Antena Meniu Search
x

Video Un pelerin străin a mers pe jos peste 1.000 de km pentru a veni la procesiunea de Rusalii de la Şumuleu Ciuc: "Am făcut 40 de zile"

Într-un peisaj mioritic de o frumuseţe rară, tradiţia încă se păstrează vie, chiar şi după cinci secole. Vorbim despre Şumuleu Ciuc, din judeţul Harghita, acolo unde mii de credincioşi au venit să participe la cea mai mare procesiune din Sud-Estul Europei, de Rusaliile Catolice. Pe jos, în căruţă, ori cu trenul, pelerinii au străbătut sute de kilometri pentru a se închina la Sfânta Fecioară Maria de la Mănăstirea Franciscană.

de Redactia Observator

la 17.05.2024 , 07:32

Credinţa i-a adus din nou împreună pe sute de credincioşi din întreaga lume de Rusaliile Catolice. Totul pentru a ajunge pe dealul de la Şumuleu Ciuc. Iar cei care şi-au dorit cu ardoare să ajungă aici au parcurs chiar şi sute de kilometri. 

Pelerin străin: Am pornit din Ungaria, din comuna Rackeve pe 7 Aprilie. Mergem la Șumuleu Ciuc, la festivitatea de Rusalii. Am făcut 40 de zile pe drum şi am parcurs peste o mie de kilometri. 

Pelerin: Am plecat din oraşul Gheorgheni şi vrem să ajunge la Șumuleu. Este o tradiţie şi venim de mai mult timp pe acest drum. Drumul este lung. În acestea cinci zile, facem 150 de kilometri pe câmpie, pe pădure. Este ceva foarte frumos.

Vezi și

Tradiţie de sute de ani

Pe acelaşi subiect

Pelerinajul este închinat Fecioarei Maria care i-a ajutat pe credincioșii de la Șumuleu în anul 1567, când principele Transilvaniei a încercat să le impună religia unitariană. Aici, credincioşii vin de secole întregi să se închine la statuia făcătoare de minuni, unde mai mulţi preoţi oficiază slujba religioasă. 

Pelerin: Pentru mine pelerinajul aceasta înseamnă o bucurie. Am aşteptat tot anul ziua aceasta.

Pelerin: Sunt tineri. Sunt bătrâni. Sunt din toate categoriile de oameni şi ne bucurăm că tradiţia este dusă mai departe.

Mâine va avea loc slujba la Mănăstirea Franciscană. În 2019, aici a avut loc şi un moment istoric. Slujba de la Şumuleu a fost ţinută de Papa Francisc, iar atunci aproape 90 de mii de oameni au umplut colinele din jurul sanctuarului.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 3 voturi
Întrebarea zilei
Aţi fost nevoit să apelaţi la terapie, pentru copilul vostru, în adolescenţă?
Observator » Evenimente » Un pelerin străin a mers pe jos peste 1.000 de km pentru a veni la procesiunea de Rusalii de la Şumuleu Ciuc: "Am făcut 40 de zile"