Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Agenția pentru Medicamente din Franța a confirmat riscul de tromboză după vaccinarea cu AstraZeneca

Agenția pentru medicamente din Franța a confirmat, vineri, existența unui risc de tromboză atipică asociată cu vaccinul anti-Covid produs de AstraZeneca, după apariția de noi cazuri în Franța, inclusiv două decese. Cu toate acestea, ANSM a precizat că raportul risc / beneficiu a rămas "favorabil".

de Veronica Micu

la 27.03.2021 , 15:38

Agenția pentru Medicamente din Franța a confirmat riscul de tromboză după vaccinarea cu AstraZeneca - Profimedia

"Au fost declarate nouă cazuri de tromboză, atipice prin localizarea lor (în principal în zona cerebrală, dar și digestivă), care pot fi asociate cu trombocitopenie – scăderea numărului de trombocite în sânge – sau tulburări de coagulare", transmite Agenția, potrivit publicației franceze Le Figaro.

Trombozele au apărut "în medie, după 8,5 zile de la vaccinare"

Între 12 și 18 martie au fost raportate două decese, inclusiv cel al unui student la medicină din Nantes, care a murit pe 18 martie, la 10 zile după ce a fost vaccinat cu serul AstraZeneca.

Articolul continuă după reclamă

"Natura foarte atipică a acestor tromboze, imaginile lor clinice similare și intervalul relativ regulat până la apariție determină comitetul de monitorizare să confirme prezența acestui risc trombotic la persoanele vaccinate cu AstraZeneca", explică ANSM.

Pe acelaşi subiect

Cazurile au apărut "în medie, după 8,5 zile de la vaccinare". Șapte pacienți aveau vârsta sub 55 de ani și doi, peste 55 de ani, precizează specialiștii francezi.

Vaccinarea cu AstraZeneca, suspendată pe 15 martie în mai multe țări europene

Vaccinul dezvoltat de laboratorul suedezo-britanic și Universitatea din Oxford a fost suspendat pe 15 martie de mai multe țări europene, după ce au fost raportate mai multe cazuri de cheaguri de sânge, uneori letale. Franța a ridicat suspendarea pe 19 martie, la recomandarea Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), care l-a catalogat drept „sigur și eficient” și a afirmat că raportul beneficiu / risc este pozitiv.

Din 1,4 milioane de doze AstraZeneca administrate în Franța până pe 18 martie, aproximativ 5.700 de efecte adverse au fost analizate de centrele de farmacovigilență, „majoritatea” caracterizate prin „simptome asemănătoare gripei, adesea de intensitate ridicată” (febră, cefalee, dureri musculare).

AstraZeneca a anunțat o eficacitate mai scăzută a vaccinului său împotriva COVID-19

Vaccinul AstraZeneca - Oxford are o eficacitate de 76% împotriva infecţiilor simptomatice, arată un nou studiu clinic efectuat în Statele Unite, un nivel mai scăzut față de cel anunțat la începutul acestei săptămâni, într-un raport criticat pentru utilizarea unor "date depăşite”.

Cele mai recente date s-au bazat pe 190 de infecții la peste 32.400 de participanți din Statele Unite, Chile și Peru. Datele intermediare anterioare se bazau pe 141 de infecții, până pe 17 februarie.

Joi, AstraZeneca a reiterat că serul său, dezvoltat împreună cu Universitatea Oxford, a avut 100% eficiență împotriva formelor severe sau critice ale bolii. De asemenea, a transmis că vaccinul a demonstrat o eficiență de 85% la adulții cu vârsta de 65 de ani și peste.

Mai multe state membre UE au recomandat ca vaccinul AstraZeneca - Oxford să nu fie administrat persoanelor în vârstă, din cauza lipsei unor date în acest sens în studii anterioare.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Agenția pentru Medicamente din Franța a confirmat riscul de tromboză după vaccinarea cu AstraZeneca