Cătălin Măruță, despre viața din spatele camerelor: "Mi-e frică să nu-i dezamăgesc pe copii"

Alessandra Stoicescu: Am plecat la drum. O să facem astăzi un super interviu. Sunt convinsă că o să aflăm super lucruri. E roșu. E ca în viață. Stai la semafor, profiți când e verde, te-ntrebi cât de multe semafore o să prinzi pe roșu, după care te urci în metrou. Asta o să facem și azi. Un invitat care este fabulos. E fabulos pentru că are o poveste de viață minunată, pentru că trăiește totul în lumina reflectoarelor și sunt tare curioasă ce înseamnă sustenabil pentru el. Trăitul acesta sustenabil, care înseamnă corect, cu măsură și cu bun simț. Când toată lumea te cunoaște, și pe tine, și pe soția ta, și pe copiii tăi, cum faci să trăiești echilibrat? Cum faci să găsești acea măsură în toate, care înseamnă sustenabil, care înseamnă bun simț? Hai să luăm invitatul de acasă. 

Alessandra Stoicescu: Oh, Romeo! 

Cătălin Măruţă: Oh, Julieta! Bine ai venit, Julieta! 

Alessandra Stoicescu: A venit Julieta! 

Cătălin Măruţă: Dar cred că trebuia să fie invers, tu să fii la balcon. Vreau să-ți mai spun ceva. Eu te am întotdeauna la mine acasă. Când ți-am zis că te am întotdeauna la mine acasă, chiar te am acasă. 

Alessandra Stoicescu: Ce primire! 

Cătălin Măruţă: Am zis să te surprind și stai că mai am încă ceva pentru tine. 

Alessandra Stoicescu: Bună ziua! Ce primire! 

Cătălin Măruţă: Și, întotdeauna când vine așa o doamnă la tine acasă, trebuie să ai și niște flori pentru ea. 

Alessandra Stoicescu: Îți mulțumesc mult! 

Cătălin Măruţă: Eu îți mulțumesc mult de tot! 

Alessandra Stoicescu: E o mare, mare bucurie și de mult îmi doream să putem să stăm de vorbă, fie acasă la tine, fie acasă la mine. 

Cătălin Măruţă: Dar nu știu dacă oamenii de astăzi mai sunt ca oamenii de acum 20 de ani.

Alessandra Stoicescu: Hai să facem două lucruri. Mergem puțin cu mașina, pentru că acolo ne simțim în siguranță amândoi și putem să atingem niște puncte care poate sunt mai dureroase sau foarte fericite din interior. După care ne urcăm în metrou și ne distrăm. Și ne uităm la oameni și vorbim cu ei și ne îmbrățișăm și vedem ce se întâmplă. Hai, mergem! 

Alessandra Stoicescu: Te invit în mașina mea full electrică, pentru că este un podcast, asta vreau să-ți spun, despre sustenabilitate. Ce înseamnă sustenabilitatea din punctul meu de vedere? Măsură și bun simț. 

Cătălin Măruţă: Super, Sandra! Plecăm la drum. 

Alessandra Stoicescu: Plecăm la drum. Uite, acum am 342 de kilometri autonomie, 61%. El se duce, de fapt, până la 500 de kilometri, oficial. Dar să știi că am mers până la mare. Sunt tare mulțumită de electrică. N-ai condus mașină electrică până acum? 

Cătălin Măruţă: Ba da, mi se pare foarte tare. 

Alessandra Stoicescu: Ți-e frică să pleci la drum lung cu ea? 

Cătălin Măruţă: Dar sunt atât de multe stații acum, pe drum, încât nu mai ai absolut nici o problemă. 

Alessandra Stoicescu: Acum găsești, dar înainte aveai problema asta. Hai să punem pe Waze. 

Cătălin Măruţă: Ultima dată am fost cu metroul acum câteva luni, când am fost la concert la Metallica. Când am fost la metrou, am fost cu fiul meu și cu o gașcă de prieteni. Când am venit în București, habar nu aveam ce înseamnă un oraș mare. Când am venit în București, am stat la un cămin de nefamiliști, undeva pe Energeticienilor, la Bobocica. Voiam să fiu independent când am plecat de la Târgu Jiu şi am dat la facultate. Cred că aveam mai mult orgoliu și ego să le demonstrez alor mei că pot să mă descurc. Și eu, de fapt, am dat la Facultatea de Drept, la Nicolae Titulescu. 

Alessandra Stoicescu: Deci am un avocat wannabe. 

