Antena Meniu Search
x

Au murit salvându-și gemenii. Un cuplu din Israel a pierit încercând să-i înfrunte pe teroriștii Hamas care au pătruns în casă

S-au sacrificat pentru copiii lor și au reușit să îi salveze. Doi părinți din Israel au reușit să își pună la adăpost gemenii, după ce teroriștii Hamas au intrat în casa lor și i-au ucis.

de Monica Palade

la 10.10.2023, 15:55

Itai și Hadar Berdichevsky, ambii în vârstă de 30 de ani, au încercat să lupte împotriva militanților care i-au atacat în casa lor, dar nu au supraviețuit. Gemenii au fost găsiți în viață în mod miraculos, aproximativ 14 ore mai târziu, după ce părinții lor i-au ascuns într-un adăpost anti-bombă.

Au murit salvându-și gemenii

Familia a fost atacată acasă în Kfar Gaza, în sudul Israelului, situat la aproximativ cinci kilometri est de Gaza. Trupele israeliene au reușit să salveze bebelușii și să-i înmâneze bunicii lor, scrie The Sun.

Peste 1.200 de oameni din Israel și Gaza au fost uciși de când gruparea teroristă palestiniană a luat cu asalt granița sâmbătă într-un atac surpriză. La rândul lor, avioanele de război israeliene au lovit fără încetare Fâșia Gaza, iar statul intenționează să lanseze o ofensivă coordonată.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a comparat grupul cu ISIS într-un discurs în care a promis că îi va distruge. „Nu am văzut asemenea atrocități din partea ISIS. Copiii au fost executați și familii întregi au fost exterminate de teroriștii arabi. Au fost atrocități pe care nu le voi descrie aici. Hamas este ISIS și îl vom distruge. La sfârșitul războiului, toți dușmanii noștri vor ști că a fost o greșeală teribilă să atace Israelul. Ceea ce vom face inamicului nostru în următoarele zile va avea ecou generații. Orice loc din care activează Hamas se va transforma în moloz”.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

Observator » Stiri externe » Au murit salvându-și gemenii. Un cuplu din Israel a pierit încercând să-i înfrunte pe teroriștii Hamas care au pătruns în casă