Antena Meniu Search
x

"În sfârşit a murit cel mai cunoscut criminal de război american". Presa progresistă din SUA nu-l iartă pe Henry Kissinger

Fostul secretar de stat şi figură controversată a diplomaţiei americane, Henry Kissinger, a murit la vârsta de 100 de ani. Susținătorii lui îi laudă pragmatismul, care a stat la baza modului în care administrația Nixon a interacționat cu aliații și adversarii săi, în timp ce criticii susțin că democrația și drepturile omului au fost prea des victime ale doctrinei lui Kissinger. Unii îl consideră cel mai mare diplomat al Americii, iar alţii un criminal de război, scrie  Sky News. Presa progresistă din SUA nu-l iartă pe Henry Kissinger pe care îl numeşte deschis "un criminal de război". 

de Redactia Observator

la 30.11.2023, 14:11

Vezi și

"Henry Kissinger, cel mai cunoscut criminal de război american, a murit la 100 de ani" titrează site-ul de ştiri progresist HuffPost"Henry Kissinger, criminalul de război iubit de clasa conducătoare a Americii, a murit în sfârșit" este titlul dat şi de revista Rolling Stone. Henry Kissinger a rămas în memoria lumii ca un influent om de stat, dar şi ca un "criminal de război", scrie NBC News.

Un jucător cheie în diplomaţia mondială din perioada Războiului Rece, Henry Kissinger a contribuit la multe dintre evenimentele globale ale vremii, în calitate de consilier pe probleme de securitate națională și secretar de stat sub președintele republican Richard Nixon, apoi Gerald Ford. A fost admirat de unii drept un mare înţelept, dat şi urât de alţii care îl considerau un criminal de război.

Acțiunile lui Kissinger ar fi dus la moartea a 3-4 milioane de oameni

Revista Rolling Stone îl citează pe istoricul Universității Yale, Greg Grandin, autorul biografiei "Umbra lui Kissinger". Acesta estimează că acțiunile lui Kissinger din 1969 până în 1976, o perioadă de opt ani în care Kissinger a făcut politica externă a lui Richard Nixon și apoi a lui Gerald Ford în calitate de consilier pe probleme de securitate națională și de secretar de stat, au dus la moartea a între trei şi patru milioane de oameni. Aici sunt incluse "crime ordonate" precum cele din Cambodgia și Chile sau cele comise prin acordarea de undă verde la vărsarea de sânge de către Indonezia în Timorul de Est, de către Pakistan în Bangladesh, sau rezultate din inaugurarea unei adevărare tradiții americane în care kurzii au fost folosiţi, apoi abandonaţi, potrivit sursei citate.

Pe acelaşi subiect

Kissinger a fost implicat în loviturile de stat din Chile în 1973 și din Cipru în 1974. El a fost acuzat că a autorizat bombardarea Cambodgiei în 1969 și că a sprijinit genocidul comis de Pakistan din Bangladesh în 1971, deoarece Pakistanul a oferit americanilor un canal diplomatic secret cu China. Este un "palmares" care nu poate fi trecut uşor cu vederea, scrie SkyNews. 

"Cea mai infamă crimă comisă de Kissinger: campania secretă de bombardamente care a durat patru ani în Cambodgia şi care a ucis un număr uriaş de civili, în ciuda faptului că era o națiune neutră cu care Statele Unite nu erau în război.  În perioada în care a fost la conducerea mașinăriei de politică externă a SUA, Kissinger a direcționat vânzări ilegale de arme către Pakistan, în timp ce ţara ducea o represiune brutală asupra populației bengaleze în 1971. El a susținut lovitura de stat din Chile, în 1973, care a răsturnat un guvern socialist ales democratic. A probat invadarea Timorului de Est de către Indonezia în 1975 și a susținut dictatura militară represivă din Argentina, care a dus un război murdar împotriva disidenților și a liberalilor în 1976. Politicile sale din timpul administrației Ford au alimentat, de asemenea, războaie civile în Africa, în special în Angola. Chiar și cele mai generoase calcule sugerează că regimurile criminale susținute de Kissinger și conflictele pe care le-a purtat au fost responsabile de milioane de morți și milioane de alte abuzuri asupra drepturilor omului, în timpul și după cei opt ani în care a servit în guvernul american" scrie HuffPost.

