Video Shani Louk ar fi în viaţă, într-un spital din Gaza. Teroriştii Hamas i-au provocat răni grave, apoi au plimbat-o în public dezbrăcată
Război şi groază în Israel. Echipa Observator a ajuns în oraşul Ashkelon, aflat sub asediul rachetelor teroriştilor Hamas. Sunt scene teribile în întreaga ţară, iar bilanţul morţilor a crescut dramatic. Peste 700 de civili palestinieni au murit, iar 900 de israelieni au fost uciși de gruparea teroristă Hamas. Continuă evacuările civililor israelieni şi ameninţările teroriştilor că vor începe să execute ostatici. Familiile îşi strigă durerea pentru cei pierduţi şi speră miraculos în salvarea celor dispăruţi. Între timp, atacurile continuă neîntrerupt în ambele tabere.
Oraşul Ashkelon e sub asediu, iar rachetele lasă în urmă imagini de sfârşit de lume.
Echipa Observator, în mijlocul Infernului
Echipa Observator este în oraşul Ashkelon, atacat masiv de teroriştii Hamas cu rachete. Zeci de proiectile trimise din fâşia Gaza au fost interceptate de sistemul de apărare antiaerian Iron Dome. Câteva au nimerit străzile şi portul din localitate.
Imagini teribile arată modul în care au atacat teoriştii Hamas satele de la graniţa dintre Gaza şi Israel. Doi bărbaţi în haine camuflaj şi înarmaţi până-n dinţi se strecoară pe lângă una din porţile de acces. Se apropie de punctul de control şi îi execută pe militarii israelieni. O maşină ajunge la vamă. Teroriştii deschid focul şi îl ucid cu sânge rece pe şofer.
- Situaţie de criză în Israel. Liderii coaliţiei l-au autorizat pe Netanyahu să formeze un guvern de urgenţă cu...
- În timp ce lumea e atentă la Israel, Rusia a lansat un atac masiv în est şi a spart apărarea ucraineană lângă...
- Au murit salvându-și gemenii. Un cuplu din Israel a pierit încercând să-i înfrunte pe teroriștii Hamas care au...
Raidul a continuat câteva ore, timp în care 100 de oameni din comunitatea israeliană Be'eri au fost vânaţi şi omorâţi.
Cel puţin 20 de sate au fost atacate după acelaşi scenariu de gruparea Hamas
O mamă de 30 de ani şi copiii ei de 9 luni şi 3 ani au fost duşi cu forţa în Fâşia Gaza şi nu se ştie nimic de soarta lor. O altă femeie şi copiii ei au scăpat miraculos din mâinile teroriştilor: "M-au tras din dulap, m-au dus în living, apoi mi-au adus băieţii, Eshel şi Negev. Ne duceau dintr-o casă în alta. Auzeam împuşcături peste tot şi am văzut bălţi de sânge".
Numărul israelienilor ucişi de atacurile Hamas a sărit de 900. Cele mai multe victime au fost la un festival de muzică din mijlocul deşertului, aproape de graniţa cu Fâşia Gaza.
"Atacul asupra tinerilor prezenţi la festivalul Supernova a avut loc sâmbăta dimineața în jurul orei 7.20. Teroriştii Hamas deja lansaseră sute de rachete spre Israel, însă vestea nu ajunsese la petrecăreţi. Locul festivalului a fost stabilit cu puţin timp înainte la aproximativ 5 kilometri distanţă de graniţa cu Gaza, în kibuttzul Re'im, o asezare rurală în mijlocul deşertului", spune Cristi Popovici, reproter Observator.
Peste 4.000 de tineri se distrau la evenimentul caracterizat ca fiind unul al unităţii şi păcii. Sâmbăta dimineaţa s-a transformat într-o baie de sânge, cu cel puţin 260 de tineri ucişi şi cu un număr necunoscut de dispăruţi şi ostatici.
Asaltul la festival a fost un adevărat măcel
Festivalul Supernova a fost scena principala, unde erau miile de petrecăreţi şi încă două scene secundare, locuri de camping şi zona de mâncare. Primii atacatori au venit din cer cu motoparapantele. Cel puţin 10 au fost filmate de martori. În acelaşi timp, la sol, 50 de terorişti îmbrăcaţi în haine militare au coborât dintr-un camion şi s-au îndreptat spre intrarea principală, blocând calea de acces. Apoi, mai multe camionete cu militanţi Hamas înarmaţi au început să tragă în civili. A fost o adevărată vănătoare de oameni, transmisă în direct pe reţelele de socializare.
Imagini surprinse de o cameră de bord arată cum mai mulţi terorişti înarmaţi îi ameninţă pe tinerii speriaţi sau îi scot cu forţa din maşinile cu care încercau să fugă.
O fotografie devenită virală arată doi îndrăgostiţi care se sărută, ascunşi în tufişuri. Ea a scăpat, de el nu se mai ştie nimic. "Auzim gloanțele șuierând lângă noi și oamenii pur și simplu cad, iar teroriștii care trag se învârt peste tot pe motociclete încercând doar să ucidă", este mesajul postat de tânără pe reţelele de socializare.
Mărturiile celor care au supravieţuit sunt cutremurătoare
Supravieţuitoare: Bunica mea era pe jos, la ea în casă. Am văzut un video cu ea întinsă pe podea, într-o baltă de sânge!
Sunt zeci de oameni despre care nu se mai ştie nimic de patru zile. O rază de speranţă vine pentru o familie din Germania. Shani Louk, artista tatuator, răpită de Hamas şi plimbată inconştientă şi pe jumătate dezbrăcată, într-o camionetă este vie scrie cotidianul german Bild. Este grav rănită însă şi este ţinută într-un spital din Gaza, controlat de Hamas.
Între timp, teroriştii Hamas au fost goniţi de pe teritoriul Israelului, înapoi în Fâşia Gaza, anunţă forţele de securitate. De sâmbătă, aviația israeliană a lovit peste 500 de ținte din Gaza. 200 dintre ele numai noaptea trecută.
Spitalele din regiune sunt pline de civili grav răniți
Mohammad Abu Salmiya, director, Al-Shifa Hospital: Departamentele medicale sunt copleșite de atac. Nu avem acces la medicamente și echipament medical în Gaza.
În rândul palestinienilor, numărul victimelor a depășit 700. Prinşi la mijloc sunt şi foarte mulţi civili.
Tessier Muheisen, Palestinian political analyst: Mă tem că atacurile Israelului asupra Fâşiei Gaza vor continua. În acest timp, operațiunea lor militară va cauza mai multe tragedii în Gaza.
Israelul se pregătește pentru un război de gherilă şi a recrutat peste 300 de mii de rezerviști.
Benjamin Netanyahu, premier Israel: Toţi inamicii noştri vor afla că a fost o mare greşeală să atace Israel. Ce le vom face inamicilor noştri, în următoarele zile, îi va afecta vreme de generații.
În timp ce încerca să preia controlul asupra zonelor aflate la granița cu Fâșia Gaza, armata israeliană a găsit 1500 de trupuri ale militanților Hamas.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