Un bărbat de 27 de ani din Arad, înjunghiat pe o stradă din Constanţa de un tânăr tot din Arad. Unde l-au găsit poliţiştii pe atacator
Un tânăr de 27 de ani, din judeţul Arad, a fost miercuri înjunghiat pe un bulevard din municipiul Constanţa de un alt arădean, de 22 de ani, victima fiind transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale, notează Agerpres.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, în jurul orei 16.30, poliţişti din cadrul Secţiei 3 au fost sesizaţi, prin apel 112, că pe bulevardul I.C. Brătianu - zona ICIL din municipiul Constanţa, o persoană ar fi fost înjunghiată. "Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificată victima - un bărbat, de 27 de ani, din judeţul Arad", se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.
Din primele cercetări a reieşit că, pe fondul unui conflict spontan, persoana în cauză ar fi fost agresată fizic cu un cuţit de către un bărbat, care ulterior a fugit într-o direcţie necunoscută. În scurt timp, poliţiştii l-au identificat pe fugar, în zona Casei de Cultură din municipiul Constanţa, acesta fiind un tânăr de 22 de ani, tot din judeţul Arad. Asupra sa a fost descoperit cuţitul pe care l-ar fi folosit la săvârşirea infracţiunii. Bărbatul a fost condus la sediu pentru audieri.
Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, urmând a fi examinată şi din punct de vedere medico-legal. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