Antena Meniu Search
x

Video Disputa dintre guvernul polonez şi instituţiile europene a dominat prima zi a summitului UE de la Bruxelles

Majoritatea liderilor prezenţi la summitul UE de la Bruxelles s-au străduit să-l convingă pe premierul Poloniei să renunţe la contestarea unor articole din tratatele Uniunii. Potrivit unui participant care a dorit să rămână anonim, discuţiile au fost calme dar NU s-a ajuns la consens. Eventualele sancţiuni împotriva Poloniei vor fi decise de Comisia Europeană.

de Redactia Observator

la 22.10.2021, 11:48

Vezi și
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

După ce Curtea Constituţională de la Varşovia a decis că unele articole ale tratatelor europene contravin Constituţiei Poloniei, instituţiile de la Bruxelles au intrat în alertă. Se consideră că decizia încalcă valorile Uniunii şi dovedeşte că justiţia poloneză NU este independentă faţă de guvern. Fapt criticat deja, de multă vreme, în Uniunea Europeană. 

Mark Rutte - prim-ministrul Ţărilor de Jos: Independenţa justiţiei este problema-cheie pe care trebuie să o discutăm şi să o rezolvăm şi în care Polonia trebuie să ia măsurile necesare. Acest lucru nu este negociabil. 

Unii analişti susţin că disputa poate provoca cea mai gravă criză din Uniunea Europeană, după Brexit. Înaintea reuniunii de ieri, premierul polonez s-a declarat dispus la dialog dar a vorbit, din nou, de un presupus şantaj al partenerilor europeni. 

Mateusz Morawiecki - prim-ministrul Poloniei: Nu vom acţiona sub presiune, în urma şantajului. Suntem gata de dialog, nu suntem de acord cu extinderea permanentă a atribuţiilor (Uniunii), dar, desigur, vom discuta despre soluţionarea actualelor dispute prin bună înţelegere şi dialog. 

Pe acelaşi subiect

Polonia riscă suspendarea plăţii celor 36 de miliarde de euro din programul său de redresare şi rezilienţă care, de altfel, nici nu a fost încă aprobat. Guvernul de la Varşovia are puţini aliaţi, cel mai important fiind premierul Ungariei, o altă ţintă a criticilor de la Bruxelles. 

Angela Merkel, pentru care acesta ar putea fi ultimul summit european, consideră că dialogul cu Polonia trebuie continuat până când se va găsi o soluţie. 

Angela Merkel - cancelarul Germaniei: Trebuie să găsim căi şi posibilităţi de a ajunge cu toţii la un acord. O cascadă de procese la Curtea Europeană de Justiţie nu poate fi soluţia problemei. 

Deocamdată, ambele părţi şi-au menţinut poziţiile, iar criza poloneză nu va fi, probabil, menţionată în comunicatul summitului. Astăzi, liderii europeni discută  alte subiecte la fel de grave: creşterea galopantă a preţurilor la energie, schimbările climatice şi recentul aflux de migranţi ilegali din Belarus. Nu în ultimul rând se va aborda stadiul vaccinării anti-Covid, subiect în care România s-ar putea găsi în centrul atenţiei. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri externe » Disputa dintre guvernul polonez şi instituţiile europene a dominat prima zi a summitului UE de la Bruxelles