Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Florin Cîţu, urmărit penal în dosarul vaccinurilor. Prima declaraţie după ce a ieşit de la DNA; Mi-am exercitat atribuţiile de premier

Fostul premier Florin Cîţu a fost chemat la DNA pentru a fi anunțat că a început urmărirea penală împotriva sa, în dosarul vaccinurilor anti-COVID. Vizita în faţa procurorilor vine la o săptămână după ce senatorii i-au ridicat imunitatea.

de Bogdan Dinu

la 06.12.2023 , 14:13

Florin Cîţu a ajuns la sediul DNA în jurul orei 10. Aproximativ jumătate de ora a stat în fața procurorilor anticorupție. Anchetatorii i-au adus la cunoștință calitatea de suspect în dosarul de abuz în serviciu în care este anchetat.

Este vorba, mai exact, de achiziția de vaccinuri anti-Covid în perioada pandemiei. Cîţu este acuzat că a aprobat cumpărarea nejustificată a 52 de milioane de doze de vaccin. A putut să ajungă la parchet după ce Senatul i-a ridicat imunitatea parlamentară. 

În față jurnaliștilor, Cîţu a susținut că a respectat legislația în vigoare în perioada în care a fost premier. "Mi-am exercitat atribuţiile de prim-ministru cu respectarea legislaţiei în vigoare. Mai mult de atât nu pot să vă spun. Dacă vă uitaţi pe execuţia bugetară pe 2021 veţi vedea că execuţia este mai bună decât estimată la începutul anului. (...) Adevărul o să iasă la suprafaţă în timpul acestei anchete. Vă mulţumesc".

Vezi și

Dosarul vaccinurilor. Explicaţiile procurorilor DNA

Pe acelaşi subiect

În cauza mediatizată prin comunicatele 856/VIII/3 din 21 septembrie 2021 și nr. 1084/VIII/3 din 23 noiembrie 2023, ca urmare a îndeplinirii condițiilor legale și constituționale, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combaterea corupției au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul Cîţu Vasile Florin, în prezent senator, la data faptelor având și funcția de prim - ministru al Guvernului României, pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, la această etapă procesuală, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuției vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziția unor opțiuni viabile de vaccinuri și care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziție anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.

Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre. De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

În contextul menționat mai sus, în datele de 19 aprilie 2021 respectiv 13 mai 2021, suspectul Cîțu Florin Vasile, în calitate de prim - ministru al Guvernului României, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi aprobat două memorandumuri emise de Ministerul Sănătății, în baza cărora s-ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer și Moderna), în condițiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane.

Concret, deși dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, prin demersurile sale, suspectul Cîțu Florin Vasile ar fi facilitat conducerii Ministerului Sănătății să tranzacționeze și să ordonanțeze la plată achiziția în plus a unui număr de 43.359.892 doze vaccin în valoare de 825.636.678 euro fără TVA.

Suspectului Cîțu Florin Vasile i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Ciţu, fără imunitate în dosarul vaccinurilor

DNA a solicitat Senatului şi Preşedinţiei avizarea cercetării fostului premier Florin Cîţu şi a foştilor miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, ambii fiind la USR la momentul comiterii faptelor. Procurororii îi acuză de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în legătură cu achiziţiile de vaccinuri din pandemie, prejudiciul depăşind un miliard de euro.

Plenul Senatulului a votat, miercuri, cu 90 de voturi pentru, 2 voturi contra şi 3 nu au votat, ridicarea imunităţii senatorului PNL Florin Cîţu, în urma solicitării Parchetului General privind dosarul achiziţiei de vaccinuri din perioada pandemiei.

Totodată, preşedintele Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiţiei, Alina Gorghiu, cererea de urmărire penală a lui Vlad Vasile Voiculescu şi cererea de urmărire penală a Ioanei Mihăilă, foşti miniştri ai Sănătăţii, în dosarul în care sunt acuzaţi de abuz în serviciu, privind achiziţia de vaccinuri, din perioada pandemiei de COVID-19.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestor cereri, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Justiţie » Florin Cîţu, urmărit penal în dosarul vaccinurilor. Prima declaraţie după ce a ieşit de la DNA; Mi-am exercitat atribuţiile de premier