cougar este constituită, în principal, din militari ai Batalionului 2 (2nd Squadron) / Regimentul 2 Cavalerie, care vor acţiona cu transportoare blindate Stryker, la care se vor adăuga militari cu alte specialităţi din cadrul batalioanelor regimentului (artilerie, geniu, structuri de sprijin etc). Pentagonul a transmis săptămâna trecută că 1.000 de militari americani vor fi repoziţionaţi din Germania în România.

Pe acelaşi subiect

Ce tehnică militară ajunge la baza de la Kogălniceanu

Detaşamentul Statelor Unite ale Americii se bazează în principal pe vehiculele blindate Stryker, unele dintre ele dotate cu rachete antitanc sau mortiere. Cele trei convoaie cu tehnică militară au intrat pe rând în Vama Nădlac joi până în ora 22:00. Şi-au continuat deplasarea sub atenta escortă a poliţiştilor militari.

Elementele de tehnică militară ale detaşamentului Statelor Unite ale Americi, care poartă denumirea de Task Force, sunt însoţite de vehicule ale Poliţiei Militare până la punctul final Baza Mihail Kogălniceanu. În graficul de deplasare urmează să vină în zilele următoare şi personalul militar, adică soldaţii.

Sodaţii care vin la noi sunt parte a regimentului 2 Cavalerie, cel mai longeviv din armata americană. Militarii americani mai fost şi în trecut în ţara noastră, pentru exerciţii militare comune. Sub deviza "Toujours Pret", Întodeauna Pregătiţi, ei sunt antrenaţi să se deplaseze rapid, oriunde e nevoie. Militarii americani vor colabora strâns cu armata română. Împreună vor face antrenamente realiste.

Pe lângă exerciţiile militare, se fac pregătiri şi pentru valul de refugiaţi ucraineni care ar putea ajunge la noi în caz de război. Sunt pregătite tabere şi echipamente pentru alimentarea cu energie electrică a acelor locaţii de primire.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Primul convoi american ajunge la Bucureşti la noapte. Pe unde va trece şi ce tehnică militară aduce