Cătălin Măruţă: Atât de mult voiam să-i demonstrez tatălui meu că n-am făcut o alegere greșită ducându-mă la Nicolae Titulescu, pentru că dorința lui a fost să dau la stat, la Drept. Să știi că n-am avut niciun conflict cu părinții, dar cred că am avut un lucru pe care generația mea l-a avut mereu și cu care a crescut, să nu-i dezamăgești niciodată, să nu-i faci de râs. 

Alessandra Stoicescu: I-ai dezamăgit vreodată? 

Cătălin Măruţă: Îmi place să cred că nu sau, dacă au fost, dezamăgiri, au fost inofensive. 

Alessandra Stoicescu: Dar să știi că eu cred că e o poveste a generației noastre. 

Cătălin Măruţă: Acum, dacă o întrebi pe mama, pentru că pe tata l-am pierdut acum doi ani și ceva, dacă o întrebi pe mama o să spună că "nu", că "am fost băiatul ăla cuminte, care mă asculta", dar eu simt că unele lucruri se puteau face altfel. 

Alessandra Stoicescu: Eu am făcut Liceul de Arte și eram la Liceul de Arte, cu toată clasa a 9-a, şi m-am îmbrăcat cu mantaua militară a bunicului meu, lungă, îți dai seama, şi cu cizme de ofițer, tot de la bunicul meu.

Cătălin Măruţă: Țin minte că descoperisem Nirvana și am văzut un unplugged al lui Kurt Cobain, pe MTV Unplugged, în care avea un pulovăr maro și am găsit unul la magazinul din centrul orașului. Două luni de zile l-am purtat și întotdeauna îmi trăgeam de mâneci și aveam impresia că sunt rocker. 

Alessandra Stoicescu: Azi, când suntem în sacou și cu perle la gât, să ştii că ... 

Cătălin Măruţă: Rockerul s-a transformat.

Alessandra Stoicescu: Nu, dar acei copii cu partea rebelă sunt acolo, sunt în interior. 

Cătălin Măruţă: Țin minte bucuria aia când m-am dus acasă și am pus carnetul de avocat pe masă și am zis "hei, acum suntem colegi". Și dacă vrei să vezi ce înseamnă rușinea aia de a nu-i dezamăgi, când am intrat în televiziune, prima dată, la Televiziunea Română, și după aceea, transferându-mă, am rămas în avocatură, în Barou. Vreo 10 ani am plătit taxă, pentru că mi-era frică că dacă nu o să funcționeze, să am și eu un loc de muncă. 

Alessandra Stoicescu: Care e cea mai mare frică a ta? 

Cătălin Măruţă: Cred că înainte era frica să nu-i dezamăgesc pe părinți, iar acum cred că este frica să nu-i dezamăgesc pe copii. Mi se pare că întotdeauna părinții se transformă ușor, ușor în copii, iar copiii ușor, ușor se transformă în adulți, iar discuțiile mele cu fiică-mea zici că sunt discuțiile cu mama. 

Alessandra Stoicescu: Seamănă cu mama. 

Cătălin Măruţă: Iar David, de exemplu, e cel mai bun prieten al meu. "Nu am atât de mulți prieteni, dar tu ești cel mai bun prieten al meu". 

Alessandra Stoicescu: Mă gândeam cum este să trăiești în zona asta în care oricine, oriunde știe și cine ești tu și cine e Andra, cine-i soția ta, ii cunoaște și pe copii. E o zonă în care te simți vulnerabil mai tare? 

Cătălin Măruţă: Am învățat lucrul ăsta că dacă într-un fel ești la televizor și într-un fel ești când te duci pe stradă, lucrurile astea se observă. Eu chiar așa sunt. Problema e de foarte multe ori percepția pe care oamenii pot să o aibă diferită despre tine, pentru că ei văd doar niște fragmenţele sau văd doar niște reinterpretări ale altor oameni și atunci eu citesc, de exemplu, despre sora mea și citesc lucrurile astea și în ziare și citesc și în comentarii de 3-4 ani. Tot felul de lucruri despre sora mea, ce face, dar eu n-am soră. Și asta mi se pare foarte interesant. 

Alessandra Stoicescu: Invențiile astea te enervează, te deranjează? 

Cătălin Măruţă: Sunt inofensive în ceea ce mă privesc pe mine. M-au afectat și simt că mă doare poate câteodată că nu pot să reacționez pentru că știu că aș amplifica anumite lucruri atunci când e vorba de copii. 

Alessandra Stoicescu: Ți-e frică de sărăcie? 

