Antena Meniu Search
x

Cum a fost posibil atacul fulgerător al militanților Hamas. Un eșec inimaginabil al serviciilor secrete israeliene a dus la sute de destine frânte sau mutilate pe viață

Atacul surpriză cu rachete al grupării Hamas în Israel a ucis cel puţin 350 de oameni şi a rănit aproape 2.000. Sute de civili au fost de asemenea luaţi ostatici de militari şi duşi peste graniţă în Gaza, în cel mai brutal atac din ultimii 50 de ani al palestinienilor. Războiul din Israel a distrus sute de familii şi a lăsat altele într-o groază continuă pentru viaţa lor, în timp ce luptele continuă pe ambele fronturi. 

Larisa Andreescu
de Larisa Andreescu

la 08.10.2023, 15:16

Sute de oameni au fost luaţi ostatici de pe stradă şi transportaţi în Gaza sau pur și simplu uciși pe loc, în atacul-surpriză condus de gruparea Hamas în Israel.

Sute de oameni, ucişi pe loc sau luaţi ostatici în timpul atacului Hamas

Un festival de muzică la care a participat Shani, o artistă tatuatoare al cărei trup neînsufleţit apare în videoclipuri virale în care este batjocorită de gruparea teroristă, a fost unul dintre primele locuri care a fost atacat de gruparea Hamas, rapoartele sugerând că unii au fost uciși pe loc, iar alții au fost luați ostatici de militanți.

Într-un videoclip distribuit pe rețelele de socializare, o femeie imploră ţipând „Nu mă ucide!”, în timp ce e luată de lângă iubitul ei de mai mulţi bărbaţi înarmaţi şi transprotată cu o motocicletă. Este Noa Argamani, în vârstă de 25 de ani, o studentă care a fost capturată la același festival unde se afla şi Shani, la care studenta a participat împreună cu iubitul ei.

Pe acelaşi subiect

De asemenea, Doron Asher, în vârstă de 34 de ani, și cele două fiice ale ei, Raz, în vârstă de cinci ani, și Aviv, în vârstă de trei ani, s-au numărat printre civilii israelieni luați ostatici de oamenii înarmați Hamas și ținuți captivi în Gaza.

Mărturii devastatoare ale supravieţuitorilor

Esther Borochov a spus că a supraviețuit prefăcându-se moartă într-o mașină, după ce șoferul care încerca să o ajute să evadeze a fost împușcat pe loc. Cadavrele unor civili israelieni au fost împrăștiate pe străzile din Sderot din sudul Israelului, lângă Gaza. Cadavrele unei femei și ale unui bărbat erau întinse pe scaunele din față ale unei mașini.

„Am ieșit afară, am văzut o mulțime de cadavre de teroriști, civili, mașini mitraliate. O mare de cadavre, în interiorul Sderot-ului de-a lungul drumului, o grămadă de cadavre”, a spus Shlomi din Sderot, ptorivit Daily Mail.

Israelienii îngroziți, baricadați în case, și-au povestit situația prin telefon, în timpul transmisiunilor televizate. Alte imagini au arătat soldați și civili capturați – unii morți – pe străzile din Gaza.

Cel mai brutal atac al palestinienilor din ultimii 50 de ani

Anunțând începutul a ceea ce Hamas a numit „cea mai mare bătălie pentru a pune capăt ultimei ocupații de pe Pământ”, grupul din Gaza a lansat rachete în sudul Israelului sâmbătă dimineaţă, urmat de atacurile din Liban în partea de nord, duminică dimineaţă.

Israelul a jurat răzbunare și a răspuns cu o serie de atacuri cu rachete atât în Gaza, cât şi în sudul Libanului. Într-un videoclip înfricoșător, o tânără israeliană, despre care se spune că ar fi soldat pe rețelele de socializare, a fost văzută întinsă în spatele unui vehicul blindat al Forțelor de Apărare Israelului (IDF) comandat de teroriști. Apoi a fost târâtă de păr afară şi băgată în maşină. Hainele ei erau ude în sânge.

Teroare printre localnicii aflaţi la graniţa cu Gaza

Pentru israelienii care lucrează și trăiesc în raza de acțiune a Gazei, militanții Hamas care se plimbau în jurul caselor lor au marcat o întorsătură terifiantă a evenimentelor.

Jehan Berman, 42 de ani, din Avshalom, situat la doar câțiva kilometri de graniță, mărturiseşte: „Ăsta a fost întotdeauna coșmarul nostru. Ne-am spus că într-o zi, teroriștii vor intra aici. Nu putem trăi așa”. El a adăugat că autorităţile israeliene l-au înştiinţat că gruparea Hamas Hamas i-a răpit soacra în vârstă de 75 de ani, împreună cu mai mulți prieteni în vârstă de 30 de ani și copiii lor mici. Ultima oară când vorbise cu femeia, îl sunase disperată, spunându-i că militarii i-au împuşcat şi ucis soţul.

