Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un nou inculpat în dosarul Coldea-Dumbravă de la DNA. Cine este misteriosul intermediar Dan Tocaci

Procurorii anticorupţie au extins urmărirea penală în Dosarul Generalilor. Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă s-au prezentat ieri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie însoţiţi de unul dintre misterioşii lor intermediari. Cei doi foşti generali SRI au aflat că au noi capete de acuzare împotriva lor, motiv pentru care li s-a prelungit controlul judiciar. 

de Redactia Observator

la 16.07.2024 , 09:17

Florian Coldea a fost chemat chemat în biroul procurorilor DNA ca să afle că aceştia au formulat noi capete de acuzare împotriva lui, şi anume trafic de influență și constituire a unui grup infracțional organizat. În plus, i-au prelungit controlul judiciar, la fel şi celorlalţi inculpaţi. Generalul Dumitru Dumbravă nu a răspuns la întrebările reporterilor şi a ţinut o lecţie de jurnalism. 

"Începeți cu asta, că sunt audieri maraton. Niște dezvăluiri fără precedent... Și ancheta va fi extinsă, vor si sute de denunțători. Trebuie să vă schimbați sursele", a spus el.

Un nou inculpat în dosarul Coldea-Dumbravă de la DNA

Vezi și

Pe lista inculpaților figurează şi Dan Tocaci, intermediarul misterios din dosarul Coldea-Dumbravă. Tocaci i-ar fi propus omului de afaceri Cătălin Hideg să îl pună în legătură cu generalii SRI în rezervă Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, pe care i-a prezentat ca fondatorii "statului paralel", persoane puternice, cu influență asupra magistraţilor. Fostul adjunct al SRI, Coldea, este acuzat de omul de afaceri Cătălin Hideg că i-ar fi cerut 600.000 de euro ca să îl scape de un proces de fraudă cu fonduri europene. 

Pe acelaşi subiect

"Există sute de denunțuri. Așa a spus domnul Hideg. Că sunt sute de denunțuri", a spus Dumitru Dumbravă. 

Cătălin Hideg, patronul unei companii, a fost condamnat în februarie la patru ani închisoare cu executare pentru spălare de bani, într-un dosar legat de o fraudă cu fonduri europene.

Ieri, omul de afaceri a închis compania după 21 de ani de activitate, după ce i-au fost blocate conturile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Justiţie » Un nou inculpat în dosarul Coldea-Dumbravă de la DNA. Cine este misteriosul intermediar Dan Tocaci