Cătălin Măruţă: Nu. Pentru că toate vacanțele mele au fost la țară, toate vacanțele mele au fost cu lucruri puține. Mie nu-mi e frică absolut deloc despre ce înseamnă sărăcie, pentru că atâta timp cât am două mâini, am două picioare, pot să muncesc și vreau să muncesc, știu că n-o să mor de foame. Dar, mi-ar fi frică pentru viitorul copiilor mei, să știu că e un pic nesigur. Știi, noi suntem generația aia care dacă, ok, mă lași aici, trebuie să mă descurc, nu-mi e rușine să mă duc să întreb la restaurantul ăla, vreți să vă spăl vasele? Aveți nevoie de cineva să vă facă curat în față? Nu am rușinea asta. Țin minte că eram într-o vacanță și am zis, "uite, facem în felul următor. Fiecare, uite, aveți bugetul ăsta". David a vrut de tot bugetul ăla să-și ia o pereche de adidași. Știi ce am făcut, nu? Am stat 20 de minute să-i spun, "hai mă, David, pe cuvântul tău de onoare? Gândește-te că decât să-ți iei perechea de adidași, poți să-ți iei două tricouri, poți să-ți mai iei o pereche de teneși, poți să-ți iei ceva". Încercând să-i spun, el renunțase să-și mai ia perechea de adidași. Am văzut că era nefericit, de fapt, și apoi îi spun, "nu mă, David, ai dreptate, ia ce vrei tu". Și el face, "eu nu te mai înțeleg pe tine, acum îmi spui că vrei așa, acum nu-i așa". Și mi-am dat seama că chestiile astea cred că tot de undeva din copilărie, vin, știi? Țin minte că am fost foarte jenat prima dată când mi-am luat un ceas mai scump. Pentru că aveam impresia că, purtând ceasul respectiv, vreau să transmit ceva către cei cu care stau. Dar, de fapt, nu era așa. Și mi-am dat seama că toate lucrurile, cred că asta e maturitatea la care am ajuns, toate lucrurile pe care le folosesc vreau să mă facă să mă simt eu bine și cred că este cel mai important. 

Alessandra Stoicescu: E o etapă când începi, din munca ta, începi să-ți poți permite lucruri pe care nu ți le permiteai, dar parcă ți-e jenă să le, chiar dacă ți le-ai cumpărat, parcă ți-e jenă să le porți, să nu fie înțeleasă greșit de oameni care nu și le permit. Să pară că vrei să le arăţi lor ceva. După care, mai este o etapă în care ți-ai luat niște lucruri, dar zici, "bă, să nu le stric". După care vine, în sfârșit, momentul, numai să nu vină prea târziu, când înțelegi că trebuie să te bucuri de azi și acum și de rochia aceasta albă minunată și s-o porți, păi o pătezi, ți-ai creat amintiri. 

Cătălin Măruţă: Nu avem o cartelă de metrou? 

Alessandra Stoicescu: Nu avem cartele de metrou. Ca în Subway Takes. Ți-am făcut special furnicuțe. Hai să cântăm amândoi. Furnicuțele! 

Cătălin Măruţă: Scamă și Blană, ei sunt. 

Alessandra Stoicescu: În mintea mea, e o provocare pentru fiecare dintre noi să rămânem cu picioarele pe pământ, să intrăm în acest spațiu, să ne jucăm puțin cu lucruri care ne enervează, cu controverse, așa cum e și în Subway Takes. 

Cătălin Măruţă: N-am mai mers atât de mult în ultima perioadă, dar metroul a fost mijlocul meu de transport preferat. De fiecare dată, la facultate, mergeam cu metroul. Așa am descoperit Bucureștiul. O plimb pe Eva cu metroul. Stai un pic, că de fapt am venit prin 1997 în București. Până am terminat Facultatea de Drept, patru ani. Stăteam în 12 metri pătrați maximum, dar noi eram două persoane. Aveam un reșou. Ştii, ăla cu... 

Alessandra Stoicescu: Da, da, da, da, da, mi-l amintesc foarte bine. 

Cătălin Măruţă: Cu liță, așa. 

Alessandra Stoicescu: Rotund. 

Cătălin Măruţă: Da, da, rotund, exact. Și avea siguranța aia, care întotdeauna astea roșii. 

Alessandra Stoicescu: Se făcea roșu, roșu, roșu și atunci puteai să faci treabă. 

Cătălin Măruţă: Uite, când mă trec așa amintirile. În cămin, acolo, veneau toți muncitorii şi băgau în priză şi cădea siguranţa. Şi atunci eu îmi dădeam seama că, zic, "bă, dar ăștia cum, că totuși miroase a mâncare pe holurile căminului ăsta. Ăştia cum fac?". Ei găsiseră o chestie foarte ingenioasă. Nu se mai legau la priză, se legau direct la bec. 

