Momentul terifiant în care muniţiile cu dispersie ale unei rachete americane ATACMS cad peste plaja din Sevastopol. Sute de oameni fug din mare
Război în Ucraina. Ruşii au publicat o înregistrare video care ar surprinde momentul interceptării unei rachete americane ATACMS cu focos cluster (muniţie cu dispersie) pe 23 iunie deasupra unei plaje din Sevastopol, Crimeea. Filmarea, surprinsă de o cameră de supraveghere, arată sute de oameni care încep să fugă din mare, înainte de a fi loviţi de muniţia cu dispersie, potrivit Newsweek. Patru persoane, inclusiv doi copii, au murit iar alte 151 de persoane au fost rănite în atacul lansat de ucraineni şi care ar fi vizat un sistem de apărare aeriană al Rusiei.
Imaginile atacului de 23 iunie au fost surprinse de o cameră de supraveghere în timp ce turiștii stăteau la soare sau se scăldau în apa mării. Filmarea arată momentul în care submunițiile M74 ale rachetei MIM-140 ATACMS cu focos cluster lovesc marea și plaja din Sevastopol, oraş din Crimeea, peninsula ocupată de ruşi.
Deşi nu este vizibil momentul exact al interceptării, oficialii americani au spus că racheta ATACMS a fost lovită de apărarea antiaeriană rusă, adică o rachetă interceptoare rusă a deviat-o şi a făcut-o să explodeze, eliberând submunițiile înainte de a-și atinge ținta.
Un oficial american citat de Reuters a spus după atac că Ucraina nu vizează intenţionat civili. Potrivit acestuia, rușii au reușit să intercepteze o rachetă ATACMS care viza de fapt un lansator de rachete de la bază militară situată în apropiere (cel mai probabil aerodromul militar Belbek), dar racheta americană a explodat în aer, aruncând schije peste plaja plină de turişti.
- Rusia şi Ucraina, atacuri reciproce în ultimele două zile. Rusia a lansat 4 bombe teleghidate asupra Harkovului,...
- Atac ucrainean cu ATACMS în Sevastopol: trei oameni au murit şi alți 100 au fost răniţi. Imagini cu localnicii...
- Ucrainenii au atacat masiv Rusia cu peste 100 de drone. 35 de explozii în Novorossisk. 2 depozite de petrol și 2...
- Ucrainenii au făcut prăpăd la baza militară Belbek din Crimeea. Ruşii sunt furioşi: "Lansatoarele ATACMS,...
- Ucrainenii au atacat cu rachete ATACMS baza Belbek din Crimeea. Explozii și incendii în Sevastopol. Ruşii susţin...
Rusia jură răzbunare după atacul de la Sevastopol
Ministerul rus al Apărării a declarat oficial că patru din cele cinci rachete ATACMS lansate ce ucraineni au fost doborâte, dar, "o altă rachetă a deviat de la traiectoria de zbor după ce a fost lovită de sistemele de apărare aeriană în etapa finală, focosul explodând în aer deasupra orașului. Detonarea în aer a focosului cu muniţie cu fragmentare al celei de-a cincea rachete americane a dus la numeroase victime în rândul civililor din Sevastopl".
Şi Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) a evaluat într-un raport de pe 24 iunie că civilii ruşi au fost ucişi şi răniţi în urma operaţiunilor executate de apărarea antiaeriană rusă, nefiind vizaţi intenţionat de ucraineni. "Operațiunea de dezinformare a Kremlinului, care leagă evenimentele din Daghestan și Crimeea de SUA, este lipsită de sens, fie și numai pentru că victimele civile din Crimeea au fost rezultatul interceptării de către Rusia a unei rachete care zbura în direcția Crimeei, și nu a deciziei deliberate a ucrainenilor de a viza civili. Ministerul rus al Apărării a recunoscut că un interceptor rus de apărare aeriană a deviat racheta ucraineană de la traiectoria sa de zbor și l-a detonat la Sevastopol", se arată în raport.
