Video Vis împlinit pentru Amelia, fetița care a topit inimile tuturor când a cântat „Let it go”, într-un buncăr din Kiev
Amelia, fetița refugiată în vârstă de șapte ani care a topit inimile tuturor cântând "Let it go" într-un buncăr, în timpul bombardamentelor din Kiev, a urcat pe scenă la un concert, în Polonia, unde a cântat imnul Ucrainei.
Amelia Anisovych a petrecut șase zile într-un adăpost anti-bombă din Kiev, înainte de a fugi din Ucraina împreună cu bunica ei, la începutul acestei luni. Duminică seara, ea a urcat pe scena de la Arena Atlas, din Lodz, unde a cântat Imnul Ucrainei în fața a mii de oameni, așa cum visa să facă atunci când va fi mare.
Concertul, intitulat Together with Ukraine, a adus pe scenă unii dintre cei mai mari artiști din Ucraina și Polonia, care au cântat în sprijinul actiunii umanitare poloneze.
Imaginile cu interpretarea adorabilă a Ameliei din buncărul din Kiev au ajuns inclusiv la starurile din seria „Frozen”, care i-au transmis mesaje de sprijin. „Te vedem. Te vedem cu adevărat, cu adevărat”, i-a scris actrița Idina Menzel, care a interpretat-o pe Elsa în film.
- Război Rusia - Ucraina, ziua 26 LIVE TEXT. Ucraina respinge ultimatumul rus de a ceda Mariupol. Ruşii au tras în...
- Centrul Kievului, făcut praf de rachete: un mall a fost distrus şi mai multe case au fost afectate
- Parlamentar ucrainean: Rusia încearcă să înfometeze Mariupol ca să-i forţeze capitularea
Război Rusia - Ucraina, ziua 26
Rachetele rusești trimise de la mare distanţă distrug bucată cu bucată Ucraina. O explozie uriașă a avut loc în Kiev aseară, într-un bombardament în care cel puțin opt persoane au murit. Nici în Mariupol, orașul distrus deja in proporție de peste 90% lucrurile nu stau mai bine.
Ucraina a refuzat să predea Mariupol, respingând cererea Rusiei de a renunța la oraș până la ora 05:00, ora Moscovei. Rusia s-a oferit să creeze coridoare umanitare, astfel încât locuitorii să poată pleca în schimbul orașului.
În acest timp, delegații ucraineni se pregătesc de a cincea rundă de negocieri cu partea rusă, a cărei eșec ar putea reprezenta începutul celui De-al Treilea Război Mondial, avertizează Volodimir Zelenski.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