Alessandra Stoicescu: La bec. 

Cătălin Măruţă: Da, la bec. Mi-a trebuit vreo săptămână să înțeleg că pot să funcționez și așa. Și m-am legat și eu la bec. Am mai fost acum doi ani, trei ani, în zonă. David și Eva au fost, în schimb, i-am dus la apartamentul în care am stat eu în Târgu Jiu. Și a fost foarte fain că am sunat așa la ușă. A ieșit o familie și am zis "pot să le arăt copiilor mei unde am stat?". Și au zis, "da, cum să nu?". Mi s-a părut foarte fain și le spuneam și mă întreba, "unde e camera ta?" și ziceam "uite, aici e camera mea". 

Alessandra Stoicescu: Te-ai gândit vreodată, dacă n-ar mai fi televiziune și nici internet, ce facem amândoi? 

Cătălin Măruţă: Cred că mi-ar plăcea să mă întorc la Târgu Jiu, să mă întorc la bunici, acolo, unde am avut bunicii. La Stăneşti. Cred că m-aș descurca, mi-aș face o fermă. Mi-ar plăcea că cred că m-aș descurca în zona asta. 

Alessandra Stoicescu: Tu poți să fii avocat, iar eu pot pentru că am un atestat pe... 

Cătălin Măruţă: Nu cred că pot să fiu avocat. Ca să fii avocat trebuie să fii la punct cu tot ce există, cu legislație. Eu am terminat facultatea acum... 

Alessandra Stoicescu: Adică ți-e lene, ești leneș? Eu nu cred. 

Cătălin Măruţă: Nu sunt leneș, dar cred că n-aș mai fi actual, știi? Sau ar trebui să zic un an de zile mă ocup de treaba asta, aș lua cărțile de procedură penală, procedură civilă și aș începe din nou. 

Alessandra Stoicescu: Ce ţi-ar plăcea să fii? Civil, comercial, avocat de civil, de comercial sau de penal? 

Cătălin Măruţă: Cred că mi-ar plăcea zona comercială. Zona penală nu-mi place. Mi se pare foarte dură. Tatăl meu a fost în zona asta. Tata a fost judecător pe cazuri penale, Secția Penală, la Târgu Jiu. Țin minte și acum, acasă, dosarele pe care le avea, uite așa de groase și care erau tot felul de... Tractoristul cutare s-a îmbătat și l-a călcat pe cutare. Adică e foarte dură latura asta. Da, cred că m-aș duce mai mult pe comercial sau mi-ar plăcea să fiu ca... 

Alessandra Stoicescu: Da, dar eu de asta te-am întrebat. 

Cătălin Măruţă: Ai văzut "Costume", zi, "Suits", da? 

Alessandra Stoicescu: Da, da, da. 

Cătălin Măruţă: Exact așa mă vedeam. Cu birouri, oameni frumoși. 

Alessandra Stoicescu: Dar vezi tu, Dreptul american este altceva. 

Cătălin Măruţă: Mie ăla mi-ar plăcea, unde să baţi câmpii, să vorbeşti, să-i convingi pe jurați, exact. 

Alessandra Stoicescu: Acolo e altceva pentru că îi vezi, îi simți, e ca la tine la televiziune. 

Cătălin Măruţă: Așa mi-ar plăcea. Da, așa mi-ar plăcea. 

Alessandra Stoicescu: Da, tot spectacol. Facem spectacol aici. 

Cătălin Măruţă: Vreau să explici Sandrei și vreau să le explici, dacă se poate, oamenilor care urmăresc materialul ăsta. Băi, n-am niciun talent la treaba asta, mă rog, se şi vede. Spune cât de traumatizat sunt când trebuie să cânt. 

Andra Măruţă: Dar nici nu ai nevoie de un talent, viaţa mea. Cânt eu pentru tine, stai liniştit. 

Cătălin Măruţă: Am omul meu, Sandra. 

Alessandra Stoicescu: Te-ai rezolvat. 

Andra Măruţă: Are ritmul lui, nu vă faceţi griji. 

Alessandra Stoicescu: Am ales o piesă care i se potrivea, "Dulce Amară", asta a ta cu Arsenium și hai că i se potrivea. 

Alessandra Stoicescu: Te pupăm și te iubim. 

Cătălin Măruţă: Hai că a venit metroul. Te pup, pa! 