Ruşii dau vina pe SUA pentru acest atac şi promit răzbunare. Ei susţin că specialiștii americani au stabilit coordonatele de zbor ale rachetelor pe baza informațiilor culese de la sateliții americani.
Rusia: Statele Unite au devenit parte la conflict
Ministerul rus de Externe a convocat-o pe ambasadoarea americană Lynne Tracy şi i-a transmis un protest oficial cu privire la atacul ucrainean de duminică asupra Sevastopolului Ministerul a acuzat Washingtonul că sponsorizează şi înarmează Ucraina şi a avertizat că vor fi luate măsuri de răspuns. Acesta a afirmat că, prin furnizarea de arme avansate forţelor armate ucrainene, Statele Unite au devenit parte la conflict.
Rachetele tactice ATACMS cu focoase cluster, furnizate de SUA, care au fost utilizate împotriva locuitorilor din Sevastopol, au fost dirijate şi coordonate de specialişti militari americani, a susţinut Ministerul de Externe de la Moscova.
Atacul a avut loc duminică în jurul orei 12:15 p.m.şi a implicat utilizarea de rachete tactice ATACMS furnizate de SUA şi echipate cu focoase cu fragmentaţie, a comunicat anterior Ministerul rus al Apărării, precizând că au fost trase cinci rachete, dintre care patru au fost interceptate.
Potrivit celor mai recente informaţii, patru persoane, inclusiv doi copii, au murit şi aproximativ 153 au fost rănite, a raportat luni presa locală, citându-l pe şeful Departamentului de Sănătate din Sevastopol, Vitali Denisov. "Am asistat la un atac cu rachete absolut barbar în Crimeea", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de TASS, preluată de DPA.
"Înţelegem foarte bine cine se află în spatele acestei acţiuni, cine ghidează aceste rachete sofisticate din punct de vedere tehnic. Nu ucrainenii sunt cei care efectuează aceste lansări". "Fireşte, implicarea directă a SUA în ostilităţile care au ucis civili ruşi nu poate rămâne fără consecinţe. Ce fel de consecinţe - timpul va spune", a declarat Peskov.
Kremlinul susţine că Washingtonul nu numai că furnizează arme Kievului, dar de asemenea specialiştii americani ajută la supravegherea traiectoriei de zbor a rachetelor avansate. Autorităţile din Sevastopol au declarat luni stare de urgenţă, situaţie care poate restricţiona anumite drepturi constituţionale, cum ar fi libertatea de mişcare, pentru a asigura siguranţa publică.
Niciun avertisment de alertă aeriană
Majoritatea victimelor făceau plajă pe o plajă din oraş în momentul în care resturile rachetei au căzut şi au explodat, fără niciun avertisment de alertă aeriană. Un purtător de cuvânt al guvernului ucrainean a declarat luni că victimele atacului cu rachete din Crimeea erau "ocupanţi civili".
Mihail Podoliak, consilier politic în cadrul administraţiei prezidenţiale, a scris pe Telegram: "În Crimeea nu există şi nu pot exista plaje, zone turistice şi alte semne fictive de viaţă paşnică". Rusia ocupă în prezent aproximativ o cincime din teritoriul Ucrainei, inclusiv sudul peninsulei Crimeea, pe care a anexat-o ilegal în 2014.
Este, de asemenea, o destinaţie de plajă populară. Ca răspuns la incident, zona de plajă afectată situată în apropierea bazei navale Sevastopol a fost închisă pentru înot. Portul principal al flotei ruse din Marea Neagră şi aerodromul militar Belbek sunt ambele situate în apropiere de Sevastopol. De la începutul invaziei la scară largă a Rusiei, în urmă cu doi ani, Moscova a folosit Crimeea ca bază de aprovizionare şi de atac împotriva Ucrainei. Zona a devenit, de asemenea, o ţintă a atacurilor armatei ucrainene.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