Gheorghe Dincă i-a şocat pe specialiştii FBI, când a povestit cum le-a ucis pe Luiza şi Alexandra
Crimele lui Gheorghe Dincă i-au îngrozit şi pe specialiştii FBI, care credeau că le-au văzut pe toate în cariera lor. Dar, modul în care a scăpat de victime mecanicul din Caracal este unic, spun specialiştii americani.
Crimele lui Gheorghe Dincă i-au îngrozit şi pe specialiştii FBI, care credeau că le-au văzut pe toate în cariera lor. Dar, modul în care a scăpat de victime mecanicul din Caracal este unic, spun specialiştii americani. Opinia lor, după audierea românului, este prinsă în rechizitoriul de 400 de pagini întocmit de procurorii antimafia. Multe dintre faptele descrise nu pot fi reproduse, iar toate celelate au puternic impact emoţional.
Cu lacrimi în ochi, familia Luizei Melencu a citit rând cu rând cele cele câteva sute de pagini de orori descrise de Dincă.
"Se spun lucruri oribile acolo, nu vom crede niciodată, acelea sunt nişte poveşti, nişte lucruri dictate de procurori lui Dincă, suntem convinşi că acoperă o reţea.", spune Stelian Iordache, bunicul Luizei. O reţea despre care Gheorghe Dincă a fost provocat să vorbească chiar de colegul de celulă, poliţist sub acoperire. Toate discuţiile au fost redate în probatoriul care a ajuns la instanţă.
Dincă Gheorghe: … ea singura chestie a zis că să nu o dau "la produs". Să nu o trimit în afară...
Coleg celulă: Deci îți repeta asta?
Dincă Gheorghe: Da. Deci asta a zis.
Coleg celulă: Dar nu simțea că o execuți.
Dincă Gheorghe: Nu, nu. N-a simțit nimic. N-a zis: „Să nu mă omori!'…
Pentru prima dată, tot în rechizitoriu apare şi opinia specialiştilor FBI după audierea mecanicului din Caracal: "În comparație cu autorii răpirilor și crimelor din Statele Unite, metoda folosită de Dincă pentru a scăpa de cadavru este unică." Mai precis, spun specialişti FBI efortul depus de acesta pentru a arde trupurile victimelor într-atât de mult, încât să le transforme în cenușă, iar mai apoi să transporte resturile rămase în altă locaţie.
Coleg celulă: Cu butoiul ai făcut experimentul pe loc?
Dincă Gheorghe: Da' ce experiment, mă! Că nu m-am gândit la experiment sau dacă e bine sau….
Coleg celulă: Voiai să scapi de mort.
Dincă Gheorghe: Păi da! Să scap ca să nu mă prindă, să nu mă duc la puşcărie, înţălegi?
Experţii străini cred că Dincă a fost mai relaxat şi a comis mai multe greşeli în cazul Alexandrei, după ce a văzut că nimeni nu şi-a dat seama câteva luni ce s-a întâmplat cu Luiza. De altfel, spun anchetatorii americani, nici nu ar fi fost prins şi probabil, ar fi făcut şi alte victime, dacă Alexandra nu suna la 112.
În faţa celor de la FBI, Dincă şi-a arătat compasiunea faţă de fete şi a recunoscut că ar trebui să primească pedeapsa maximă. Discuţiile purtate cu ofiţerul arată altceva.
Dincă Gheorghe: Băi! M-a scos din sărite!
Coleg celulă: Și n-ai luat un cincizeci, două sute de rachiu?
DINCĂ Gheorghe: Nu! Aveam rachiu… și rachiu de belea. Sunt curios să vedem dacă-l dau înapoi.
Coleg celulă: Îți dă cum să nu-ți dea.
Psihologul criminalist l-a pus pe Gheorghe Dincă să le deseneze, pe coli albe, pe cele două fete. Aşa cum şi le aminteşte el. Un test care l-a pus în dificultate şi a fost ca un şoc psihlogic pentru principalul suspect. Desenele au fost analizate şi au arătat că Dincă se raporta mai agresiv la Alexandra.
Ambele victime s-au luptat pentru viaţa lor, arată procurorii. Alexandra credea, după apelul la 112, că salvatorii sunt pe drum şi a încercat să se apere. Luiza l-a lovit pe Gheorghe Dincă de mai multe ori în cele trei zile de captivitate.
Coleg celulă: Totuși nu … ce voiai să faci? Să-i dai drumu la un moment dat?
Dincă Gheorghe: Eu ştiu ce mai voiam să mai fac?! Aveam de gând să o ţin mult.
Coleg celulă: O țineai, nu?
Dincă Gheorghe: Da.
Coleg celulă: Vreo lună, două, tot o țineai.
Dincă Gheorghe: Da.
Declaraţii, profil psihologic, analize, interceptări, probe de sânge, probe biologice şi refacerea ca un puzzle a celor două trupuri, din fragmentele osoase descoperite în butoi şi în lizeră. Toate sunt în dosarul care a ajuns pe masa judecătorilor. Lipseşte însă, cel puţin în cazul Luizei, confirmarea ADN-ului .
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