Cătălin Măruţă: Mie asta cu cântatul mi se pare, fără nicio chestie, e îngrozitor pentru mine. Eu am impresia că știu să cânt, dar când mă aud, ferească Dumnezeu. 

Alessandra Stoicescu: Vreau să găsesc cel mai bun subtitlu, că este un podcast Observator, şi oscilez între "Efectiv Cu Alessandra Stoicescu" sau "Atenție, se închid ușile". 

Cătălin Măruţă: Mie mi se pare că trebuie să-mi spui ceva care să n-aibă absolut nicio treabă cu tot ce ai făcut. "Atenție, se închid ușile". 

Alessandra Stoicescu: Rămânem pe "Atenție, se închid ușile"?

Cătălin Măruţă: Da, "Atenție, se închid ușile", botezat by Cătălin. Deci, gata, am botezat povestea "Atenție, se închid ușile". 

Cătălin Măruţă: Și, mie mi s-a întâmplat povestea asta senzațională la un moment dat. Era cineva care o luase razna efectiv pe TikTok, cu niște lucruri care n-aveau nicio treabă cu realitatea şi m-am dus la un cabinet de avocatură şi mi-a zis "foarte bine aţi procedat că ați venit la noi. Se numește hărțuire online și este pedepsită de o lege care a apărut în 2025 sau ceva de genul ăsta. Dați-ne materialele şi facem sesizare la Poliție". Am făcut tot dosarul, am plătit o factură care a fost extrem de consistentă şi mi-au zis "mai avem un singur pas, trebuie să completați un formular". Și formularul era "când erați în casă, a scos cuţitul la dumneavoastră?". Păi nu eram în casă. "Formularul pe care trebuie să-l completeze domnul Măruță, Cătălin Măruță", eram la autoritați, acolo, "domnul Măruță este un formular pentru hărțuire online. Dumneavoastră i-aţi dat un formular de hărțuire fizică" şi nu în familie, știi, de protecție". "Așa este, dar nu ne-a venit procedura pentru formularul de hărțuire online". Mi s-a recomandat foarte frumos să mă duc în instanță şi am zis, "ok, asta nu fac altceva decât să-i dau aripi omului respectiv". E ca și cum eu m-am dus să dau pentru carnetul de șoferi şi mi-au dat testul grilă pentru scooter și eu n-am condus scooter. 

Alessandra Stoicescu: Mă gândesc la politică şi la tine. A fost vreodată tentație să intri în politică? 

Cătălin Măruţă: Sandra, stai cu un om care a făcut parte din Partidul Alianței Civice. Când am fost la Târgu Jiu. Profesorul meu de istorie era membru sau președinte la Târgu Jiu, la Partidul Alianței Civice. Nu mai există. Şi ţin minte că de mic eram fascinat de omul ăsta şi atunci ne-am înscris în partid pentru că vroiam să stăm în preajma lui. Era un om care venea şi îți povestea istorie, îți povestea sociologie, era superb și mă fascina întotdeauna omul ăsta. Îl cheamă Gorun. Nu mai știu nimic de dumnealui, dar era un om extraordinar de inteligent, fabulos şi așa am intrat în Partidul Alianței Civice, pentru că atunci când eu am venit în București, am împărțit afișe electorale pentru Partidul Alianței Civice. Eram omul sandwich. Nu m-a ținut foarte mult. 

Alessandra Stoicescu: Păi da, dar ai mai intra în politică azi? 

Cătălin Măruţă: Nu. 

Alessandra Stoicescu: Ai candida la o funcție? 

Cătălin Măruţă: Primar, maxim, la Stănești, la mine, unde am copilorit, o comună de 1500 de oameni. 

Alessandra Stoicescu: Deci omul de administrație te vezi. Nu te vezi președinte? 

Cătălin Măruţă: Nu mi-ar plăcea. 

Alessandra Stoicescu: Ai putea să fi ministrul Justiției? 

Cătălin Măruţă: Nu știu. Trebuie să știi carte, să fii acolo. Am făcut o facultate ... 

Alessandra Stoicescu: Asta e pretenţia ta la tine. 

Cătălin Măruţă: Am făcut o facultate și n-am luat diploma la 40 de ani după ce am terminat Facultatea de Drept, am luat-o exact după ce am terminat liceul, dar n-aș fi în stare. Mi se pare că trebuie să fii într-un loc în care ești foarte bun, să faci ce trebuie pentru oamenii care și-au pus bazele în tine. 

Alessandra Stoicescu: Așa ești tu, ești, ai creat o corporație. Familia voastră e o corporație. Ai acest sentiment? 

