Antena Meniu Search
x

Video Îngrijorare la Chișinău. Din Ucraina, armata rusă vrea să ajungă în Transnistria

După invadarea Ucrainei, Rusia ameninţă şi Republica Moldova. Un general rus afirmă că armata intenţionează să stabilească o legătură directă cu separatiştii din Transnistria, după ce va ocupa Donbasul şi întregul litoral al Ucrainei. Declaraţia generalului a provocat îngrijorare la Chişinău, deşi experţii occidentali nu cred că forţele ruse mai sunt capabile să îndeplinească un asemenea plan. Deocamdată, luptele se concentrează în Donbas, dar bombardamentele continuă şi la Harkov. Armata ucraineană rezistă şi, potrivit preşedintelui Zelenski, începe să primească, din Occident, armele pe care le-a solicitat cu insistenţă. Război Rusia - Ucraina, ziua 59 LIVE TEXT

de Redactia Observator

la 23.04.2022, 09:54

Vezi și

"Unul din obiectivele armatei noastre este controlul deplin asupra Donbasului şi a legăturii cu Crimeea. Aceasta ne va oferi şi un punct de acces spre Transnistria, unde s-a constatat oprimarea populaţiei rusofone", a declarat generalul-maior Ruslan Minnekaiev. Acesta este comandantul interimar al districtului militar central din Rusia, care a trimis unităţi în războiul din Ucraina. Deocamdată nu se ştie dacă generalul a avut aprobarea superiorilor săi pentru aceste dezvăluiri, pe care Kremlinul nu a dorit să le comenteze. Conducerea de la Kiev a calificat declaraţiile drept o expresie a "imperialismului" Rusiei. 

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Ei pretind că acolo, în Moldova, drepturile celor ce vorbesc limba rusă sunt încălcate. Dar, ca să fim cinstiţi, teritoriul unde Rusia ar trebui să fie îngrijorată pentru drepturile vorbitorilor de limbă rusă este însăşi Rusia, unde nu există nici libertatea cuvântului, nici libertate de alegere.

La Chişinău, ambasadorul rus a fost convocat la ministerul de Externe pentru un protest oficial. Iar Statele Unite au dat asigurări că susţin integritatea republicii Moldova. Experţii militari occidentali cred că armata rusă nu poate spera să cucerească Odesa şi litoralul ucrainean al Mării Negre, pentru a face legătura cu Transnistria. Dar ar putea să blocheze porturile din acest sector, ceea ce, de altfel, face şi acum, chiar după scufundarea crucişătorului Moskva. Rusia a recunoscut ieri pentru prima dată că echipajul crucişătorului a suferit pierderi: un mort şi 27 de dispăruţi.

Militarii ucraineni semnalează totuşi că Rusia ar putea pregăti o ofensivă spre Mikolaiv, unde, ieri, o persoană a fost ucisă şi şase au fost rănite în urma bombardamentelor. Cucerirea acestui oraş ar deschide calea spre Odesa. 

Pe acelaşi subiect

Imaginile din satelit au dezvăluit o nouă groapă comună în apropiere de Mariupol

Cele mai puternice confruntări se desfăşoară acum în Donbas, unde au fost transferate cel puţin 12 batalioane retrase din Mariupol, cucerit aproape integral. Forţele Rusiei au reuşit să ocupe câteva sate dar, în ansamblu, ucrainenii rezistă. Între timp, la Mariupol, continuă atacurile asupra combinatului Azovstal, unde sunt blocaţi mii de combatanţi şi civili ucraineni. Aceasta deşi Vladimir Putin ordonase încetarea acţiunilor ofensive în zonă.

Imaginile din satelit au dezvăluit o nouă groapă comună care ar putea conţine chiar şi o mie de corpuri neînsufleţite, în apropiere de Mariupol. Armata rusă este acuzată că îşi îngroapă victimele departe de oraş pentru a ascunde numărul lor real. Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, l-a contactat pe Putin pentru a-i cere să permită măcar evacuarea civililor şi răniţilor de la Azovstal. Chiar şi mitropolia ortodoxă ucraineană, care depinde de patriarhia Moscovei, s-a declarat dispusă să organizeze, în acelaşi scop, o procesiune specială în oraşul devastat. Dar Putin pretinde ca, înaintea oricărei evacuări, militarii de la Azovstal să depună armele. 

Oleksii Danilov, secretar Consiliul Apărării: Din păcate, toate încercările de a asigura condiţii civilizate pentru ca măcar civilii să poată părăsi acea zonă s-au încheiat fără succes. 

Un "culoar umanitar" ar putea fi deschis astăzi la Mariupol

Un "culoar umanitar" ar putea fi totuşi deschis astăzi la Mariupol, potrivit unui vicepremier ucrainean. Bombele şi obuzele continuă să ucidă şi în alte regiuni ale Ucrainei: la Harkov, atacurile sunt aproape neîncetate şi nu cruţă deloc blocurile de locuinţe şi alte obiective civile. 

În acelaşi timp, oricât de greu ar fi de crezut, continuă şi negocierile de pace. Delegaţii ambelor părţi au confirmat că au avut contacte, la distanţă, în cursul zilei de ieri. Iar secretarul general al ONU se deplasează săptămâna viitoare la Moscova într-o nouă tentativă de a-l convinge pe Putin să oprească războiul. Speranţele sunt slabe, mai ales după ce ministrul rus de externe a afirmat că negocierile sunt în impas, în opinia sa, din vina ucrainenilor.  

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe: Le-am transmis negociatorilor ucraineni o propunere în care am ţinut seama de comentariile lor, dar care a rămas fără răspuns. 

În preajma Paştelui ortodox, preşedintele Zelenski se arată totuşi mai optimist. El spune că ţările occidentale au început să livreze Ucrainei armamentul pe care l-a cerut insistent şi care îi poate aduce victoria asupra invadatorilor. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri externe » Îngrijorare la Chișinău. Din Ucraina, armata rusă vrea să ajungă în Transnistria