"Kissinger nu a arătat niciodată remuşcări pentru acele fapte rele. Nici nu a plătit vreodat în mod real pentru ele. El a avut mereu un ton batjocoritor față de criticii săi și a rămas un membru al societății politice de elită din Washington până la moartea sa", potrivit HuffPost. Kissinger a aprobat personal fiecare dintre cele 3.875 de bombardamente în Cambodgia care a avut loc între 1969 și 1970, potrivit unui raport al Pentagonului. 

Tot el a iniţiat relaxarea în relaţia cu Uniunea Sovietică, dar şi dezgheţul în relaţia cu China lui Mao, în timpul unor călătorii secrete pentru a organiza vizita istorică a lui Nixon la Beijing în 1972. De asemenea, a purtat negocieri cu Le Duc Tho pentru a pune capăt războiului din Vietnam, din nou în cel mai mare secret şi în paralel cu bombardamentele din Hanoi. Semnarea unei încetări a focului i-a adus Premiul Nobel pentru Pace împreună cu nord-vietnamezii în 1973, unul dintre cele mai controversate din istoria Nobelului.

Astfel, vocile critice susțin că diplomaţia sa, orientată către promovarea intereselor SUA, a acordat prea multă importanță câștigului strategic, că democrația și drepturile omului au avut de suferit din cauza doctrinei fostului diplomat. De exemplu, explică Sky News, negocierile privind retragerea SUA din Vietnam ar fi putut fi realizate cu mult timp înainte, salvând astfel mii de vieţi. 

Recent, Kissinger s-a opus multă vreme aderării Kievului la NATO şi sugera inclusiv să fie acceptată anexarea în 2014 a peninsulei Crimeea de către Rusia, ceea ce pentru Kiev este inacceptabil. În ianuarie, la aproape un an de la începutul invaziei ruse în Ucraina, el şi-a exprimat în cele din urmă sprijinul pentru aderarea Kievului la Alianţa Nord-Atlantică.

"Înainte de acest război, eu m-am opus ca Ucraina să devină membră a NATO, pentru că mă temeam că acest lucru ar putea provoca exact procesul pe care îl vedem acum", a declarat Kissinger atunci. "Însă acum, când acest proces a atins acest nivel, o Ucraină neutră în aceste condiţii nu ar mai avea sens", a subliniat Kissinger, adăugând că "o aderare a Ucrainei la NATO ar fi o soluţie potrivită" după soluţionarea conflictului.

Cine a fost Henry Kissinger

Evreu german născut pe 27 mai 1923 în Bavaria, un bărbat cu o voce gravă şi un puternic accent german, el a continuat să fie faimos şi o voce influentă timp de decenii după ce şi-a părăsit responsabilităţile în planul afacerilor internaţionale. Heinz Alfred Kissinger a fost naturalizat american la vârsta de 20 de ani. Fiu al unui profesor, s-a alăturat contra-spionajului militar şi armatei americane, după care a urmat studii strălucitoare la Harvard, unde a şi predat.

Kissinger a murit la domiciliul său din Connecticut, potrivit unei declarații a firmei sale de consultanță geopolitică, Kissinger Associates Inc. Nu s-a făcut nicio mențiune despre circumstanțele morții marelui diplomat american, scrie Reuters. Va fi înmormântat în cadrul unei slujbe private a familiei, care va fi urmată, la o dată ulterioară, de o slujbă publică de pomenire în New York City.

Kissinger a fost activ și după ce a împlinit 100 de ani, participând la întâlniri de la Casa Albă, publicând o carte despre stilurile de conducere și depunând mărturie în fața unei comisii din Senat despre amenințarea nucleară reprezentată de Coreea de Nord. În iulie 2023, a făcut o vizită surpriză la Beijing pentru a se întâlni cu președintele chinez Xi Jinping. "El este imigrantul căruia America i-a oferit o viață și, odată cu aceasta, el i-a oferit lumii America, conchide Sky News.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Veţi participa la Slujba de Înviere?

Observator » Stiri externe » "În sfârşit a murit cel mai cunoscut criminal de război american". Presa progresistă din SUA nu-l iartă pe Henry Kissinger