Cătălin Măruţă: Nu. Pe mine mă surprinde întotdeauna povestea asta, faptul că suntem patru persoane care suntem cunoscute pentru că, da, meseria mea e să apar în fiecare zi la televizor. Mai trimite cineva mesaj pe Facebook, pe contul meu, adică mie asta îmi place. Pun o poză, o postare cu familia şi face, "iarăși tu aici?". Păi tu ești la mine, pe contul meu, şi tu spui că iarăși eu aici? Poate tu ești aici unde nu trebuie să fii. Mi se pare fascinant. 

Alessandra Stoicescu: Ai tendința, o mai ai, să ai așa o mie de mesaje cu "Te iubim, Cătălin", "o iubim pe Andra", şi ai două care te înjură şi alea te consumă şi la alea răspunzi? 

Cătălin Măruţă: Nu mai răspund, pentru că m-am vindecat. Hai să-ţi povestesc! Întâi ianuarie, cred că acum vreo 3-4 ani. Prezentasem un eveniment de Anul Nou undeva spre Cluj şi a doua zi, "cu peronul pe partea stângă", şi ne-am dus, eu cu un prieten la mormântul lui Arsenie Boca. Ne-am făcut un fel de tradiție. O dată pe an sau cel puțin la începutul anului să vreau să merg acolo. Mă simt bine. E un loc de care îmi place. În perioada sărbătorilor, aveam un parteneriat, şi-l avem în continuare, cu o firmă de mașini, şi am filmat ceva cu Andra. O surpriză cum "uita mașina, s-a schimbat mașina". Un filmuleț, totul super. Bineînțeles că erau comentarii. Perfect Și era 1 ianuarie. Plecasem de la mormânt, de la Prislop, şi opresc cu prietenul meu, Florin, în Prislop, acolo, să-mi iau o apă. Îți jur. Era un domn care petrecuse de revelion. Avea o sticlă de doi litri de bere în mână. A doua zi, pe 1, era destul de băut. Arăta, cred că mai şi căzuse un pic. 

Alessandra Stoicescu: Vesel.

Cătălin Măruţă: Nu, mă, nu era vesel, era băut. E o diferență și de asta. Asta e diplomația ta. Nu, era unul care era băut, care mai căzuse și în șanţ, dar era foarte, cum să zic, articulat în cuvintele pe care le spunea. Opresc mașina. Şi face, cu sticla aia bălăngănindu-se, aş, face - "Ce faci, bă, Măruță, bă, așa ne minți, bă, pe Facebook? N-ai zis, bă, că e mașina lui nevastă-ta? Păi ergi tu cu ea, bă? Bă, vezi că eu comentez acolo, tu nu-mi răspunzi". Zic, Doamne, câteodată eu cu oameni d-ăștia stau de vorbă? Nu că mă deranjează să stau cu ei de vorbă, dar de ce, ok, dar de ce trebuie să mă enerveze genul ăsta de oameni care, de fapt, ei nu înţeleg realitatea?

Alessandra Stoicescu: Da, da. Între două peturi de bere, el a zis, "băi, las că-ţi arăt eu ţie, să fie de la mine".

Cătălin Măruţă: Zic, "bă, suntem familie, e a noastră". Merge, știi, dar îmi venea să-i explic acum, știi, și apoi m-am liniștit şi am zis, "ah, ok". Nu ai văzut că majoritatea sau, hai, nu majoritatea, dar sunt foarte mulți oameni care comentează, mai ales pe Facebook, și dacă te uiți, au toți icoane, au toți flori.

Alessandra Stoicescu: Ba da, ba da, şi dau niște mesaje dintr-alea cu blesteme, cu ură, cu nenorociri, cu ceva, înfiorător. 

Cătălin Măruţă: Când primeam o piesă de la studio, care era foarte frumoasă, mă rog, pentru mine nu suna extraordinar. I-am arătat-o Andrei, Andra zice, mă rog, "este superbă piesa asta". I-am sunat pe cei de la studio şi am zis "noi nu putem să facem piesa asta, pentru că deja avem o altă piesă". Peste două săptămâni, eram în mașină. Piesa era numărul unu la Radio. Era cântată de Delia, "Pe aripi de vânt", şi eu mă uitam și îmi venea să muşc din volanul ăla, pentru că aveam impresia că a fost decizia mea greșită pe care am luat-o şi atunci Andra zice "vai ce mă bucur", atunci a reintrat Delia pe radio, "ce mă bucur și ce se i se potrivește". 

