Observator » Evenimente » Un muncitor a murit intoxicat într-un canal tehnic, la Tecuci. Colegul său a fost resuscitat şi dus cu elicopterul SMURD la spital

Un muncitor a murit intoxicat într-un canal tehnic, la Tecuci. Colegul său a fost resuscitat şi dus cu elicopterul SMURD la spital

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 02.08.2021, 13:05 | Modificat la 02.08.2021, 13:18

Doi muncitori care lucrau într-un canal tehnic din Tecuci au fost găsiţi inconştienţi, după ce s-ar fi intoxicat.

Cel care a alertat autorităţile a fost un alt coleg de-al lor. Bărbaţii au fost scoşi din canal de pompieri. Însă pentru unul dintre ei, în vârstă de 43 de ani, nu s-a mai putut face nimic. 

Prima victimă, un bărbat de aproximativ 50 de ani, a fost scoasă din canal şi i s-au făcut manevre de resuscitare, fiind scoasă din stop cardio-respirator şi intubată. Ulterior, a fost transportată cu elicopterul la Spitalul Judeţean Galaţi.

De asemenea, a fost extras şi al doilea muncitor, în vârstă de 43 de ani, şi i s-au făcut manevre de resuscitare, însă nu au dat rezultat, fiind declarat decesul.

Articolul continuă după reclamă