Un militar din Mangalia, vinovat pentru producerea unui accident, după ce s-a urcat beat la volan. Cinci persoane au ajuns la spital
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs în această dimineaţă în apropierea localităţii Albeşti, în apropiere de Mangalia.
Primul apel care anunţa producerea accidentului a fost efectuat în jurul orei 7:50. Poliţiştii s-au deplasat l-a faţa locului, pe DJ 397, acolo unde au constatat faptul că un autoturism, condus de un tânăr de 25 de ani s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma impactului au rezultat cinci victime, din fericire toate fiind conştiente în momentul sosirii echipajelor de la ambulanţă.
Cele cinci victime au fost transportate la spital pentru a lise acorda îngrijiri medicale suplimentare, fiind vorba de traumatisme cranio-cerebrale, traumatisme cranio-faciale şi contuzii ale membrelor.
Potrivit informaţiilor transmise de reporterul Observator, Andreea Filip, şoferul vinovat este angajat al Unităţii Militare din Mangalia, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, oamenii legii au stabilit că acesta consumase alcool, valoarea indicată de aparat fiind de 0,48 la mie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