Cătălin Măruţă: Facem în felul următor. Dacă, cât stăm la metrou, găsim pe cineva care citește o carte în metrou, eu fac cinste pentru toată echipa la un restaurant chinezesc sau unde vrei tu. Dacă nu, faci tu cinste la toată echipa mea. Batem palma? Sandra, o singură carte. Oamenii nu mai au răbdare să citească la metrou. Vezi, când am venit eu în București, noi nu aveam telefoane. Atunci începeau ...

Alessandra Stoicescu: Da, oamenii vorbeau între ei. 

Cătălin Măruţă: Pentru mine, să stau la metrou, să citesc cursurile, să citesc un ziar, era cea mai mare plăcere. 

Cătălin Măruţă: Aveți o carte de colorat măcar la dumneavoastră? 

Alessandra Stoicescu: Câștig un pariu cu domnul Măruță. Nu are nimeni cărţi.

Cătălin Măruţă: Ce carte? Ăsta e un dosar. În ziua de azi, așa arată o carte? Este un contract pe care îl are de la notar, Sandra. Nu merge, nu se acceptă. Am terminat Dreptul. 

Alessandra Stoicescu: N-are nimeni nicio carte de citit? Cred că în rucsacul doamnei e o carte de citit pentru copil. 

Cătălin Măruţă: Acum, hai să vedem dacă o scoate Sandra, că pariul a fost dacă găsim pe cineva la metrou să citească. 

Alessandra Stoicescu: Fie, ai câștigat pariul. 

Alessandra Stoicescu: Ce carte citiți? Am câștigat. 

Cătălin Măruţă: "Istoria iubirii". Am făcut un pariu şi a câștigat Sandra, pentru că i-am spus că dacă există o persoană care citește în metrou, câștigi pariul ăsta. Te felicit, cu toate că eu am pierdut. 

Alessandra Stoicescu: Ne scoate pe toți la chinezesc şi sunteți invitatul nostru. Chiar, aș vrea. 

Cătălin Măruţă: Cum te cheamă? 

Călător: Ioan. 

Cătălin Măruţă: Foarte frumos numele tău. Felicitări, mulțumim mult de tot. 

Călător: Mulțumesc. 

Alessandra Stoicescu: Dacă ar fi să te provoc - vrei bani fără număr sau timp fără număr? 

Cătălin Măruţă: Timp fără număr, Doamne Ferește. 

Alessandra Stoicescu: Și pentru tine și pentru ai tăi? 

Cătălin Măruţă: Timp fără număr, oricând, 100%. 

Alessandra Stoicescu: Ion Țiriac mi-a spus un lucru extrem de interesant. Ai atâția bani cât ai cheltuit în ziua respectivă. Atâția bani ai. Că atâta ai trăit, dacă a doua zi dimineață nu mai ești şi nu te mai trezești, atâția bani ai avut. Ce este în cont trebuie investit, trebuie să lucrezi, dar tu ai atâția bani cât ai cheltuit în ziua respectivă. 

Cătălin Măruţă: Îți rămăsesem dator în metrou. Cred că mă întrebați unde m-aș muta. 

Alessandra Stoicescu: Da, unde te-ai vedea îmbătrânind?. 

Cătălin Măruţă: Mi-ar plăcea în Spania. 

Alessandra Stoicescu: Cred că v-ați și luat o casă acolo sau ceva. 

Cătălin Măruţă: E mult spus casă, dar da, ne-am luat în Spania un loc al nostru şi m-aș vedea acolo. 

Alessandra Stoicescu: Și copiii? Îți dorești să rămână în țară? Să facă facultate? 

Cătălin Măruţă: Îmi doresc să meargă acolo unde sunt ei fericiţi. 

Alessandra Stoicescu: Așa să le fie. 

Cătălin Măruţă: Dar, ştii, la un moment dat, când auzeam părinți care spuneau lucrurile astea, mă gândeam, "bine, ok, ce banalități", dar nu, tu vrei să vezi copilul că e fericit, vrei să vezi că e bine. Nu te interesează, nu știu, că e respectat de oamenii unde lucrează, dacă el nu e fericit. Vrei să fii fericit, să fii bine. 

Alessandra Stoicescu: Da, şi eu i-am spus aşa Sarei - "tu stai liniștită, unde vrei să te duci mamă, te duci unde vrei şi eu o să-mi iau o garsonieră în apropiere".

Cătălin Măruţă: Eşti fix Andra. Așa-l îl terorizează pe David. 

Alessandra Stoicescu: "Dacă pleci, așa, o să-mi iau o garsonieră mică, un cămin de nefamiliști, undeva unde să fiu acolo, în caz că ai nevoie de mine". N-am crezut că așa o să simt, dar așa simte.

