Ucraina e la mila Occidentului, la un pas să lupte cu mâinile goale împotriva ruşilor. "Este un război de artilerie, iar noi pierdem"
Ucraina e pe cale să ajungă în impas, blocată pe de-o parte de atacurile Rusiei şi pe de alta de lipsa echipamentelor militare. Şeful Serviciilor de Informaţii de la Kiev a declarat că ruşii avansează pe mai multe fronturi, iar armata ucraineană face faţă cu greu ofensivei din cauza armamentului care se împuţinează văzând cu ochii. "Totul depinde acum de ceea ce ne pune la dispoziţie Occidentul", susţine Vadim Skibiţki.
Sunetul armelor răsună în continuare pe teritoriul Ucrainei, invadată de ruşi cu o desfăşurare de forţe masivă. În vreme ce războiul pune presiune pe Europa de Est, iar Occidentul caută soluţii sub ameninţarea unei eventuale crize energetice sau alimentare, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski susţine că luptele au ajuns într-un punct decisiv pentru soarta regiunii Donbas. Acesta a declarat joi că oraşul estic Severodoneţk "rămâne epicentrul confruntării", bătălia fiind "una dintre cele mai dificile de până acum". Ucrainenii spun că îi pot alunga pe ruşi din oraşul-cheie "în două, trei zile", dacă primesc arme cu rază lungă de acţiune din Occident.
Criză de armament. Ucraina rămâne fără muniţie
Vineri, şeful Serviciilor de Informaţii Militare din Ucraina a afirmat că ruşii avansează pe mai multe fronturi, iar armata Kievului face faţă cu greu ofensivei din cauza lipsei de armament. Potrivit declaraţiilor oferite de către acesta jurnaliştilor The Guardian, soldaţii ucraineni se bazează acum aproape în totalitate pe ajutoarele şi tehnica militară din Occident. "Este un război de artilerie, iar noi pierdem în acest sens", susţine Vadim Skibiţki. "Totul depinde acum de ceea ce ne pune la dispoziţie Vestul. Ucraina are doar un echipament militar la fiecare 10-15 din dotarea aramtei ruse. Aliaţii occidentali ne-au dat în jur de 10% din ceea ce au la dispoziţie", a adăugat oficialul ucrainean. "Ne-am folosit deja aproape toată muniţia."
Bilanţ negru al războiului Rusia - Ucraina: 100-200 de militari ucraineni, ucişi zilnic pe front
- Război Rusia - Ucraina, ziua 107 LIVE TEXT. Putin se compară cu Petru cel Mare, iar Zelenski descrie războiul...
- Vladimir Putin s-a comparat cu Petru cel Mare: Rusia își ia înapoi teritorii cum a făcut țarul cu suedezii
- Rusia se apropie de victorie într-un oraș cheie. Separatiştii spun ca au cucerit 231 de localităţi din Donbas....
Între 100 şi 200 de militari ucraineni sunt ucişi în prima linie în fiecare zi, a declarat consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak pentru BBC. Acesta a spus că Ucraina are nevoie de sute de sisteme de artilerie occidentale pentru a avea un cadru echitabil de luptă cu Rusia în regiunea estică Donbas. El a mai afirmat că Ucraina nu este pregătită să reia negocierile de pace cu Rusia.
Trupele ucrainene se află sub un bombardament constant în timp ce forţele ruse încearcă să preia controlul asupra întregului Donbas. ”Forţele ruse au aruncat aproape tot ce nu este nuclear pe front şi asta include artileria grea, sistemele de lansare de rachete multiple şi aviaţia”, a explicat Podoliak. El a reiterat apelul Kievului pentru primirea mai multor arme de la statele occidentale, argumentând că ”lipsa totală de paritate” dintre armata rusă şi cea ucraineană a fost motivul pierderilor grele ale forţelor ucrainene.
”Cerinţele noastre în privinţa artileriei nu sunt doar un fel de capriciu, ci o nevoie obiectivă când vine vorba de situaţia de pe câmpul de luptă”, a mai spus el, adăugând că Ucraina are nevoie de 150 până la 300 de sisteme de lansare de rachete care să fie corespunzătoare cu cele are forţelor ruse – un număr mult mai mare decât cel primit până în prezent. Podoliak a mai precizat că negocierile de pace ar putea fi reluate doar dacă Rusia va preda teritoriul pe care l-a câştigat de când a invadat Ucraina pe 24 februarie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