Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Copil dus de urgență la spital după ce a mâncat ciocolată la un târg de Crăciun din UK. Tatăl acuză că dulciurile erau "amestecate cu droguri"

O vizită la un târg de Crăciun aproape s-a terminat cu o tragedie pentru o familie din Marea Britanie și asta din cauza ciocolatei. Mai exact, un tată susține că ochii copiilor săi aproape "ieșeau din cap" după ce au mâncat ciocolată despre care se speculează de cei care au participat la acest eveniment și în mediul online că ar fi fost "amestecată cu droguri", transmite The Mirror.

de Adrian Popovici

la 29.11.2023 , 14:52

Târg de Crăciun, imagine cu scop ilustrativ Copil dus de urgență la spital după ce a mâncat ciocolată la un târg de Crăciun din UK. Tatăl acuză că dulciurile erau "amestecate cu droguri" - Shutterstock

Ian Godber a declarat că copiii săi au mâncat ciocolată de la târgul de Crăciun din Mansfield și că "s-a temut" pentru viața lor după ce au început să se simtă "rău și au amețit".

"Copiii au mâncat patru-șase pătrățele și, după o jumătate de oră, au început să râdă necontrolat. Fiul meu cel mic a fost afectat cel mai rău. Tuturor celor patru copii ai mei le ieșeau ochii din cap, se simțeau rău și aveau amețeli. Am sunat la salvare, care a venit și l-a dus de urgență pe cel mai mic la Urgențe din cauza simptomelor sale", a declarat bărbatul.

Populația a fost îndemnată să nu mănânce un baton numit Cali-Gold, care a fost vândut sub forma unor "batoane misterioase" la un târg de Crăciun din Marea Britanie. O femeie a fost arestată după ce cel puțin 10 persoane s-au îmbolnăvit.

Articolul continuă după reclamă

Autoritățile au deschis o anchetă

O anchetă a fost deschisă de poliție împreună cu Agenția pentru standarde alimentare și Agenția de securitate sanitară din Marea Britanie. Informațiile apărute în mediul online conform cărora ciocolata ar fi fost amestecată cu canabis au fost negate de poliție, dovezile de până acum nesusținând această ipoteză .

"Investigăm în prezent rapoartele privind persoanele care s-au îmbolnăvit după ce au cumpărat fără să știe ciocolată cu droguri în weekend. Testele sunt în curs de desfășurare, dar în prezent nu există dovezi care să susțină afirmațiile conform cărora batoanele de ciocolată ar conține substanțe ilicite", a transmis un inspector de poliție.

Adrian Popovici Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » Copil dus de urgență la spital după ce a mâncat ciocolată la un târg de Crăciun din UK. Tatăl acuză că dulciurile erau "amestecate cu droguri"