Video Un nou azil al groazei, descoperit lângă Pitești. "Șmecheria" prin care proprietarii evitau controalele autorităților
Acuzaţii grave la un azil de lângă Piteşti. Un bărbat internat acolo ar fi murit cu zile, după ce nu ar fi primit la timp îngrijirile medicale necesare. Alţi trei au ajuns de urgenţă la spital, după ce inspectorii au mers în control. Au fost, de altfel, percheziţii de amploare în această dimineaţă în mai multe localităţi din judeţul Argeş. Poliţiştii au ridicat mai multe documente, iar două persoane au ajuns la audieri.
Totul a ieșit la iveală după ce spitalul a raportat decesul iar pe masa poliției a ajuns și informația că aici beneficiarii nu sunt tratați așa cum se cuvine. Ieri au fost făcute mai multe percheziții, iar polițiștii au ridicat mai multe documente și dovezi importante.
În momentul în care au ajuns asistenții sociali au solictat și intervenția unei ambulanțe, dat fiind faptul că trei dintre beneficiari au avut nevoie de îngrijiri medicale. Aceștia au fost duși la spital, verificați, și ulterior aduși înapoi în centru.
Proprietarii au schimbat codul CAEN pentru a evita controalele
De asemenea, în timpul verificărilor, anchetatorii au descoperit că șefii acestui centru au descoperit metoda perfectă pentru a evita controalele. Dacă inițial compania a declarat la Registrul Comerțului că se ocupă cu administarea azilelor, după scandalul cu azilele groazei, atunci când au fost înăsprite condițiile, au decis să schimbe codul CAEN.
Ultima modificare a fost făcută la mijlocul acestei luni. Acum, în acte, firma se ocupă cu închirierea și subînchirierea spațiilor imobiliare. În realitate, aici e tot un centru pentru persoane vârstnice. Ancheta continuă, iar proprietarii acestui cămin au fost duși la audieri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