Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un băieţel de 3 ani din Germania, denumit "Mini-Picasso". Colecţionarii au oferit şi sute de mii de euro pentru tablourile sale

Poartă încă scutece, dar a devenit în doar câteva luni un star pe Instagram şi în universul artelor. Iar unele companii mass-media l-au denumit deja "Mini-Picasso".

de Redactia Observator

la 21.10.2024 , 17:04

În atelierul amenajat într-un colţ al casei sale din Neubeuren, o localitate din Bavaria, Laurent Schwarz, un băiat german de trei ani, pictează tablouri, adeseori mai mari decât el, cu motive abstracte şi colorate, folosind pensule, rulouri sau uneori degetele sale acoperite cu vopsea.

Şi-a descoperit această pasiune în urmă cu aproape un an în timpul unei vacanţe într-o pensiune în care exista un atelier pentru artă.

"Ne-am întors acasă, dar el nu voia decât să picteze şi iar să picteze", a relatat mama lui, Lisa Schwarz, în vârstă de 33 de ani.

Articolul continuă după reclamă

Părinţii i-au amenajat un atelier într-un colţ al casei lor, i-au cumpărat câteva pânze şi vopsea. Au creat totodată un cont pe Instagram care descrie, prin intermediul fotografiilor şi al videoclipurilor, activitatea artistică a fiului lor.

"În patru săptămâni, am ajuns deja la 10.000 de followers (admiratori - n.red.)", îşi aminteşte Lisa Schwarz, care a dat asigurări spunând că nu căuta altceva, la început, decât o modalitate de a împărtăşi mai uşor imaginile cu activitatea creativă a fiului ei cu prietenii şi rudele sale.

Primele solicitări din partea galeriilor au început să vină, alimentate de pasiunea dezvoltată de companiile mass-media şi de reţelele de socializare faţă de micul artist.

Contul său de pe Instagram are deja peste 90.000 de followers. În timpul unei licitaţii organizate la sfârşitul lunii septembrie la Neubeuern, colecţionari din lumea întreagă au pus în joc sume de mai multe sute de mii de euro pentru operele sale.

"Printre oamenii interesaţi s-a aflat şi un actor american celebru, membri ai unor familii regale. A fost incredibil", a dezvăluit Lisa Schwarz.

Copiii-minune ai pensulei

Deşi micuţul bavarez şi-a dezvoltat foarte devreme pasiunea pentru artă, el nu este singurul artist care a început atât de precoce să folosească pensula. Iar cazurile celebre legate de apariţia unor copii prezentaţi în mass-media ca fiind noii "micuţi Picasso" nu sunt rare, potrivit Mediafax.

În 2022, de exemplu, americanul Andres Valencia, în vârstă de 10 ani, îşi vindea creaţiile inspirate de maestrul spaniol al cubismului contra unor sume de mai multe sute de mii de euro.

Înaintea lui, artista româno-americană Alexandra Nechita a fost supranumită "Micuţa Picasso" la sfârşitul anilor 1990 după ce a atras atenţia comunităţii artistice la vârsta de 12 ani. Alte cazuri similare există în diverse zone ale lumii.

Părinţii lui Laurent Schwarz se consideră şi acum extrem de surprinşi de turnura pe care a luat-o aventura artistică a fiului lor.

Ei spun că banii primiţi pentru operele sale de artă sunt depuşi într-un cont deschis pe numele lui Laurent şi că acesta va putea să îi folosească după ce va deveni adult.

"Poate studia pictura, să îşi cumpere o maşină, să înveţe să cânte la un instrument sau să joace fotbal. Alegerea îi va aparţine. Important pentru noi este ca el să fie fericit", a declarat tatăl său, Philippe Schwartz, în vârstă de 43 de ani. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri externe » Un băieţel de 3 ani din Germania, denumit "Mini-Picasso". Colecţionarii au oferit şi sute de mii de euro pentru tablourile sale