Surse din guvernul israelian au recunoscut că unii dintre soldații lor au fost capturați ca ostatici, dar au spus că identitățile lor nu pot fi confirmate până când familiile lor nu vor fi informate. Videoclipurile sumbre au arătat un militar israelian dus în Gaza și târât pe străzi în timp ce trecătorii îl atacau. Au existat, de asemenea, surse că un comandant superior al IDF a fost luat ostatic, dar guvernul israelian nu a confirmat acest lucru.

Premierul Netanyahu: "Ne vom răzbuna pentru această zi neagră"

Premierul Netanyahu a emis un avertisment îngrozitor pentru militanții Hamas: „Sunteți responsabili pentru bunăstarea captivilor, Israelul va avea grijă de cei care le vor face rău”. El a promis că va învinge Hamas, dar a spus că războiul „va dura”, continuând: „Ceea ce s-a întâmplat astăzi nu a fost văzut niciodată în Israel, ne vom răzbuna puternic pentru această zi neagră”.

Promițând o „răzbunare puternică”, el a spus că va face din Gaza „resturi de moloz”, anunţând palestinienilor nevinovați să plece imediat din zona de conflict. La scurt timp după, un transport de tancuri a plecat spre granița cu Gaza. Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a declarat însă că situația din sudul țării „nu este încă pe deplin sub control”.

Mohammed Deif, liderul aripii militare a Hamas, a spus că atacul a fost ca răspuns la blocada de 16 ani a Gazei, raidurile israeliene în orașele din Cisiordania în ultimul an, violența la Al-Aqsa, locul sfânt disputat al Ierusalimului, sacru pentru evrei ca Muntele Templului, creşterea atacurilor coloniștilor asupra palestinienilor și creșterea așezărilor israeliene.

„Este suficient”, a spus Deif, într-un mesaj înregistrat.

El a susținut că atacul a fost doar începutul a ceea ce el a numit „Operațiunea Al-Aqsa Furtuna” și a cerut palestinienilor din estul Ierusalimului până în nordul Israelului să se alăture luptei.

Ca răspuns, Israelul a lansat Operațiunea Iron Swords. Printre țintele bombardamentelor a fost casa șefului Hamas Gaza, Yehya Al-Sinwar, din Khan Younis, în sudul Fâșiei Gaza. Premierul Netanyahu a avertizat că inamicul va plăti un preț pe care nu l-a cunoscut vreodată”.

Atacul devastator al Hamas, eşec al serviciilor de informaţii israeliene

Israelul are cel mai bine finanțat serviciu de informații din Orientul Mijlociu, cu informatori și agenți în cadrul grupurilor teroriste palestiniene, dar nu a reușit să anticipeze atacurile. Are un gard de-a lungul graniței Gaza, care este menit să prevină infiltrațiile - dar într-o umilință suplimentară, Hamas a fost fotografiat zdrobindu-l folosind un excavator. De asemenea, au fost văzuți sărbătorind deasupra tancurilor israeliene după atacul lor surpriză asupra forțelor nepregătite. Gardul intră adânc în subteran și este echipat cu camere, senzori și tehnologie de ascultare. Unii experți au sugerat chiar că Hamas și alte grupuri palestiniene nu ar fi putut acționa singure și au sugerat sprijinirea unor puteri precum Iranul.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Totuşi, SUA au confirmat sâmbătă că nu au nicio dovadă care să lege Iranul de niciunul dintre atacurile asupra Israelului. Între timp, Netanyahu a mai declarat război cu Hamas și a ordonat chemarea rezerviștilor. De asemenea, premierul israelian a ordonat armatei să curețe orașele infiltrate de teroriștii Hamas care luptă în continuare cu soldații israelieni.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Comparațiile cu Războiul de la Yom Kippur, unul dintre cele mai traumatizante momente din istoria Israelului, au acutizat criticile la adresa dlui Netanyahu și a aliaților săi de extremă dreapta, care au făcut campanie pentru acțiuni mai agresive împotriva amenințărilor din Gaza.

Comentatorii politici au criticat guvernul pentru eșecul său de a prevedea ceea ce părea a fi un atac Hamas care a scăpat neobservat în ciuda serviciilor de informare israeliene.

Noaptea trecută, milioane de israelieni s-au adăpostit în buncăre de teama exploziilor din partea grupării teroriste, dar şi din teama de a nu fi luaţi ostatici de militarii care intră din casă în casă pentru a omorâ sau răpi civili.

„Cu rachete ne simțim cumva mai în siguranță, știind că avem camerele de siguranţă şi buncărele. Dar să știi că teroriștii se plimbă prin case este un alt fel de frică”, mărturiseşte Mirjam Reijnen, o mamă de trei copii în vârstă de 42 de ani, care locuiește în Nahal Oz .

„Ne este frică”, a spus Amal Abu Daqqa în timp ce își părăsea casa din Khan Younis. Alții și-au exprimat neîncrederea față de infiltrarea în Israel. „Este ca un vis urât. Încă nu-mi vine să cred”, a spus un comerciant din Gaza.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

Observator » Stiri externe » Cum a fost posibil atacul fulgerător al militanților Hamas. Un eșec inimaginabil al serviciilor secrete israeliene a dus la sute de destine frânte sau mutilate pe viață