Un şofer din Constanţa a primit doi ani de închisoare după ce a lovit un biciclist cu maşina şi "l-a despăgubit" cu o bere
Un şofer din Constanţa a primit doi ani de închisoare după ce a lovit un biciclist şi "a despăgubit" victima cu o bere.
Potrivit focuspress, incidentul s-a petrecut în 2022, dar poliţia a deschis o anchetă abia după ce biciclistul s-a dus la spital acuzând dureri. Ce se s-a întâmplat mai exact? În 2022, în localitatea Valu lui Traian din judeţul Constanţa un şofer a lovit un biciclist. Imediat după impact, şoferul a coborât din maşină pentru a vedea în ce stare e victima sa. Biciclistul s-a aşezat pe bordură şi a spus că nu are nimic.
Doi de închisoare cu supendare pentru şofer
Şoferul s-a oferit să sune la Poliţie pentru a raporta incidentul, dar biciclistul i-a spus că se grăbeşte şi nu are timp de procedurile formale ale poliţiei. Mai mult, şoferul s-a oferit să-l ducă pe biciclist cu maşina acasă, dar acesta a refuzat. A cerut în schimb o bere "pentru deranj". Şoferul a declarat în faţa instanţei că nu a observat răni vizibile pe corpul victimei aşa că i-a oferit berea şi şi-a văzut de drum.
Mai târziu, în cursul aceleiaşi zile, biciclistul a început să se simtă rău. S-a dus la spital, iar medicii au constatat că avea răni ce ar fi fost provocate de lovirea cu un obiect dur. Cu certificatul medico-legal ce demonstra că a avut nevoie de 4-5 zile de îngrijiri medicile, biciclistul s-a dus la Poliţie şi şi-a spus partea lui de poveste.
Poliţia a demarat o anchetă, iar şoferul a fost trimis în judecată. A primit o pedeapsă de doi ani de închisoare, cu suspendare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