Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Câți refugiați din Ucraina ar putea primi România, în cazul unui război. Anunțul ministrului Apărării Naționale

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, afirmă că România este pregătită pentru a primi mii de eventuali refugiaţi, cărora să le asigure "hrană şi condiţii bune de viaţă", iar capacitatea de cazare a unor eventuali refugiaţi dinspre Ucraina poate fi crescută.

de Redactia Observator

la 26.01.2022 , 21:41

ministrul Apărării Naționale Vasile Dîncu Câți refugiați din Ucraina ar putea primi România, în cazul unui război. Anunțul ministrului Apărării Naționale - Mediafax Foto / Alexandru Dobre via Hepta

"Există în momentul acesta un stoc, să spunem aşa, destul de important de locuri în care am putea să cazăm mii de posibili refugiaţi. Evident că avem şi o zonă de rezervă în care am putea să multiplicăm, sau să aducem de trei-patru ori mai multe locuri, chiar până la zecii de mii, să spunem, în această zonă. Deocamdată, rezerva strategică pe care o avem este gândită pentru câteva mii de posibili refugiaţi, pentru hrănire, pentru condiţii bune de viaţă şi evident că putem să aducem şi lucruri suplimentare. Dacă se va întâmpla asta – nu ne dorim să se întâmple - dar dacă s-ar întâmpla să fie nevoie, o să putem arăta şi noi partenerilor din NATO că suntem pregătiţi, cel puţin dacă nu avem o înzestrare aşa cum ne-am dori, la ultimul nivel, avem un foarte bun management al capacităţilor noastre în domeniile acestea ale pregătirii defensive pentru conflict", a afirmat ministrul Apărării, miercuri seară, la Antena 3.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că în CSAT au fost decise mai multe măsuri

Președintele Klaus Iohannis a declarat la finalul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării că tensiunile din Ucraina ridică probleme de natură militară, economică, energetică, dar şi în privinţa migraţiei necontrolate. Preşedintele a menţionat de asemenea că România este pregătită să primească mai multe trupe aliate pe teritoriul ei.

Articolul continuă după reclamă

"În acest sens, am decis în şedinţa CSAT o serie de măsuri importante. Voi da, din motive lesne de înţeles, doar câteva exemple, având în vedere sensibilitatea tematicii. Cum ar fi continuarea demersurilor concrete pentru creşterea prezenţei Aliate şi a SUA pe teritoriul României, ca măsură de întărire a securităţii statului român. Guvernul României şi instituţiile cu atribuţii în domeniu vor continua planificarea, la nivel interinstituţional, pentru gestionarea eventualelor intrări de refugiaţi pe teritoriul nostru şi pentru a fi pregătiţi să gestionăm efectele negative ale situaţiei de securitate în domeniile economic, energetic şi financiar-bancar. De asemenea, vor fi urgentate procedurile de revizuire a proiectelor de lege referitoare la securitatea naţională cuprinse în Planul de implementare a Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024", a anunţat preşedintele.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Câți refugiați din Ucraina ar putea primi România, în cazul unui război. Anunțul ministrului Apărării Naționale