Antena Meniu Search
x

Video Cine este principalul suspect în cazul morţii Anei. Tânăra din Republica Moldova, care era însărcinată în şase luni, a fost torturată şi violată înainte de a fi ucisă

Deznodământ tragic pentru o tânără de 19 ani, însărcinată în şase luni, dată dispărută de mai bine de o săptămână. Poliţia din Republica Moldova a anunţat că fata a fost găsită moartă. Principalul suspect e un fost poliţist. Ana a urcat în maşina lui dintr-o confuzie care s-a dovedit fatală. Povestea macabră aduce aminte de cazul monstrului din Caracal, Gheorghe Dincă

de Redactia Observator

la 22.04.2024 , 19:50

Sunt ultimele imagini cu Ana Maria în viaţă. Tânăra de 19 ani, însărcinată în luna a şasea, urcă într-o maşină în centrul oraşului Orhei. Deschide portiera şi se aşază în dreapta şoferului. La volan e un bărbat de 45 de ani, fost poliţist şi gardian de penitenciar. 

Cine este principalul suspect în cazul morţii Anei

Tânăra învăța la Colegiul Pedagogic şi îşi dorea să ajungă învăţătoare. După ore, dădea meditaţii copiilor. De la o pregătire se întorcea şi în seara dispariţiei.

Vezi și

Maria Guja, mama fetei: A mâncat şi a zis că se odihneşte. La ora 3 mi-a zis: mă duc la băieţelul acela să fac meditaţie. De atunci n-am mai vorbit. (Sursa: LIFE MOLDOVA)

Pe acelaşi subiect

Dispariţia tragică a fetei seamănă cu un scenariu de film horror. O confuzie nefericită a aruncat-o în ghearele criminalului.

Ion Mocan, iubitul fetei: A văzut că nu vine rutiera (n.r. - autobuzul) şi m-a sunat pe mine. M-a rugat să o iau. I-am zis că îi chem altă maşină să o ia. (Sursa: LIFE MOLDOVA)

Iubitul fetei a rugat un prieten să se ducă şi să o ia pe Ana din staţia de autobuz. 

Ion Mocan, iubitul fetei: Am sunat, i-am zis: Du-te şi ia-o pe Ana şi du-o la cămin. Îi scriu Anei mesaj: Acum vine! Îmi dai mesaj când te urci în maşină. A zis ok.

Doina Ivanov, jurnalist: Ana Maria l-a aşteptat pe prietenul iubitului ei aici, în centrul oraşului. S-a urcat în prima maşină care a oprit în faţa ei, ferm convinsă că la volan era şoferul aşteptat. Era întuneric, aşa că nu şi-a dat seama de eroare decât prea târziu. Surse din anchetă spun că în autoturism ar mai fi fost cineva, un posibil complice la omor.

Mai exact fratele fostului poliţist. Familia fetei anunţă poliţia şi încep căutări uriaşe pentru găsirea tinerei însărcinate. Sunt mobilizaţi peste o mie de agenţi. La patru zile de la dispariţie, casa fostului poliţist din Chițcanii Vechi e răvăşită de poliţişti. Locuinţa, ca o fortăreaţă, aduce aminte de cazul care a zguduit România - Gheorghe Dincă, monstrul din Caracal. Ziduri înalte de beton, care ascund o curte înţesată de gunoaie. La percheziţii, agenţii găsesc hainele tinerei, dar şi multe alte obiecte de femei

Individul e arestat şi refuză să dea explicaţii la audieri. Între timp, căutările continuă. La 8 zile de când Ana a dispărut, trupul fetei este găsit la câţiva km de casa suspectului. 

Viorel Cernăuțeanu, ŞEF IGP: Într-o pădurice, un pârâiaș într-o zonă mai joasă, abruptă, în acea zonă a fost găsit corpul fetei. Bineînțeles că Era acoperit cu crengi din preajmă. În primă fază, chiar dacă mergi pe alăturea, nu poți să sesizezi și să percepi că acolo este ceva. (Sursa TV Moldova1)

Violată şi torturată înainte de crimă

Raportul IML arată că tânăra gravidă a fost torturată şi violată înainte să fie ucisă. Pe corpul ei, medicii au găsit arsuri de ţigară şi zeci de înţepături de ace. Criminalul a sufocat-o şi a lovit-o până la moarte, spun legiştii.

În ziua în care Ana a dispărut, o altă tânără a scăpat din maşina monstrului.

George Iosip, jurnalist Republica Moldova: A urcat şi o altă fată care a observat ceva suspect. Nu este clar dacă s-a întâmplat după sau înainte de a urca Ana Maria în maşină. Aceasta, însă, a reuşit să iasă din maşină şi n-a mai avut nicio treabă cu el. 

Cunoscuţii fac portretul unei brute. 

Localnic: A fost un om foarte dur, mulţi oameni din sat l-au urât. Pe mulţi i-a bătut. (Sursa TV Moldova1)

Alexandru Tăburceanu, primarul Chiţcanii Vechi: A fost şef de post. Apoi a plecat în Italia. A lucrat acolo mai mulţi ani. Apoi s-a angajat la penitenciar. (Sursa: LIFE MOLDOVA)

Poliţiştii i-au în calcul ca Ana să nu fie prima victimă a individului.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 5 voturi
Întrebarea zilei
Este cod roșu de caniculă în mare parte din ţară. Cum vă feriţi de căldura sufocantă?
Observator » Stiri externe » Cine este principalul suspect în cazul morţii Anei. Tânăra din Republica Moldova, care era însărcinată în şase luni, a fost torturată şi violată înainte de a fi ucisă