Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum poți să te asiguri că vei plăti ratele când aplici pentru un credit de consum sau ipotecar

Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, ne explică, astăzi, în cadrul rubricii IQ Financiar, despre despre creditele de consum și ce putem să facem noi în acest context impredictibil, incert, cu foarte multe riscuri.

de Iancu Guda

la 03.07.2025 , 08:48

Am văzut politica și riscul de țară, cum ne-a scumpit creditele. Ce putem să facem noi? Ce ține de noi? În primul rând, să nu luăm credite pentru dorințe pe care nu le putem susține. La o locuință să ne îndatorăm 25% și doar dacă avem nevoie, dacă suntem tineri, necăsătoriți, nu suntem convinși de oraș, poate vrem să experimentăm mai multe situații, să mergem în alte orașe, în străinătate, să fim flexibili. Nu m-aș arunca la un credit ipotecar la 20 și ceva de ani, la primul salariu.

Apoi, altă problemă, cu nevoile, în funcție de familie. Dacă ai un copil, nu îți trebuie 3-4 camere. Pentru început, două camere, economisești, investești din randament, plătești dobândă mai mare la credit. Am prieteni care stau în vilă mare, cu trei etaje, parter cu două etaje, au un copil. Ok, e o dorință, și eu îmi doresc, dar trebuie să fie sustenabil. Confortul plătit din economii și din randament, nu din credite excesive. Deci să nu facem din impuls și să avem un buget, dragilor, venituri și cheltuieli. De aceea vă ajut și cu aplicația gratuită, proiect social, de evidență a cheltuielilor - Money in Motion, pe care o găsiți în App Store și Google Play.

Guda: Exersează capacitatea de a plăti ratele!

Vezi și

Să exersăm, înainte să luăm un credit, capacitatea de rambursare. Dacă am un credit de consum pe trei, cinci ani, pot să pregătesc trei luni înainte un exercițiu. Cât e rata dacă îmi cumpăr, nu știu, un frigider, un aragaz, electrocasnice, diverse lucruri de consum, un telefon, un televizor. Nu știu, 300 de lei pe lună. Dom’le, cum este să pun deoparte 300 de lei? Că nu trăiesc decât dacă fac. Nu înțeleg decât dacă fac. Și atunci, trei luni de zile, pune deoparte 300 de lei, să vezi cum e.

Pe acelaşi subiect

Sau un credit ipotecar, pe 20 de ani. Ar fi bine, măcar un an, să pui deoparte rata, să zicem 1.500 de lei. Să vezi cum trăiești fără 1.500 de lei. Dacă stai în chirie, știi deja că plătești banii. Dar dacă stai cu părinții și nu simți acea cheltuială, exersează înainte. Și dacă ai dobândă variabilă în acest context incert, îți recomand să mergi pe dobândă fixă. Sunt oferte foarte bune în sectorul financiar-bancar și poți refinanța creditul tău pe dobândă fixă în această perioadă incertă.

Creditele de consum în 2024 au crescut cu 72%

Este foarte important să avem aceste bune practici, că doar așa luăm decizii financiare bune. În realitate, dacă ne uităm pe cifrele de la 2024, anul complet recent încheiat, am văzut că creditele de consum au crescut cu 72%. Fantastic de mult. Record istoric. Oare această creștere a creditelor de consum în 2024 cum se va simți în 2025? Sper să nu fie probleme la rambursare. Pentru că dobânzile cresc, inflația e mare, foarte multă incertitudine, se ajustează deficitul fiscal cu reduceri de cheltuieli, austeritate, se mai ajustează și taxele și așa mai departe, și atunci toate acestea pun presiune pe economie, pe consum. E foarte important să-ți alegi tipul de credit potrivit. Am văzut oameni care își iau nevoi personale pentru imobiliare, doar ca să nu dea garanție. Ok, nu pui gaj pe casă, dar vei plăti dobândă super, super mare. Plătești și avansul mare, ceea ce e ok, că ai credit mai mic, dar degeaba ai luat credit mic dacă este de nevoi personale cu dobândă mare.

Deci perioada de rambursare să fie cât mai scurtă. Poți să te duci pe 30 de ani din start și să iei un credit mare și să iei cea mai bună și cea mai mare casă pe care ți-o permiți din prima. Nu e bine. Ar fi bine să faci gradual această creștere. Asta înseamnă să iei un credit ipotecar pe 20 de ani, maximum 25, iar gradul de îndatorare să fie un sfert din venitul tău, 25%, nu maximum 40% din prima. Și să te împrumuți doar în moneda în care ai salariul, cu dobândă fixă în această perioadă.

Valoarea creditelor de consum: 49 de miliarde în 2024 față de 29 - plus 72%, foarte mult. Cuvântul: responsabilitate. Și, pas cu pas, ne creștem confortul gradual.

Iancu Guda Like

Iancu Guda este specialistul economic al Observator pe toate evenimentele cu impact financiar din România şi nu numai.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că loteria bonurilor va combate evaziunea fiscală?
Observator » IQ Financiar » Cum poți să te asiguri că vei plăti ratele când aplici pentru un credit de consum sau ipotecar