Cătălin Măruţă: Și Andra la fel, asta îi spune lui David, "trebuie să fiu acolo". 

Alessandra Stoicescu: Hai să schimbăm puțin rolurile. Tu ești prezentatorul Observatorului, spui "Bună seara, bine v-am găsit la Observator", şi inventează știrile pe care ai vrea tu să le prezinți azi. 

Cătălin Măruţă: Pe care aș vrea eu să le prezint astăzi? 

Alessandra Stoicescu: Așa aș vrea. Headurile, știi? 

Cătălin Măruţă: Câte știri trebuie să prezint? 

Alessandra Stoicescu: Noi avem trei, de obicei, dar tu poți să pui două, să nu fie doar una. 

Alessandra Stoicescu: Stau, stau, stau. Punem ceasul. 

Cătălin Măruţă: Gata? Sunt Cătălin Măruță și vă prezint Observatorul. Prima știre pe care vreau să o anunț este faptul că, iată, România a fost desemnată ca una dintre cele mai puternice țări economice din Europa, iar acest lucru ne arată sondajele pe care tocmai ce le-am primit. Ar fi superb chestia asta. Și, încă o dată, echipa României la fotbal se califică la Campionatul Mondial. Victorie, mergem cu metroul în Piaţa Universității. Eu sunt la știri acum. Noi eram la știri acum. Astea două știri cred că mi-ar plăcea să fie prima dată în care să le prezint. Nu m-am gândit, că nu știam despre ce vorbim, dar să văd încă o dată echipa României la un Campionat Mondial de fotbal.

Alessandra Stoicescu: Să îl și câștige, ți-ar plăcea? 

Cătălin Măruţă: Asta deja e departe, dar să participăm, pentru că sunt convins că ar mobiliza foarte mulți oameni şi foarte mulți oameni ar avea pentru ce să lupte toți pentru un lucru. Să-i mai vezi pe oamenii ăia strânşi în Piaţa Victoriei şi să-i vezi cum se iau de gât, "bă, sunt ai noștri acolo". 

Alessandra Stoicescu: Sportul ne-a dus în culmile fericirii şi avem nevoie, ca societate ... 

Cătălin Măruţă: Şi prima știre chiar mi-ar plăcea să existe un sondaj care să anunțe România, surpriza Europei, printre campioanele economice. 

Alessandra Stoicescu: Da, pe primul loc la economie. 

Cătălin Măruţă: Știi de ce mi-ar plăcea știrea asta? Pentru că aș fi liniștit știind că copiii mei sunt într-o țară în care lucrurile merg cum trebuie şi copiii mei au o șansă la viitor.

Alessandra Stoicescu: Şi atunci nu te-aș mai întreba unde se vor duce ei în lume ci ar sta acasă de drag şi de bucuria de a face studiile aici. 

Cătălin Măruţă: Eu, de exemplu, vorbind cu ei despre lucrurile astea, ei se gândesc "de ce să plece?". Adică lor le-ar plăcea să stea aici, dar e pentru că n-au prieteni în afară. Aici au doar prieteni pe care îi au de la școală, dar şi vârsta deocamdată, e prea devreme. 

Cătălin Măruţă: Cred că foarte multe lucruri, din păcate, pleacă de la rețelele de socializare. Foarte multe lucruri sunt amplificate de rețelele de socializare şi cred că mi-ar plăcea ca atunci când un telefon de la o persoană care se află în situația asta ajunge la autorități, autoritățile să-l trateze cu extrem de multă seriozitate, pentru că, Ferească Dumnezeu, acolo poate să fie o dramă. De foarte multe ori, din păcate, ajungi să crezi că e doar așa, un foc de paie, şi că nu se întâmplă nimic. E îngrozitor să știi că, dacă nu reacționezi, se poate întâmpla ceva dramatic şi, în același timp, nu poți să rezolvi nimic, nici cu violență, nici cu un limbaj agresiv. Nu poți să faci nimic. Adică distrugi și viața unui om şi ți-o distrugi și pe a ta, pentru că nu reușești să faci nimic. 

Alessandra Stoicescu: Îţi mulţumesc. 

Cătălin Măruţă: Nu ne mai plimbăm? 

Alessandra Stoicescu: Mai vrei?

Cătălin Măruţă: Da, ne mai plimbăm, mai stăm.

Alessandra Stoicescu: Mai vrea cu metroul. Dacă mai vrei, mai vrei acolo o dată? Uite, putem să-l mai luăm o dată până la Pipera și înapoi, dacă mai vrei. 

Cătălin Măruţă: Mai vreau. Mai mergem.